Telemedicina, de mare ajutor în timpul pandemiei! Pacienții cu diabet, evaluați de la distanță de medicii Spitalului Județean din Timișoara

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Odată cu decretarea stării de urgență, la Spitalul Județean din Timișoara a fost implementat un serviciu de telemedicină, dedicat pacienților cu diabet. De atunci, medicii din cadrul unității sanitare au oferit peste 2.500 de consultații gratuite.

Platforma telediabet.ro a funcționat cu succes, iar unitatea sanitară a fost premiată pentru această idee de Societatea Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice.

Teleconsultațiile sunt oferite gratuit oricărui pacient cu diabet zaharat, iar medicii care răspund solicitărilor sunt angajați ai Centrului Clinic Județean de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice, din cadrul unității sanitare. Echipa este condusă de medicul Bogdan Timar.

promovare banner maxagro Muzeul TM

„Ne este tuturor cunoscut că, din nefericire, diabetul zaharat se asociază cu riscul unui prognostic mai puțin bun al bolii COVID-19, deci e cu atât mai important pentru pacienții cu diabet să respecte îndemnul de distanțare socială respectiv de a sta acasă. Iar aici, inițiativa telediabet.ro vine cu partea sa de contribuție, oferind posibilitatea oricărui pacient să primească consult de specialitate, de la specialiști recunoscuți în domeniu, din siguranța căminului lor. Suplimentar, pacienții Centrului de Diabet din cadrul Spitalului Clinic Județean Timișoara pot primi inclusiv rețeta medicală gratuită prin intermediul mijloacelor de comunicare la distanță.”, a transmis managerul unității sanitare, Raul Pătrașcu.

Teleconsultațiile au loc prin videoconferință privată, corespondență electronică sau serviciu telefonic de call-center.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/