Lucrările de modernizare a căii ferate Caransebeș – Lugoj – Timișoara au început. Însă ministrul Transporturilor spune că timpul este scurt și este nevoie de...
Nic Roșu are în palmares mai multe restaurante de top din București, acolo unde a lucrat ca bucătar în echipe valoroase, alături de nume importante...
Caransebeșul are un nou cetățean de onoare. Este vorba despre Cristian Brecica, cel care a participat alături de cățelușa Vreni la căutarea și salvarea de...
A fost semnat contractul pentru cele 62 de trenuri electrice. O parte va face legătura între Timișoara și Caransebeș. Reprezentanții Ministerului Transporturilor, ai Autorității pentru...
O nouă acțiune de donare de sânge a angajaților din structurile MAI are loc săptămâna aceasta, sub sloganul „Stă în puterea noastră să ajutăm! Donează...
Liderii social-democrați nu se ating (încă) de Felix Borcean, dar îl pedepsesc pe omul lui de încredere! În culisele PSD s-a pregătit suspendarea din partid...
Deputatul PNL de Caraș-Severin e implicat în negocierile dintre statul român și oficialii țării asiatice în care se află în detenție pe viață sau condamnați...
Felix Borcean, care urmează să fie instalat președinte al PSD Caransebeș, și senatorul Ion Mocioalcă, fost lider Pro România Caraș-Severin, au împărțit rolurile ce urmează...
Un deviz de lucrări exagerat și refuzul Ministerului Dezvoltării de a suporta majorarea costurilor de construcție îl obligă pe primarul Felix Borcean să renunțe la...
Nu îmbracă halatele albe și n-au intrat niciodată într-un salon în care sunt tratați bolnavii de COVID, dar instanțele de judecată aproape că le-au dublat...
Intrat în PSD, primarul gugulanilor anunță că va câștiga al treilea mandat cu un procent și mai mare decât a obținut în 2020! Din postura...
Festivalul Flight de la Timișoara, de pe Aerodromul Cioca, are începând cu acest an un frate la Caransebeș, pe Aeroportul Banatul! După ce omul de...
La Colegiul Național „Traian Doda” încă se mai face școală, în ciuda faptului că unii susțin, mai mult sau mai puțin îndreptățiți, contrariul. Fiecare școală...
Acuzat în mai multe rânduri de primarul Caransebeșului că a făcut orice pentru a-i reduce realizările, Marcel Vela îi transmite lui Felix Borcean că a...
Cu aproape un milion de euro investiți deja, cu un dosar stufos și cu o hotărâre a instanței în mână, Ioana Musteța se pune în...
Managerul Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș, Adrian Dumbravă, e „tratamentul” de care avea nevoie unitatea spitalicească pentru a se pune cu adevărat pe picioare! Primarul...
Loredana Liuba, directorul medical al Spitalului Municipal de Urgență din Caransebeș, se așteaptă la ce e mai rău în următoarea perioadă, motiv pentru care s-au...
După ce în urmă cu mai mulți ani a adus în Caraș-Severin cel mai mare producător de aluminiu din lume și a creat 4.000 de...
Bebe Pasere a câștigat astăzi competiția cu liberala Andra Pleșa pentru funcția de viceprimar al Caransebeșului, dar începând de mâine uită de adversitate și mizează...
Felix Borcean nu se mai întoarce în fotoliul de primar al Caransebeșului decât dacă așa hotărăsc gugulanii. Mâine! După ce, joi, un complet de judecată...
Raportul Curții de Conturi Caraș-Severin nu a interesat pe niciun consilier local din muncipiul Caransebeș. Deși a fost pus la mapa aleșilor locali, aceștia nu...
Confirmat cu coronavirus și la al doilea test, părintele din cartierul Cazărmii al municipiului Caransebeș a părăsit spitalul Municipal de Urgență din Caransebeș. Dacă inițial...
Veste bună pentru caransebeșenii din zonele Valea Cenchii, Teiuș și Gară! Deși procedura este greoaie, gazul se va introduce în aceste cartiere. Asigurări în acest...
După ce a decimat organizația ALDE din Caransebeș, luând cu el în Pro România un număr important de membri, Dumitru Matei se desparte după numai...
Audiat inițial în calitate de martor, Felix Borcean este acum inculpat în mod oficial într-un dosar penal în care este anchetată o investiție de puțin...
Primarul Felix Borcean l-a reinstalat pe Adrian Cican în funcția de manager al Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș după ce acesta fusese revocat printr-o decizie...
Ceea ce trebuia să fie cea mai mare bucurie din viața unui cuplu din Ocna de Fier s-a transformat într-un coșmar pe care, cu siguranță,...
Asistentul-șef al Secției Bloc Operator din Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș îl acuză pe managerul Adrian Cican că doar în declarațiile de presă personalul medical...
O familie din Caransebeș a rămas cu ochii în soare după ce firma de construcții căreia îi plătise avansul pentru ridicarea unei case n-a pus...
O familie din Maciova, cu un copil de trei ani, venită din Italia, dintr-o zonă adiacentă unui focar de coronavirus, a fost deja izolată la...
Un scurt-circuit electric, spun primele verificări ale specialiștilor, ar fi dus la producerea unui incendiu care a alarmat participanții la trafic pe DN 6, în...
Actualul edil-șef al orașului de pe Timiș și Sebeș a taxat gesturile viitorilor lui contracandidați, care au îmbrăcat hainele lui Moș Crăciun și au oferit...