Patru evenimente educaționale excepționale și de înaltă clasă academică vor fi organizate în această toamnă la Timișoara. Acestea sunt destinate antreprenorilor, managerilor de organizații și...
După ce PSD a reuşit să determine comisiile Camerei Deputaţilor să dezbată în regim de urgenţă Legea consumatorului vulnerabil, în ședința plenului Camerei Deputaților de...
Alegerea pregătirii în specialitate reprezintă unul dintre cele mai importante momente din viața viitorilor medici. Pentru a veni în sprijinul viitorilor absolvenți, Universitatea de Medicină...
Un singur microbuz, închiriat și ăla, asigură transportul public pentru cetățeni, dar chiar și acesta e prea costisitor să circule zilnic! Directorul SC Transloc Bocșa,...
Primarul orașului Băile Herculane, Cristian Miclău, va fi gazda delegației condusă de viceprimarul Sladjan Markovici al localității înfrățite Velico Gradiște din Serbia, prezentă mâine la...
Orașul Bocșa ar putea fi înscris pe harta instituțiilor de învățământ superior din România! Propunerea îi aparține viceprimarului orașului aflat la mai puțin de 20...
Angajații Administrației Bazinale de Apă Banat au început primele lucrări de întreținere la ecluza Uivar, din județul Timiș, care nu a mai fost folosită din...
La începutul lunii august a luat startul o nouă campanie de donații, având ca obiect dotarea cu aparatură a spitalelor din Lugoj și Făget, precum...
Proiectul Episcopiei Caransebeșului, organizat sub forma unor tabere și școli de vară, se desfășoară săptămâna aceasta în comuna Marga. Este pentru a doua oară când...
Locuitorii comunei Giarmata din județul Timiș vor avea parte de cinci zile pline de evenimente pentru toate vârstele și gusturile. „Ziua copiilor din Giarmata și...
Mănăstirea din stațiunea Băile Herculane îmbracă miercuri straie de sărbătoare, prăznuind hramul așezământului monahal. De la ora 8, toți credincioșii care doresc să participe sunt...
Ne pregătim de un nou val al pandemiei sanitare aflate deja pe un trend ascendent și în acest context a fost elaborat un ordinul comun...
Primăria și Consiliul Local Forotic organizează miercuri și joi Ruga Bănățeană în localitățile Surducu Mare și Comorâște. Alături de artistele Mirela Petrean și Georgiana Vița,...
Deputatul Marius Damian le atrage atenția parlamentarilor USR că moțiunea de cenzură trimite acasă întregul guvern, nu doar pe Florin Cîțu. Odată cu ea, toți...
Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, anunță, la bilanțul activității sale înainte de demisie, că a făcut progrese „reale” în ceea ce privește construirea spitalelor regionale și...
Cea mai bună formulă pentru PSD și pentru întreaga Românie ar fi alegerile anticipate, declară liderul deputaților social-democrați, Alfred Simonis. Parlamentarul de Timiș susține că...
Coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a explicat cele două situații în care se administrează doza a treia de vaccin. Persoanele imunodeprimate, respectiv cele aflate...
Zilele Orașului Băile Herculane, manifestare tradițională organizată în localitatea de pe Valea Cernei, se vor desfășura în perioada 8-12 septembrie. Evenimentul va avea loc în...
Desemnarea recentă a Banatului Montan drept „Destinația turistică a anului 2021” a determinat mișcări în mediul online, numeroase structuri din turismul zonal folosind acest argument...
În localitatea Berliște din județul Caraș-Severin a avut loc recent o sesiune de informare și conștientizare a populației adulte, dar și a copiilor asupra nevoii...
Campusul universitar, denumit în proiectul finanțat în majoritate din fonduri europene „Complex Eftimie Murgu din Reșița”, își deschide porțile din anul universitar 2021-2022. „A fost...
Proiectul viitorului spital județean, pentru care Primăria Reșița și Consiliul Județean Caraș-Severin au încheiat un protocol de colaborare vara aceasta, nu a fost abandonat, dă...
Apa termală cu efecte miraculoase de la Oravița îi va scăpa de dureri pe pacienții spitalului din oraș, într-un modern centru balneo pentru fizioterapie! Apa...
„Asistăm la un circ în interiorul puterii și ne cer nouă de la PSD să venim că o măciucă să rezolvăm circul între ei. Să...
Primăria Luncavița a reușit să atragă aproape 300.000 de lei de la Ministerul Educației pentru construirea unei grădinițe noi în satul Verendin. Puține comune din...
Toamna își intră pe deplin în drepturi, iar noi nu putem decât să o primim cu brațele deschise și cu o gospodărie pregătită pentru sezon....
O femeie de aproximativ 45 de ani a suferit arsuri serioase pe 95% din suprafața corpului. Și un tânăr de 21 de ani a ajuns...
Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a anunțat că vaccinarea gratuită anti-HPV a fost extinsă. Potrivit unui ordin de ministru deja aprobat, a fost extinsă grupa de...
O femeie de 30 de ani și-a ieșit din fire și și-a bruscat copilul de doar 4 ani la un loc de joacă din Caransebeș....
Potrivit unei postări de pe Facebook, viceprimarul PRO România al comunei Rusca Montană, Constantin Drăgănescu, a fost surprins în timp ce depozita pe pășunea comunală...
Primăria Timișoara a scos a doua oară la licitație studiul de fezabilitate și proiectul tehnic privind realizarea unei benzi rapide de transport public de la...
Măi, doamna Ramona Vița. Ce Dumnezeu ai pățit săptămâna trecută de te-ai zburlit așa de urât la presa din Caraș-Severin? Te-ai trezit cu fundu-n sus...