Flavius Stoican semnează azi cu CSM Reșița! E noul antrenor al rosso-nerilor! (UPDATE)

stoican flavius antrenor csm resita

Președintele Cristian Bobar a ajuns la un acord cu antrenorul Flavius Stoican pentru a reveni pe banca tehnică a echipei din Valea Domanului.

Flavius Stoican e așteptat astăzi la Reșița pentru a semna contractul cu CSM. Tehnicianul a stabilit deja cu președintele Bobar toate detaliile, toți termenii contractuali, astfel că nimic nu-l mai poate deturna pe Stoican din drumul său spre Valea Domanului. Cel mai probabil, el va și conduce antrenamentul de astăzi al rosso-nerilor.

Stoican a antrenat ultima dată în prima ligă, la Botoșani, dar a mai condus în trecut și echipa reșițeană, mai exact în 2010-2011. Obiectivul CSM Reșița rămâne menținerea în Liga 2. Mai multe detalii despre instalarea noului antrenor, după semnarea contractului.

UPDATE, ora 19.00

Flavius Stoican a semnat contractul propus de Cristian Bobar și e oficial noul antrenor al CSM Reșița.

Foto: gsp.ro

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/