Pregătiri pentru campania de vaccinare anti-Covid. Arafat: „Vor fi achiziționate 10 milioane de seringi”

untitled design set 970x90 px

Guvernul României a adoptat o ordonanță de urgență cu privire la achiziția de materiale sanitare și echipamente de care este nevoie în spitale și mai ales în secțiile de terapie intensivă. Anunțul a fost făcut de Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, care a spus că vor fi cumpărate și 10 milioane de seringi pentru vaccinarea anti-COVID-19.

Secretarul de Stat în MAI a spus că vor fi achiziționate trei milioane de teste rapide, 50 de milioane de măști chirurgicale, 1.500 de ventilatoare pentru ventilație noninvazivă, 500 de aspiratoare portabile pentru secreții, dar și concentratoare de oxigen.

„Ieri s-a aprobat ordonanța de urgență privind stocurile strategice, modificarea anexei și a echipamentelor care se achiziționează de ONAC pentru stocurile strategice și prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență. S-au adăugat următoarele echipamente: ventilatoare pentru ventilație noninvazivă. Avem ventilatoare performante care pot să facă și ventilație invazivă și noninvazivă. Există ventilatoare care fac ventilație numai noninvazivă și nu mai trebuie să ocupăm celelalte ventilatoare performante. Aici vorbim de 1.500 de bucăți. Sisteme de livrare oxigenoterapie în flux mare – 1.000, care ne permit să creștem capacitatea de oxigen din spitale, 3.000 de concentratoare de oxigen individuale și 50 de concentratoare de mare capacitate.”, a spus Raed Arafat.

De asemenea, autoritățile pregătesc terenul pentru ziua în care va exista un vaccin anti-COVID-19. Vor fi cumpărate 10 milioane de seringi.

publicitate ziar expresb 1000x100

„Este vorba despre pregătirea pentru campania de vaccinare, oricând va fi ea, în cazul în care începem vaccinarea pentru SARS-CoV-2 și vrem ca o cantitate de seringi să fie deja disponibilă pentru că este posibil ca acest vaccin să nu vină în doze unice. Nu vrem să ne confruntăm cu o criză de achiziție pentru seringi. A mai fost aprobată hotărârea de guvern pentru contribuția României pentru inovarea pregătirii epidemiologice din cadrul Comisiei Europene, pentru dezvoltarea și achiziția anticipată de vaccin anti-COVID. Este o tranșă din suma cu care România participă, alături de alte state membre UE și este în valoare de 200.000 de euro. A fost aprobată ieri.”, a mai spus Arafat.

Suma totală estimată pentru achiziționarea echipamentelor este de 67 de milioane euro.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/