Patronul Metalului Reşiţa nu se gândeşte la schimbarea antrenorului, dar susţine că va aduce jucători de valoare în această iarnă, socotelile promovării nefiind încheiate în opinia sa.
Daniel Opriţa a anunţat că nu renunţă să creadă în promovare, chiar dacă Poli Timişoara are un avans de şapte puncte, însă a lăsat să se înţeleagă faptul că e posibil să renunţe la banca tehnică a echipei din Valea Domanului. I-a spus asta chiar şi patronului Cătălin Rufă, însă acesta din urmă l-a invitat pe tânărul tehnician să se liniştească, urmând să discute despre o eventuală demisie peste câteva zile. ,,Atât timp cât mai există şanse matematice, nu văd de ce să nu credem în promovare. Sunt şapte puncte. Cum Poli a făcut trei egaluri în trei meciuri, mai poate face o dată. Vine play-off-ul şi, dacă stăm să ne gândim, şi noi, şi Poli ne-am prezentat lamentabil în începutul acesta de retur, care a semănat totuşi cu un început de play-off, pentru că am jucat cu Vâlcea, Mioveni, Fortuna şi Poli. Doar Pâncota nu ar intra în ecuaţia asta. Am jucat numai cu echipe bune şi e un semnal de alarmă, e clar că facem ceva greşit, dar, dacă analizăm bine, şi Poli e în aceeaşi situaţie. Am vorbit şi cu băieţii, sunt încrezători că putem surmonta handicapul ăsta de şapte puncte”, a comentat Rufă rezultatele mai puţin bune din ultimele etape.
Nu e de vină Opriţa!
Legat de posibila demisie a lui Opriţa, Rufă nu crede că ar fi o idee bună. ,,Nu ştiu dacă e cazul. El m-a întrebat ceva de genul ăsta, dar din punctul meu de vedere nu se justifică înlocuirea lui. Dacă ar fi continuat campionatul, ar fi putut fi oportună dacă ne-am fi gândit să producem un şoc la echipă, dar atât timp cât putem întări echipa nu cred că e oportună. Daniel a făcut un tur de campionat extraordinar. E un băiat de onoare, şi-a dat seama că noi ne-am dorit mai mult şi el nu a reuşit, dar asta nu înseamnă că el trebuie înlocuit. Trebuie să fim realişti, am stat în 13-14 jucători”, a declarat Rufă pentru Express de Banat.
Se pregătește ceva!
Patronul rosso-nerilor admite că în Valea Domanului mai sunt multe lucruri de pus la punct, chiar şi în relaţia deteriorată în ultima vreme cu primarul Mihai Stepanescu, dar anunţă o adevărată bombă pentru toată suflarea reşiţeană, care ar putea readuce entuziasmul. ,,Cu domnul primar am relaţii bazate pe respect reciproc. Chiar duminică am schimbat un mesaj cu dumnealui. Trebuie să vin şi eu la Reşiţa să facem o analiză împreună. Şi dânsul îşi doreşte mai mult şi, din ce ştiu, nici dânsul nu a depus armele. E posibil să se schimbe regulamentul şi să promoveze două echipe din serie. Aşa se zvoneşte. Am şanse mari în aceste condiţii”, a mai declarat Rufă.
Săptămâna aceasta, echipele DRDP Timișoara muncesc pe mai multe drumuri naționale din Timiș și Caraș-Severin. În unele zone se lucrează numai noaptea. Pe drumul național 6 se lucrează între...
Două reprezentații cu „Îmblânzirea scorpiei” închid stagiunea la Naționalul din Timișoara
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condiții
Tel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. I.L. Caragiale Nr. 16, Etaj 2, Camera 6
Toate drepturile rezervate. © 2021 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281
Hai Metalu !
RUFA te intreb ?daca este adevarat cum se zvoneste ca s-ar putea sa promoveze 2 echipe asa cum se vehiculeaza si presupunem ca Timisoara si Resita promoveaza, noi unde o sa jucam , pe ce stadion daca asa cum am spus si Timisoara ca sigur va promova??????? ma gandesc sa jucam pe un alt stadion , dar unde? speram sa va impacati impreuna cu DOMNUL STEPANESCU asta pentru binele lucrului inceput impreuna.lasati orgoliile ca de cand nu mai comunicati am cam vazut cadere libera in rezultatele echipei noastre.lasati diputele si nemultumirile reciproce deoparte, pentru ca si in famile restransa uneori se intampla ca sotia sa nu mai comunice cu sotul si copii sa se supere uneori pe tata , respectiv mama.incercati sa va dati mana pentru binele fotbalului RESITEAN.incercati sa va regasiti apropierea pentru ca in general numai oamenii prosti se supara rapid ,nu-si vorbesc , se dusmanesc si sunt cu sufletele pline de ura. pacat! de acest proiect inceput impreuna in care primarul nostru STEPANESCU a aratat ca intradevar a faptuit un lucru bun. acum echipa are nevoie de sustinere mai mult ca niciodata.
CSM !!! Stanciule,frumos articol!