România, în „carantină parțială”. Magazinele se închid la ora 21.00, angajații vor lucra de acasă, iar toate școlile vor intra în scenariul roșu. De luni!

Masca de protecție va fi purtată în mod obligatoriu în toată țara, indiferent de incidența cazurilor, magazinele se vor închide la ora 21.00, iar deplasarea în timpul nopții, în afara locuinței, va fi interzisă atâta timp cât motivul nu este unul justificat. Acestea sunt doar câteva dintre măsurile incluse în cele 11 articole din Hotărârea cu numărul 52 care pune România sub umbrela „carantinării parțiale”. Documentul a fost realizat de Comitetul Național pentru Situații de Urgență și urmează să fie aprobat prin Hotărâre de Guvern. Autoritățile transmit însă că noile reguli intră în vigoare începând de luni, 9 noiembrie.

Numărul cazurilor de COVID-19 a crescut alarmant în ultimele săptămâni, în România. În ultima raportare totalul s-a apropiat de 10.000, iar numărul pacienților, internați în spitale și mai ales în secțiile de terapie intensivă, a tot crescut de la o zi la alta. Autoritățile au decis că este nevoie de reguli mai aspre pentru a nu pune presiune pe sistemul sanitar și pentru a limita răspândirea virusului în comunitate.

Astfel, operatorii economici publici și privați trebuie să se organizeze astfel încât angajații să poată lucra în regim de telemuncă, acolo unde specificul permite, școlile vor funcționa în sistem exclusiv online, iar circulația în afara locuinței va fi permisă între orele 23.00-5.00, dar doar cu declarație pe proprie răspundere. Aniversările și petrecerile se interzic.

Magazinele vor funcționa între orele 5.00-21.00 cu excepția benzinăriilor, farmaciilor și a operatorilor economici care prestează servicii de livrare la domiciliu.

Toate aceste măsuri vor rămâne în vigoare timp de 30 de zile, potrivit documentului.

Iată textul Hotărârii nr.52 din 5.11.2020

Art. 1 Începând cu data prezentei hotărâri la nivelul României se propune instituirea obligației purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, la nivel național, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise și închise, indiferent de valoarea ratei de incidență cumulată a cazurilor din ultimele 14 zile.

Art. 2 În vederea evitării aglomerării transportului public, se propune ca toate instituțiile publice, precum și toți operatorii economici publici sau privați să aibă obligația organizării activității și desfășurării programului de lucru în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu, iar acolo unde specificul activității nu permite acest lucru, să se organizeze programul de lucru astfel încât personalul să fie împărțit în cel puțin două grupe care să înceapă, respectiv să termine activitatea la o diferență de cel puțin 2 ore. Respectarea aplicării acestei măsuri se urmărește de prefecți și de către Inspecția Muncii.

Art. 3 În vederea prevenirii răspândirii infecțiilor cu SARS-COV-2, se propune ca, în toate localitățile, activitățile didactice care impun prezența fizică a antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ să se desfășoare în sistem on-line.

Art. 4 (1) În toate localitățile din România, se propune interzicerea circulației persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 23.00 – 05.00.

(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei este permisă în intervalul orar 23.00 – 05.00 pentru următoarele motive:

  1. a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
  2. b) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;
  3. c) deplasări în afara localităților a persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane și care pot fi dovedite prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
  4. d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie.

Art. 5 (1) Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu, adeverința eliberată de angajator sau o declarație pe propria răspundere;(2) Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil; (3) Declarația pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/gospodăriei/locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura.

Art. 6 Se propune interzicerea desfășurării de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private.

Art. 7 (1) Se propune suspendarea activității piețelor agroalimentare în spații închise, târgurilor, bâlciurilor, piețelor mixte și volante și a talciocurilor, definite potrivit art. 7 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 348/2004 privind exercitarea comerțului cu produse și servicii de piață în unele zone publice, cu modificările și completările ulterioare. (2) Se permite activitatea piețelor agroalimentare ce pot fi organizate în zone publice deschise, cu respectarea normelor de protecție sanitară.

Art. 8 Se propune ca, pentru spațiile exterioare în care se desfășoară activități de preparare, servire și consum al produselor alimentare, băuturilor alcoolice și nealcoolice, care au fost amenajate și pot fi asimilate spațiilor publice închise, astfel cum sunt ele definite în Legea pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun nr. 349/2009, cu modificările și completările ulterioare, le sunt aplicabile în mod similar regulile și măsurile de protecție sanitară, prevăzute în anexa nr. 3, art. 6 pct. 1 și 2 din Hotărârea Guvernului nr. 856/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 15 octombrie 2020, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Art. 9 Se propune instituirea obligației pentru operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private să-și organizeze și desfășoare activitatea în intervalul orar 05.00 – 21.00. (2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), în intervalul orar 21.00 – 05.00, operatorii economici pot activa doar în relația cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu. (3) Prin excepție de la prevederile alin. (1), unitățile farmaceutice, benzinăriile și operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu își pot desfășura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecție sanitară.

Art. 10 Se propune ca implementarea măsurilor prevăzute în prezenta hotărâre să se realizeze pe o perioadă de 30 de zile, urmând ca la finalul acesteia, în funcție de evoluția situației epidemiologice, să se hotărască, după caz, menținerea, eliminarea sau modificarea acestora.

Art. 11 Prezenta hotărâre se comunică tuturor componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență, pentru punere în aplicare prin ordine și acte administrative ale conducătorilor acestora.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/