După ce a arătat cu degetul înspre părinții care nu ar respecta măsurile de prevenire a infecției cu Covid-19 la intrarea în școală, inspectorul școlar...
30 de fațade zugrăvite, 320 de voluntari și aproximativ 6.000 de ore de muncă în numai trei zile. Este bilanțul evenimentului Color the Village (Colorează...
Lugojenii au protestat duminică, timp de două ore, pe platoul din fața Casei de Cultură a Sindicatelor, împotriva purtării măștilor de către elevii și personalul...
În jur de 100 de persoane s-au adunat, sâmbătă, în Piața Victoriei din Timișoara unde a avut loc un nou protest bazat pe nemulțumirile legate...
Mai mulți artiști din vestul țării participă săptămâna viitoare la prima expoziție colectivă organizată de ArtisanArt anul acesta. Timișorenii sunt, astfel, invitați să privească „Perspectivele...
Asociația Nevo Parudimos depune eforturi constante în privința implementării proiectelor ce vizează integrarea romilor. În cadrul proiectului „Soluții noi pentru probleme vechi – schimb de...
De la începutul pandemiei, aproape 4000 de cadre medicale din România au fost infectate cu coronavirus. Practic 1 din 17 pacienți care s-au îmbolnăvit în...
350 de voluntari din toate colțurile țării sunt așteptați în acest sfârșit de săptămână la Racovița, în județul Timiș. În doar trei zile, ei vor...
Zeci de elevi din Orțișoara, județul Timiș, au pășit în curtea școli cu ghiozdane nou-nouțe pline cu rechizite. Clopoțelul a sunat de bucurie pentru micuții...
În ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș, credincioși din toate părțile Banatului au venit la Catedrala Mitropolitană din Timișoara, pentru a-l...
Zeci de părinți s-au adunat în Piața Victoriei din Timișoara, în această seară, ca să susțină un manifest legat de obligativitatea purtării măștii de protecție...
Î.P.S Ioan Selejan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului a transmis o binecuvântare pentru familie și dascăli la început de an școlar. ”Cu dragoste părintească, binecuvântăm...
Cursa rățuștelor se va ține totuși anul acesta, dar în mediul online. Din cauza pandemiei, organizatorii au regândit celebrul eveniment care avea loc pe Canalul...
Actorii Teatrului Merlin din Timișoara revin pe scenă cu spectacolul ”Cufărul celor 7 pitici”, care se va juca duminică, 13 septembrie, de la ora 11. ...
Veste bună pentru cărășenii din 6 localități ale județului. Amendamentul la legea privind sistemul unitar de pensii publice a fost adoptat de Parlament, așa că...
Poliția Locală Lugoj are un nou șef pe perioada campaniei electorale pentru alegerile locale, după ce ocupantul de drept s-a autosuspendat din funcție. După ce...
Primăria Timișoara poate aloca până la 1,2 milioane de lei anual pentru părinții ai căror preșcolari sunt lăsați în grija bonelor, însă până acum nimeni...
Vrei să pui o cărămidă la rezolvarea problemelor ce caracterizează secolul XXI? Simți că ai puterea de a schimba lucrurile în bine, dar nu ai...
Este nevoie mereu de sânge, iar pandemia COVID-19 a lăsat centrele de transfuzie sanguină mai goale ca niciodată. În semn de solidaritate față de semenii...
Episcopia Caransebeșului aniversează la sfârșitul săptămânii viitoare 10 ani de la inaugurarea Catedralei Episcopale, ocazie cu care vor avea loc două acțiuni culturale dedicate acestei...
Rata de abandon a animalelor de companie a crescut îngrijorător la Lugoj, în perioada pandemiei. La ora actuală, aproape două treimi din câinii de pripas...
Asociația Life-Lugoj30 face un apel în rândul lugojenilor pentru proiectul „Spațiul meu verde”, înregistrat luna trecută la evenimentul anual european #EuGreenWeek, devenind astfel parteneri cu...
Acesta are o experiență de trei ani în mișcarea de tineret, dar și în cea studențească, fiind implicat în tot ce înseamnă probleme legate de...
Colectarea selectivă a deșeurilor și atenția deosebită acordată protejării mediului înconjurător reprezintă idei care pot cunoaște materializarea în cadrul comunei Berliște, totul prin înființarea unui...
Un timișorean anunță începerea unei acțiuni prin care vrea să strângă semnături pentru încă o încercare de redefinire a familiei în Constituția României. Demersul său...
Cum prima zi de toamnă coincide cu redeschiderea cafenelelor și a restaurantelor, fapt care permite activități de preparare, servire și consum al produselor alimentare, al...
Timp de 30 de luni (01.07.2020 – 31.12.2022), Asociația Nevo Parudimos, alături de alți 14 parteneri europeni, implementează proiectul Dream Road – Regiunea Dunării pentru...
Aleșii locali din Anina continuă să-și excite datoria față de văduvele veteranilor de război de pe raza orașului. Peste 4.000 de lei vor fi alocați...
În ideea ca asistenții personali și persoanele cu dizabilități să nu rămână fără bani de pâine, angajații Primăriei Berliște au fost de acord ca sumele...
Pompierii timișeni au intervenit duminică la prânz pentru a salva un cățeluș, după ce acesta a intrat într-un canal și a rămas blocat acolo. Animalul...
Tuturor ne este teamă de ceva, iar fiecare dintre noi resimțim frica în mod diferit. Ce este de fapt frica și cum acționează ea asupra...
Președintele Consiliului Județean Timiș îi recunoaște liderului PSD Marcel Ciolacu că social-democrații au direcționat, în turul I al alegerilor prezidențialelor din noiembrie 2024, voturi către candidatul AUR George Simion. ...
Studenții, revoltați după propunerile din „ordonanța trenuleț”
Lasconi: Nu împărțim funcții pentru politicieni înainte să agreăm soluții pentru români
Fake news! ANAF nu 10% din banii din conturile bancare ale contribuabililor
Grindeanu: Coaliția guvernamentală trebuie să aibă candidat unic la prezidențiale
Adolescenții români, campioni la utilizarea problematică a rețelelor sociale
Noi investiții la spitalul din Oravița! Clădirea unității medicale va fi reabilitată termic și eficientizată energetic. Primăria Oravița a scos la licitație serviciile de proiectare și execuție lucrări pentru...