Odată cu decretarea stării de urgență, la Spitalul Județean din Timișoara a fost implementat un serviciu de telemedicină, dedicat pacienților cu diabet. De atunci, medicii...
Reacțiile apărute în spațiul public după anunțul ministrului Culturii potrivit căruia viitorul Muzeu al Revoluției de la Timișoara va purta numele „Lepa Bărbat” l-au făcut...
Activitățile turistice s-au redus dramatic în acest an, potrivit unui raport al Direcției de Statistică. Colectarea datelor a fost făcută în baza numărului de persoane...
Alte două localități din județul Timiș ar putea intra în carantină. Este vorba despre orașele Ciacova și Sânnicolau Mare, zone în care numărul persoanelor depistate...
Fostul premier Sorin Grindeanu cataloghează sincopele din negocierile pe care le poartă cei de la USR PLUS cu liberalii, în Timiș, pentru formarea de majorități...
Consilierii județeni ai Timișului se reunesc, marți, în prima ședință din mandatul 2020-2024. Cinci dintre cei 36 de aleși trebuie să mai depună jurământul. Alegerea...
Sorin Grindeanu a dezvăluit o altă eroare care a avut loc în noaptea în care cele opt unități administrativ-teritoriale au intrat în carantină fără să...
Peste 80 de aparate, destinate îngrijirii pacienților care au nevoie de oxigen suplimentar, au ajuns în spitalele din Timișoara. Este vorba despre concentratoare de oxigen...
Sfârșit de săptămână cu surprize la Iulius Town! Cei care trec pragul centrului comercial, în perioada 6-8 noiembrie, vor fi răsplătiți cu premii în bani...
La o zi de la instituirea carantinei în 13 localități din județul Timiș, autoritățile transmit și care este cuantumul amenzilor care pot fi aplicate pentru...
La nivel național au fost depistate cu infecție 10.260 de cazuri de COVID-19, iar un record negativ a fost înregistrat și în județul Timiș. Peste...
Polițiștii timișoreni sunt în căutarea unui minor de 17 ani, care a plecat de acasă în urmă cu două zile și nu s-a mai întors....
Masca de protecție va fi purtată în mod obligatoriu în toată țara, indiferent de incidența cazurilor, magazinele se vor închide la ora 21.00, iar deplasarea...
Dacă ne-am obișnuit deja cu atacurile asupra politicienilor din alte partide, reacții oarecum firești, acum Romeo Dunca l-a transformat într-o țintă și pe ministrul Culturii,...
Marin Popescu, inspector școlar general al județului Timiș, este de părere că statul la calculator va avea un efect negativ asupra elevilor din punct de...
Ministerul Culturii dă banii necesari Teatrului Național din Timișoara pentru funcționarea optimă a Fabricii de decoruri, dar și pentru extinderea Sălii 2 din Parcul Civic. ...
Cei care le cer votul românilor pentru a-i reprezenta în Parlamentul României în următorii patru ani intră de vineri în campanie electorală. Această perioadă durează...
Candidați din partea PSD și USR-PLUS, la alegerile parlamentare din 6 decembrie, au ajuns înainte de miezul nopții în centrul Timișoarei, pregătiți să lipească afișe...
Primarul Timișoarei anunță că există o mare probabilitate ca orașul să intre în carantină de la începutul săptămânii viitoare. Dominic Fritz a detaliat care este...
Viitorul Muzeu al Revoluției de la Timișoara va purta numele lui Lepa Bărbat, „primul erou tăcut al Revoluției din 1989”, a anunțat ministrul Culturii Bogdan...
România are nevoie de Parlament nou. Care să reprezinte voință politică a electoratului și care să garanteze funcționarea instituțiilor cheie caracteristice unui stat de drept,...
Autoritățile din județul Timiș au trimis o variantă a declarației pe proprie răspundere, documentul pe care trebuie să îl completeze cetățenii din localitățile timișene, aflate...
Sorin Grindeanu cataloghează drept „haos total, amatorism, inconștiență” decizia autorităților de a băga în carantină unele localități din Timiș: „Cum să-ți bați joc de zeci...
Potrivit documentului transmis de Grupul de Comunicare Strategică, la nivel național au fost depistate cu infecție 9.714 persoane, au fost înregistrate 121 de decese, iar...
Primarul orașului Sânnicolau Mare îi transmite omologului său de la Timișoara că spitalul din localitatea pe care o conduce nu poate funcționa ca unitate COVID-19...
Fosta clădire a Cancelariei de Război din Timișoara, aflată pe strada Vasile Alecsandri, a fost transformată în galerie de artă. Sunt expuse lucrărilor artiștilor care...
În urma unui studiu național făcut în 2019, sute de mii de români au plasat comenzi online pentru cărțile lor preferate (București – 475.000 de...
Este haos în localitățile din Timiș pentru care autoritățile au aprobat instituirea carantinei. Oamenii au aflat joi dimineață că de la ora 5 măsura a...
În centrul istoric al Timișoarei au fost deja montate primele instalații pentru iluminatul festiv. Reprezentanții primăriei anunță că în perioada sărbătorilor de iarnă vor fi...
Comisia CULT a Parlamentului European a votat recent ca Timișoara să fie Capitală Europeană a Culturii în 2023. Prezent la Timișoara, ministrul Culturii a apreciat...
Raed Arafat a semnat ordinele de carantinare zonală pentru opt localități din județul Timiș. Oamenii vor putea ieși din casă doar cu declarație pe proprie...
Suspendarea lui Florin Răvășilă din funcția de director al Direcției de Patrimoniu din Primăria Timișoara nu are temei legal, spune primarul Dominic Fritz. Florin Răvășilă...
Câteva sute de tineri s-au adunat, marți seara, după ora 18:00, în centrul Timișoarei. Au ieșit la un miting pro Europa și pro democrație și la un protest anti...
Calea ferată Caransebeș-Lugoj, în pregătiri pentru modernizare
Harta votului în Caraș-Severin. Călin Georgescu, cel mai votat candidat după Marcel Ciolacu
Oncohelp a cumpărat fostul Institut de Proiectare din Reșița
Două dosare penale la alegerile din Timiș. Un bărbat a mers cu arma la vot
Prezență peste 100% într-un sat din Timiș. Mobilizare masivă a studenților în Complex, la Timișoara
USR Caraș-Severin contestă programarea voturilor cărășenilor
La Reșița, vârstnicii au fost cei mai activi alegatori, în prima parte a dimineții!
Cătălin Drulă a votat în Timișoara. Dominic Fritz a rămas în fața secției
LIVE TEXT. Alegeri prezidențiale, turul I: prezență de 50% în Timiș
În Caraș-Severin, cadrele MAI mobilizate să asigure bunul mers al alegerilor
LIVE TEXT. Caraș-Severinul votează în primul tur al alegerilor prezidențiale!
În premieră, comunitatea producătorilor locali din Denta și împrejurimi le dă întâlnire timișenilor sâmbătă, 30 noiembrie, de la ora 11.00, pe DN59 kilometrul 45,9. Banat Brunch începe la ora...