Ce mi-a adus Iepurașul

Ultimele două zile au fost cele mai liniștite de când în România a fost decretată starea de urgență. Cel puțin pentru mine. Sincer, mă așteptam să fie agitate, încordate și chiar imprevizibile din câte ne lăsau alții să înțelegem. N-a fost așa. Dimpotrivă.

După o lună și ceva de nebunie mediatică, dusă la paroxism, de declarații care mai de care mai deștepte, de controverse și de miștocăreală pe Facebook, în sfârșit am răsuflat ușurat. Nu i-am mai văzut la televizor nici pe Iohannis, Orban sau Vela, chinuindu-se să citească de pe prompter și de care, fie vorba între noi, mi se acrise, și nici nu au mai existat atâtea comentarii la adresa guvernării liberale, semn că, măcar de sărbători, românii sunt iertători cu semenii lor.

Ceva mai liniștitor de atât nici că se putea. Să scapi de povara discursului politic, patetic pe alocuri și cu iz de campanie electorală, este tot ce mi-am dorit. Să nu mai aud de ordonanțe militare, de decrete și ordine emise în numele pandemiei. Și Iepurașul m-a ascultat. Mi-au tihnit și oul roșu ciocnit cu nevasta, și ciorba de miel dreasă cu borș Magic și leuștean, și drobul, cozonacul și vinul negru. Am băut și o pălincă, am înfulecat și o slăninuță ce mi se topea în gură și la urmă am dat cu o bere rece de la frigider. Însă, dincolo de toate acestea, am fost liniștit, glicemia a rămas în limitele unor valori normale, deși i-am dat prilejul să crească ca în zilele în care îmi vâjâia capul de la discursurile politicienilor, cu sau fără frică de Dumnezeu, mintea mi-a fost ocupată cu alte lucruri, sufletul s-a deschis la frumusețea primăverii pe care abia o văzusem până acum.

Da, toate mi-au priit, Iepurașul a fost generos cu mine. Da, dar ce folos, doar mâine nu-i poimâine… Se termină sărbătorile pascale și… Mai bine tac, să nu se spună că am ceva cu Iohannis, Orban și Vela.