CSM Râmnicu Vâlcea nu se mai mută în Valea Domanului, dar o face Damila, astfel că rosso-nerii vor juca în Liga a II-a, iar Gloria, în Liga a III-a!
Cătălin Rufă, patronul lui CSM Râmnicu Vâlcea, nu mai e dorit în Zăvoi, dar nu a fost lăsat să plece cu echipa în Valea Domanului din cauza unor datorii pe care clubul le are la utilităţi. Autorităţile locale vâlcene i-au făcut de mai multă vreme jocurile lui Dan Niţu, pentru ca Damila Măciuca să devină echipa-fanion a judeţului. Într-un final, toată lumea şi-a atins scopul, Rufă, Niţu, Vâlcea, dar şi Reşiţa. Cei doi patroni au făcut astăzi schimb de acţiuni, astfel că Rufă a devenit acţionar majoritar la Damila, iar Niţu, la CSM. Niţu rămâne cu CSM-ul în Zăvoi, în timp ce Rufă are drum liber cu Măciuca spre Reşiţa. Pe lângă schimbul de acţionari, între cele două cluburi se transferă şi loturile de jucători.
În acelaşi timp, la Reşiţa s-au pus la punct actele prin care AFCM Reşiţa se asociază cu Damila. ,,Am mai făcut un pas, aşa cum am promis. Cele două cluburi şi-au schimbat acţionariatul şi jucătorii, pentru că autorităţile de acolo şi-au dorit ca echipa să păstreze numele de CSM Râmnicu Vâlcea. Noi am aprobat astăzi, în şedinţă extraordinară de Consiliu Local, asocierea cu Damila, în scopul înfiinţării Clubului Sportiv Municipal Metalul Reşiţa. E un aviz de principiu”, a declarat primarul Mihai Stepanescu pentru expressdebanat.ro.
Președintele PSD Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu, afirmă că social-democrații susțin adoptarea unei noi Legi a salarizării unitare, însă nu vor accepta un act normativ care să ducă la diminuarea veniturilor...
Roxana Bălan |
25 July 2026
Ruptură în AUR Caraș-Severin! Vicepreședintele Silvius Petru Cornean a demisionat
Roxana Bălan |
25 July 2026
„La Feriz”, loc de răcorire pentru localnicii din Mehadia, pe malul râului Belareca
De la prima consultație până la intervenții robotice, ginecologia este la standarde înalte în Reșița
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281


Iaca MACIUCA din Valea CIOCANULUI, vecina cu satul MADULARI, de langa Balcestiul lui Mitica Dragomir!!! Numele Damila vine de la fratii Dan, Mitica si Laurentiu Nitu. Cine a zis ca echipa sa nu se numeasca METALUL a gresit, din metal e si maciuca, si ciocanul si ….
Mersi Razvan pentru site. Iata in esenta ce prevede, curiozitatea ar fi … BANII!!
“ Cătălin Rufă preia Damila, unde transferă tot lotul lui Pelici, după care îl mută imediat la Reşiţa, acolo de unde are promişi 18 miliarde de lei vechi anual, triplu ca la Vâlcea.
Niţu, noul actionar la CSM, cu lotul de la Damila, va prelua însă automat şi datoriile lăsate de Rufă la utilităţi, circa 110 mii euro.“