La Oțelu Roșu, toată lumea are ce pune pe masa de Paște!

1000x100 Cuib de vise 1000x100

Oameni cu suflet mare și-au unit eforturile și au avut grijă ca   și cei care nu o duc prea bine din punct de vedere financiar să aibă ce pune pe masă de sărbători și, totodată, pentru a le petrece în siguranță. 

Mai mulți tineri din Oțelu Roșu au dat mai întâi o mână de ajutor persoanelor vârstnice și celor cu probleme de sănătate, făcându-le cumpărăturile și elimând astfel riscul infectării acestora cu COVID-19. Constatând că pentru multe familii banii sunt pe terminate, voluntarii au început să strângă donații de la semenii cu suflet la fel de mare. „Am luat decizia de a ne implica și noi ca UAT, ca Primărie, spune primarul Luca Mălăiescu, și am gândit acest lucru datorită faptului că, atunci când ai alături primarul orașului, credibilitatea crește considerabil în ochii celor care vor să doneze anumite produse sau sume de bani pentru a-i ajuta pe cei care în această perioadă au dificultăți în privința hranei. Am făcut o analiză împreună cu acești tineri voluntari, cărora le mulțumesc pentru inițiativă. S-au adunat mai mulți tineri cu inimă mare de la noi din oraș. În primă fază era vorba de un ajutor pentru bătrâni, pentru a nu trebui ca aceștia să iasă din casă. Acum adună donații, fac cumpărături și împart pachete cu mâncare celor care au nevoie. Am decis să mă implic și eu personal, a făcut-o și viceprimarul și alți angajați din Primărie, consilieri locali. Îi îndemn pe toți cei cu dare de mână să o facă”. 

Cu banii adunați, voluntarii au făcut cumpărături la un centru en-gross din Timișoara, apoi au împărțit sute de pachete. Acțiunea lor nu s-a oprit, donațiile continuă să se facă, astfel că, pe toată durata pandemiei și stării de urgență, familiile cu probleme financiare pot conta pe un sprijin real. 

STPT job 1000x200

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/