Ultimele două zile au fost cele mai liniștite de când în România a fost decretată starea de urgență. Cel puțin pentru mine. Sincer, mă așteptam...
Prelungirea stării de urgență pe teritoriul României pentru încă o lună, datorită situației COVID-19, a făcut ca sărbătorile pascale din acest an să își piardă...
În noaptea Sfintelor Paști, Slujba de Înviere de la Catedrala Mitropolitană „Sfinţii Trei Ierarhi” din Timişoara a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timişoarei...
Într-o perioadă în care viața a devenit o cale a Crucii, impusă de contextul pandemiei COVID-19, în care oamenilor le-a devenit din ce în ce...
În prima zi a sfintelor sărbători pascale, bolnavii internați în Spitalul Județean de Urgență Reșița-Staționar III, personalul medical de aici, precum și cei din UPU...
Marian Popovici, bucătarul renumit pentru nenumăratele medalii de aur, argint și bronz câștigate în peste 20 de țări, a gătit pentru medicii din Timișoara și...
Oameni cu suflet mare și-au unit eforturile și au avut grijă ca și cei care nu o duc prea bine din punct de vedere...
Voluntarii Asociației Acasă în Banat s-au mobilizat în Săptămâna Mare pentru a aduce bucurie unor familii aflate în situații vulnerabile din județele Timiș și Caraș-Severin. ...
Cel puțin așa arată rezultatele sondajului Quest Research, desfășurat telefonic și online, între 13 și 15 aprilie, pe un eșantion de 1.250 de respondenți. Reprezentativitatea...
Sărbătoarea Învierii Domnului a deschis suflete și i-a reunit pe oameni mai mult ca niciodată. Zeci de voluntari au fost astăzi solii bisericii și au...
Ne aflăm în fața celei mai mari sărbători a creștinătății, cea în care comemorăm Învierea lui Iisus Hristos, Fiul Lui Dumnezeu, la trei zile după...
Cunoscuți deja pentru activitățile de voluntariat pe care le desfășoară, dar și pentru sprijinul real oferit comunităților de romi din Reșița și nu numai, reprezentanții...
Asociația Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii a reușit cel mai frumos exemplu de mobilizare a comunității în jurul celor care luptă acum în...
Campania „Mâinile bucuriei”, inițiată de voluntarii ATOR Banatul de Munte, continuă să aducă un strop de bucurie și speranță atât în rândul vârstnicilor, cât mai...
Mama ajunsă cu COVID-19 de la Ocna de Fier, după ce a fost infectată în Maternitatea Odobescu, a fost externată de la Caransebeș. Deși au...
După ce, la sfârșitul lunii martie, 5.000 de cutii cu iaurt au fost distribuite persoanelor vârstnice cu posibilități materiale reduse de pe raza orașului Moldova...
Liderul de sindicat Valter Kovacs a publicat pe contul său de Facebook o scrisoare deschisă adresată premierului la finalul săptămânii trecute. Agentul din linia întâi...
Slujbele din Noaptea de Înviere se vor organiza fără prezența credincioșilor, Paștiul va fi distribuit de către personalul clerical și voluntari vineri, sâmbătă și duminică,...
De la magazinele de telefonie la cele alimentare, locuințe și sedii de instituții, infractorii nu mai aleg și fură ce apucă. Dau spargeri în plină...
Măsurile luate de conducerea Căminului pentru Persoane Vârstnice Reșița țin la distanță îmbolnăvirile de COVID-19. În timp ce în locațiile asemănătoare din alte orașe din...
În sprijinul Poliției Române, un efectiv de opt jandarmi a fost detașat la Moldova Nouă pentru a asigura ordinea, în special în zonele aglomerate, cu...
Anita, fiica asistentei medicale din comuna Măureni care a murit în condiții suspecte, după ce a ajuns la Spitalul Județean de Urgență din Reșița cu...
Cele câteva sute de pachete cu alimente achiziționate din bugetul administrației publice locale de la Dunăre pentru persoanele defavorizate au ajuns la destinatari. Ținând cont...
Mi-e dor de o apropiere socială, de care duc lipsă în această perioadă. Mi-e dor de normalitate. Mi-e dor să pot merge împreună cu părinții...
Situația bătrânilor infectați cu COVID-19 de la căminele din Galați a neliniștit întreaga țară. Nicolae Robu a fost întrebat ce măsuri s-au luat în Timișoara...
În contextul epidemiei de COVID-19, dar și ca urmare a instaurării unei măsuri speciale de către Prefectura Caraș-Severin pentru toți locuitorii județului, Primăria Bocșa a...
Trei persoane în total au fost confirmate cu coronavirus în zona Făgetului, toate la Brănești, sat aparținător orașului Făget. Primul caz a fost un tânăr...
Unul din zece angajați care au participat la un sondaj efectuat de platforma de recrutare BestJobs spun că și-au pierdut locul de muncă și aproximativ...
Situaţie disperată pentru o familie cu şase copii din Sânmihaiu Român care îşi duce zilele într-o locuinţă socială din comună. Tatăl era singurul care aducea...
Caz revoltător în comuna Pojejena! 15 localnici se află în izolare la domiciliu după ce au participat la o înmormântare, eveniment la care a fost...
Duminica de Florii a fost „sărbătorită” de braconieri în Parcul Natural Lunca Mureșului. Jandarmii au intervenit și au aplicat sancțiuni contravenționale. Tot duminică a fost...
Unul dintre cei mai puternici oameni de afaceri de pe raza orașului Moldova Nouă a decis să vină în sprijinul comunității în care își desfășoară...
Studenții din România sunt revoltați după ce Guvernul a propus ca reducerile de care tinerii beneficiază la transport să fie micșorate. Potrivit „ordonanței trenuleț”, aflată acum în dezbatere la...
Lasconi: Nu împărțim funcții pentru politicieni înainte să agreăm soluții pentru români
Fake news! ANAF nu 10% din banii din conturile bancare ale contribuabililor
Grindeanu: Coaliția guvernamentală trebuie să aibă candidat unic la prezidențiale
Adolescenții români, campioni la utilizarea problematică a rețelelor sociale
Mai multe mașini în care se aflau arme, oprite în drum spre Capitală. 13 persoane, duse la audieri
Noi investiții la spitalul din Oravița! Clădirea unității medicale va fi reabilitată termic și eficientizată energetic. Primăria Oravița a scos la licitație serviciile de proiectare și execuție lucrări pentru...