Din această lună, cei mai mici dintre elevii care învață în școlile din Reșița pot urma cursuri gratuite de înot în cadrul bazinului din cartierul...
CSM Lugoj este în finala Cupei Challenge, o performanță unică în istoria sportului lugojean. CSM Lugoj a învins, de Mărţişor, pe Jedinstvo Stara Pazova, reprezentanta...
Încă o pagină a istoriei schiului în Semenic se scrie la finele săptămânii, cu ocazia celei de a 50-a ediții a Cupei Veteranilor. Asociația Prietenii...
Peste 70 de băieți și fete au absolvit cele mai recente cursuri de formare și perfecționare pentru arbitri de fotbal, cursuri organizate de Asociația Județeană...
Constructorul a început lucrările pentru ridicarea bazei sportive moderne, pe un teren de 76.138 metri pătrați, situat în Splaiul Morilor, în spatele fostei autogări. „Au...
Mai mult de 30 de țări, printre care Statele Unite, Marea Britanie, Franța, precum și România, au promis luni că vor susține interzicerea sportivilor ruși...
Echipa de volei feminin CSM Lugoj şi-a aflat adversarul din cadrul semifinalelor CEV Challenge Cup, competiția europeană în care participă. Formația bănăţeană se va întâlni...
„Timișoara vrea respect” este denumirea petiției prin care Druckeria vrea să impulsioneze autoritățile să se miște și să dezvolte infrastructura sportivă din oraș. Anul 2023,...
O bază sportivă în paragină, aflată pe str. Mircea cel Bătrân, are șanse să fie modernizată în viitorul apropiat. Primăria Timișoara a aprobat noii indicatori...
Pariurile sportive pot fi o modalitate excelentă de a-ți creste veniturile. Cu toate acestea, este important să înțelegi cum să îți folosești cunoștințele și abilitățile...
Echipa de volei feminin CSM Lugoj este foarte îndrăgită în Lugoj, parcursul sportivelor fiind un bun exemplu și pentru tinerii din municipiu. Cum orice echipă...
Sala de kinetoterapie din Ambulatoriul Spitalului Județean Timișoara a fost renovată complet. De acum, sportivii care vin la recuperare au la dispoziție un spațiu transformat...
Cu siguranță, ai auzit de multe ori termenul RTP sau Return To Player și ți-ai dorit să descoperi ce este mai exact și să te...
Aleșii reșițeni au aprobat conferirea titlului de cetățean de onoare atletului care a reprezentat Reșița și România la trei ediții ale Jocurilor Olimpice de vară...
Voleiul lugojean a obișnuit deja publicul cu marea performanță. Miercuri, 21 decembrie, a fost o zi istorică pentru voleiul lugojean. CSM a eliminat în premieră...
Complexul sportiv Bega va fi adus în secolul 21. Asta după ce Primăria Timișoara are în plan să realizeze mai multe lucrări de modernizare și...
Intervenția promptă a primarului Nelu Popa e echivalentă cu rămânerea Centrului Olimpic de Pregătire pentru juniori în orașul de pe Bârzava. Imaginile cu sala de...
Mâhnit din cauza faptului că imaginea Reșiței e pătată din cauza a doar 30.000 de lei, primarul Nelu Popa anunță că suportă de la bugetul...
De un an încoace nu s-a găsit ridicola sumă de 30.000 de lei, necesară refacerii hidroizolației pe sala de gimnastică din Reșița, în care se...
Fanii pokerului din țara noastră beneficiază de o nouă locație în care se pot juca în deplină legalitate. Prezent de ani buni în Timișoara, Gentlemen’s...
În Valea Domanului s-a schimbat din nou strategia, nu se mai construiește cu răbdare, calculat și sănătos, ci se forțează din nou promovarea! Băieții lui...
Municipalitatea intenționează să deschidă în cadrul bazinului de înot din Lunca Bârzavei un centru SPA, pentru recuperarea fizică a sportivilor, dar la care să aibă...
Echipa de volei a CSM Lugoj este nevoită să joace două meciuri pe alte terenuri, din cauza situației în care se află sala de sport...
Indiferent dacă ești jucător online sau parior cu experiență care alege să mizeze numai în cazinouri fizice, fiecare are speranța de a câștiga într-o zi...
Sala polivalentă a Timișoarei se află tot în faza elaborării documentațiilor. Cosmin Tabără, viceprimarul PNL al Timișoarei, anunță că a fost finalizat studiul de prefezabilitate...
„Locomotivele” din Reșița promovează mișcarea în rândul elevilor din oraș. Echipa de fotbal american vrea să organizeze un campionat de flag football, un sport antrenant,...
Municipalitatea lugojeană a alocat 500.000 de lei pentru reparaţii la acoperișul Sălii de Sport „Ioan Kunst Ghermănescu” după ce la ultimele meciuri a început să...
Pornită din postura de outsider, CSM Lugoj a răsturnat toate calculele hârtiei și a câștigat Supercupa României la volei, primul trofeu intern al sezonului 2022...
Trei proiecte pentru comunitatea locală vor fi susținute prin donațiile celor care decid să participe activ sau ca simpli spectatori la cea de-a opta ediție...
CJ Timiș invită structurile sportive de drept public, care îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea nr. 69/2000, să depună solicitări în vederea atribuirii contractelor de finanțare...
În cadrul evenimentului Bucharest Maraton se lansează o aplicație foarte utilă, denumită ‘Steps for Life’ și dezvoltată de Asociația pentru un Viitor Strălucit Împreună. 08-09...
Marius Tobă, Flavius Koczi, Daniel Popescu, Răzvan Șelariu, Alin Jivan sunt doar câteva dintre produsele școlii reșițene de gimnastică. Antrenorii Clubului Sportiv Școlar caută noi...
„Ei mă vor. Eu nu îi mai vreau!”, spune Dănuț Groza, exclus din PNL Timiș în vara anului 2024, după alegerile locale, pe motiv că ar fi susținut candidatura...
Grindeanu, ironizat de Ciucu! Vrea să-l vadă premier câteva luni!
Profil fals de adolescent de 15 ani, folosit pentru a recruta minore
Dominic Fritz: Datoria Timișoarei a crescut cu 10 milioane de lei după deprecierea leului
Păcănelele vor fi izolate la capătul orașului, la Timișoara. Fritz a pregătit noul regulament
Din Socolari, în Italia! Gheorghe Fikl a dus lucrarea monumentală „Dominion” la Venezia
Fritz: Cu PSD nu intrăm la guvernare. Problema nu este numele premierului, ci majoritatea
Fritz: „Mă aștept ca Ilie Bolojan să rămână președintele PNL”
Start înscrieri la Universitatea de Vest Vasile Goldiș din Arad!
Incendiu la o clădire a USV din Timișoara. Patru muncitori s-au autoevacuat