În contextul fondurilor europene câștigate de administrația locală, Primăria Caransebeş a analizat în detaliu situația Spitalului Orășenesc. Ceea ce au găsit a fost șocant pentru...
Inundațiile de săptămâna trecută au lăsat în urmă zeci de gospodării, drumuri județene și culturi agricole băltind în apa de ploaie. Bilanțul estimativ al autorităților...
Inundațiile din luna august nu s-au oprit doar la pagubele de sute de mii de lei lăsate deja în satele cărășene. Se pare că natura...
În cursul acestei seri o ambulanță împreună cu o mașină a poliției au plecat în trombă spre satul cărășean Soceni, după ce un apel la...
Nebunia care a luat prin surprindere autoritățile și administratorii parcului în care se află Cascada Bigăr s-ar putea relua, după ce unul dintre cele mai...
Într-o atmosferă caldă, membrii reșițeni i-au primit pe mai noii lor parteneri în sala de conferințe a Hotelului Rogge. Acțiunea s-a finalizat cu o strângere...
Banca Mondială a aprobat deja proiectul prin care sătenii din Mal se vor putea alinia civilizației. În mai puțin de un an vor fi demarate...
După accidentul groaznic din luna mai, când un elev a murit chiar în faţa şcolii din Jupa, acum alte trei persoane se zbat între viaţă...
După ce liderul PNL, Marcel Vela, a anunțat numele candidatului liberal la Primăria Reșița, edilul-șef al municipiului de pe Bârzava a declarat că reședința de...
Cu toate că este cu un an în urma marelui festival Folk You care se consumă vară de vară la malul Mării Negre, evenimentul chitarelor...
Vicepreședintele PNL a făcut mai multe declarații pe tema fuziunii cu PDL. Liderul de la Palatul Administrativ este convins de faptul că, la ora actuală,...
Ploile care au inundat aproape tot județul în săptămânile trecute au dat bătăi de cap și autorităților locale din Caransebeș. Chiar dacă daunele nu au...
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis o nouă avertizare de inundații pentru județul Caraș-Severin, valabilă până astăzi la ora 16:00. Prognozele...
Interceptările procurorilor privind modul în care era comercializată carnea infectă din magazinele Mona Lisa i-au șocat pe cărășeni, care acum se întreabă de câte ori...
Problema modului în care se face școală în comuna Domașnea încă așteaptă o rezolvare sau măcar un set de concluzii din partea autorităților competente. Cu...
Cred că Băsescu Traian este singurul președinte care își termină mandatul într-un mod jalnic. Cu o imagine atât de șifonată, încât aproape nu se mai...
Lupta pentru preşedinţia forului judeţean de fotbal a fost strânsă, la fel ca disputele între PSD şi PNL, însă lucrurile au stat cu totul altfel...
Cu cea mai mică urmă de promovare la nivel internațional, faima Cascadei Bigăr a explodat parcă peste mări și țări, de unde valurile de turiști...
Chiar dacă luna august este la început, iar multe dintre destinațiile de vacanță au fost deja alese, un weekend în Croația nu ar strica nimănui....
Cei mai pricepuți pescari și bucătari se vor întrece weekendul viitor în măiestrie printre oale pentru a umple ceaunele cu cele mai bune bucate din...
Caraș-Severinul nu a fost ocolit de inundații. Veștile sunt urâte. O serie de localități sunt sub ape, iar numeroase drumuri au fost închise de Poliția...
Liderii filialei județene au susținut astăzi o conferință de presă în cadrul căreia și-au prezentat targetul pentru perioada de precampanie electorală. Aceștia vor să adune...
Cele mai bune două licee din municipiul de pe Timiș și Sebeș au fost onorate zilele acestea cu titlul de colegii naționale. Rezultatele bune obținute...
Mircea Dușa se află în momentul de față în comuna cărășeană pentru a analiza la fața locului pagubele produse de inundații. La fel ca acum...
Procurorii au declanșat o amplă anchetă în cazul lanțului de magazine vizat de descinderi zilele trecute. Potrivit Redeșteptarea, cei doi patroni, Opre Rodica și Bondoc...
Oboseala şoferului unui autoturism înmatriculat în Bulgaria a generat încă o tragedie pe Drumul European 70, undeva în zona Bucoşniţa. Teribilul accident soldat cu decesul...
Debite istorice. Adică, întâmplări care se petrec la sute de ani diatanță. La noi, nu numai debitele românilor din ploi sunt istorice, mai toate cele...
Mobilizarea oficialilor care conduc județul Caraș-Severin, dar și a comitetelor locale pentru situații de urgență nu a fost în zadar. Ploile abundente și scurgerile de...
În urmă cu doar câteva momente, neatenția și condițiile meteo nefavorabile au mai provocat un accident în municipiul Reșița. În urma impactului, o persoană a...
La sfârșitul acestei luni, oamenii legii din staţiunea Băile Herculane, o zonă a judeţului Caraş-Severin cu aflux mare de turişti mai ales pe perioada verii,...