Viitorul stadion „lego” din Timișoara va arăta spectaculos

randare cu stadionul lego din timisoara
publicitate in ziar Casa Auto Timisoara

Stadionul „lego” din Timișoara va arăta spectaculos. Viceprimarul Cosmin Tabără a publicat un filmuleț cu viitoarea arenă care va fi realizată în Calea Buziașului.

Cosmin Tabără, viceprimarul Timișoarei, vine cu vești privind proiectul noului stadion de tip „lego” care va fi realizat în Calea Buziașului. Astfel, Tabără anunță că proiectul urmează să fie analizat în Comisia de Urbanism a Primăriei Timișoara.

Suntem în grafic cu desfășurarea etapei de proiectare a stadionului “Lego”. Ieri au fost depuse documentațiile în vederea dezbaterii proiectului în Comisia de Urbanism, urmând ca apoi să începem etapa de obținere a avizelor și de întocmire a proiectului în detalii. Așa cum am promis, stadionul va avea peste 10.000 de locuri, având și o tematică specifică doar Timişoarei, o surpriză pe care o vom dezvălui în viitorul apropiat. Țin să le mulțumesc suporterilor care și-au adus contribuția la realizarea proiectului cu idei și sugestii apărute în mai multe întâlniri pe care le-am avut cu ei și cu proiectanții, astfel ca micile detalii foarte importante pentru suporteri să fie realizate încă din faza de proiectare. Le mulțumesc proiectanților și antreprenorului care au avut toată deschiderea pentru aceste sugestii. Mulțumesc vechii administrații de la care am preluat ideea și SF-ul acestui stadion pe care, astăzi, reușim să-l prezentăm Timișoarei într-o nouă etapă”, a declarat viceprimarul Timișoarei.

Cosmin Tabără a precizat că sunt șanse ca la sfârșitul anului acesta sau cel târziu la început de 2024 să poată fi demarate lucrările la stadionul „lego”.

untitled design set 970x90 px

Lângă stadionul din Calea Buziașului va fi construită o parcare, un parc, precum și un loc de joacă. Noua arenă va fi realizată cu bani din bugetul local al Primăriei Timișoara. Stadionul va fi realizat pe structură metalică, va ocupa o suprafață de peste 9.000 mp și avea un număr minim de 9.000 de locuri, din care 508 locuri VIP și 102 locuri la loje.

Vezi video AICI cu viitorul stadion „lego” din Timișoara!

banner td untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/