Situaţia râului Bârzava a fost discutată astăzi în cadrul unei întâlniri dintre reprezentanţii administraţiei locale şi cei ai Direcţiei Apelor Banat, ai CEZ România, precum...
CSM Râmnicu Vâlcea nu se mai mută în Valea Domanului, dar o face Damila, astfel că rosso-nerii vor juca în Liga a II-a, iar Gloria,...
Prima cale ferată din România şi a doua din Europa are mari şanse să devină sustenabilă. Străinii vor să dezvolte economia din Anina, iar cărăşenii...
Liderul tinerilor social-democraţi din Caraş-Severin a fost prezent la prima ediţie a ,,Şcolii Regionale S-V Oltenia”, care a avut loc la Caracal, principala temă fiind...
Profesorii din țară au avut de susținut examenul de definitivare în învățământul preuniversitar. Județul Caraș-Severin este și de data aceasta primul de la coadă. UPDATE,...
Centrul universitar de vară al Universității „Eftimie Murgu”, din Coronini, găzduiește în această perioadă studenți de la universitățile din întreaga țară, într-o sesiune de comunicare...
Indiferent dacă va juca în Liga a III-a sau a IV-a, proiectul pus la punct de Pavel Aghescu şi Gabi Stănucă pentru renaşterea echipei din...
Sigură la finele săptămânii trecute, mutarea lui CSM Vâlcea în Valea Domanului pentru joncţiunea cu AFCM Reşiţa este din nou pusă sub semnul întrebării. ...
Lucrările nefinalizate de pe varianta de ocolire a municipiului Caransebeş le cam dau bătăi de cap şoferilor care tranzitează zona. Şantierul a fost abandonat, însă...
Lumea politică din Caraș-Severin vuiește în ultimele zile, după ce pe piață a fost lansat un zvon potrivit căruia Ioan Dragomir ar urma să preia...
Recensământul din 2011 a dezvăluit o situație nefericită pentru cărășeni. Aproape 50 la sută din populația județului a hotărât să renunțe la școală după primele...
Traian Băsescu a mutat din nou, cu viclenia-i deja caracteristică, şi l-a pus în dificultate pe premierul Victor Ponta. Vicepreşedintele PNL, Sorin Frunzăverde, va discuta...
Ruga de anul acesta de la Oraviţa are toate şansele să fie desemnată cea mai reuşită sărbătoare a vreunui oraş din Caraş-Severin. Primăria şi Consiliul...
Sportivii clubului universitar au avut un sfârşit de săptămână excelent, cu participări la competiţii de cel mai înalt nivel şi un nou titlu naţional la...
În cazul regionalizării, Direcția Generală a Finanțelor Publice Caraș-Severin s-ar șterge de pe harta județului și peste 20 de persoane ar rămâne fără un loc...
Rezultatele bune ale Examenului de Bacalaureat nu s-au lăsat aşteptate anul acesta. Chiar dacă ultima sesiune nu a adus nicio notă de 10 în Caraş-Severin,...
Locuitorii orașului sunt alarmați de faptul că decizia de a-i trimite pe cei 850 de angajați ai UCMR în șomaj tehnic este, de fapt, doar...
Perioada de austeritate în care au trăit cetățenii din Valea Bistrei a luat sfârșit odată cu stabilirea la cârma orașului a primarului Luca Mălăiescu. Astfel,...
Polițiștii din Caransebeș și Oțelu Roșu au fost alertați astăzi, după ce un apel la numărul unic de urgență 112 anunța că viața unui tânăr...
Profesorul universitar Gheorghe Popovici a reușit să strângă într-un ghid turistic intitulat „Banatul Montan” cele mai frumoase legende, obiective turistice și întâmplări istorice din zonă....
După ce și-au ales liderul de la județ, social-democrații se reorganizează acum și în teritoriu. La acest sfârșit de săptămână, tinerii din Bocșa au stabilit...
De Sf. Ilie, mai multe biserici din județ își prăznuiesc hramul, ceea ce este un prilej de bucurie pentru întreaga comunitate. Și orașul Bocșa este...
Localnicii din Oraviţa se bucură în acest sfârşit de săptămână de un manifest de anvergură. Primăria şi Consiliul Local le-au pregătit cetăţenilor spectacole extraordinare, cu...
Orașul de pe Bârzava se poate face din nou cunoscut la nivel național și internațional de Ziua Cooperării Europene pe granița româno-sârbă. Muzeul de locomotive...
Autorităţile regionale şi locale împreună cu locuitori din Pojejena şi Veliko Gradişte s-au întâlnit astăzi la primul atelier de lucru din cadrul unui proiect transfrontalier....
Acuzat de tâlhărie în formă calificată, George Popescu cere să fie pus în libertate, iar pentru a demonstra că nu e un infractor în adevăratul...
Lupta contra țânțarilor, căpușelor și muștelor începe și la Reșița. În perioada imediat următoare, se dă startul dezinsecției aeriene și celei la nivelul solului. Primăria...
După ce le-au fost diminuate salariile cu aproape 50% în urmă cu aproximativ trei luni, poştaşilor li se pregătesc alte surprize neplăcute. Mii de angajaţi...
Gloria Reşiţa se întăreşte la toate capitolele, pentru a face o figură cât mai frumoasă în Liga a III-a de fotbal, în care va juca...
Sebastian Zeicu şi Alin Doban împărţeau frăţeşte, nu cu mult timp în urmă, şpăgile adunate de la diferite firme din judeţ la care mergeau în...