Plecarea antrenorului principal al rosso-nerilor cu doar două zile înainte de meciul de campionat cu CS Dumbrăvița n-a dat timp conducerii CSM Reșița să instaleze un nou tehnician.
Despărțirea de Călin Cheregi n-a surprins aproape pe nimeni, deși s-au consumat doar două etape din Liga 2. Nu neapărat rezultatele negative, cât mai ales jocul slab al echipei, atât în campionat, cât mai ales în Cupa României, unde adversarii au fost de nivel inferior, a îngrijorat și a tensionat atmosfera în Valea Domanului. Cristi Bobar, președintele clubului reșițean, a explicat pentru expressdebanat.ro de ce i-a strâns mâna lui Călin Cheregi atât de devreme:
„Ne așteptam la un altfel de start de campionat, asta e clar. De fapt, de un altfel de start de sezon, pentru că în Cupa României lucrurile au stat și mai rău. Nu ne-am gândit și nu și-a dorit nimeni să ajungem în situația ca după doar două etape să schimbăm antrenorul. Am avut o discuție cu Călin și am convenit să întrerupem colaborarea la prima echipă. Mi-aș fi dorit să rămână în continuare în club, dar el și-a manifestat dorința de a pleca acasă, la Oradea. Deocamdată nu avem nicio soluție, nicio variantă de antrenor, nu ne-am așteptat și nu ne-am pregătit pentru un astfel de scenariu. De meciul cu Dumbrăvița se va ocupa Ștefan Bărboianu și sper să adunăm primele trei puncte ale sezonului.”
Romanian Business Leaders Banat și Primăria Reșița reunesc antreprenorii și liderii de business din Caraș-Severin, într-o întâlnire care marchează intrarea oficială în județ a proiectului „Antreprenorești – Adoptă un...
Dominic Fritz propune pentru Timișoara anului 2026 un buget de aproape 3 miliarde de lei, cu accent pe investiții în mobilitate, educație și modernizarea infrastructurii orașului. Bugetul total se...
Alina Dragomir |
18 May 2026
Cristian Rădoi |
19 May 2026
Noua clinică ORL din Timișoara, gata dar închisă. Pacienții sunt încă îngrijiți în clădirea din 1945
Ioana Toma |
19 May 2026
Ioana Toma |
19 May 2026
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

