Telefoanele smart și accesul la tehnologie au transformat misiunea fotografilor într-una aproape imposibilă. Asta, pentru că pretențiile sunt tot mai mari pe piață, iar concurența,...
În această seară s-a deschis primul cinematograf din Valea Carașului. Acesta deservește inclusiv zona de Clisură a Dunării, iar reacțiile au fost pozitive din toate...
Întâmplările din viața Împăratului Franz I şi Împărătesei Augusta Carolina au umplut astăzi de poveste primul Muzeu al Monetăriei Imperiale deschis în Caraș-Severin. Clădirile „încărcate”...
În contextul în care zeci de primari cărășeni sunt în atenția organelor de cercetare penală, conducerea județului a fost trimisă în judecată, iar numărul edililor-șefi...
În weekend, peste 700 de poliţişti au acţionat pe raza judeţului pentru asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică pe timpul manifestărilor prilejuite de...
Administrația locală orăvițeană continuă să-i răsfețe pe tinerii din oraș, readucând în atenția acestora magia filmelor hollywoodiene, după 25 de ani în care nu a...
Contrabandiștii din Oravița care intrau la șeful Poliției Oravița de la acea vreme ca la ei acasă au antecedente deosebit de grave, dar care au...
Trimis în judecată în mai multe dosare pentru infracțiuni de corupție, Ionesie Ghiorghioni s-a încăpățânat să nu demisioneze din funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean...
Un alt accident șocant a avut loc în urmă cu puțin timp, la ieșirea din Bocșa spre Berzovia. Un tir, care circula cu viteză, a...
Ultimele cinci zile s-au aflat, în Caraș-Severin, sub semnul temperaturilor foarte ridicate. Autoritățile sanitare au intervenit din nou, în urma efectelor caniculei. Au căzut în stradă...
Amenințările Primăriei Oravița la adresa constructorului care modernizează rețelele în oraș se concretizează astăzi în două plângeri penale. Una pentru distrugere și alta pentru furt....
După eșecul din teren privind lucrările de alimentare cu apă și canalizare, conducerea orașului este de părere că se pot întâmpla și lucruri bune, iar...
Interlopii, cămătarii, bişniţarii şi oamenii de afaceri implicaţi în combinaţii periculoase, deloc puţini la număr la noi în judeţ, sunt obligaţi să justifice cum şi-au...
Acuzat de abuz în serviciu, fals intelectual, deturnare de fonduri şi neglijenţă în serviciu la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oraviţa, managerul spitalului din oraş...
Comisarul-șef Remus Dan Cătănescu este bănuit că l-a deconspirat pe informatorul organelor judiciare care supraveghea activitatea infracțională a clanului Covaci. Totul este întărit chiar de...
Aleșii locali din Oravița își fac de cap când vine vorba despre cetățean. Dacă au chef să muncească în afara plenului o fac, dacă...
Pregătirile pentru alegerile din 2016 sunt în toi, deși până la scrutinul electoral a rămas mai puțin de un an. Partidele politice își desemnează candidații,...
Comisarul-șef de poliție Remus Dan Cătănescu are legături periculoase cu lumea interlopă din orașul natal. Cel puțin așa a reținut procurorul care investighează infracțiunile clanului...
Falsificarea monedelor are rădăcini încă din antichitate, în general fiind realizată de către indivizi talentaţi, dar nu trebuie lăsată deoparte nici acţiunea unor state menită...
Curtea de Conturi şi mai apoi unii procurori au semnalat sifonarea unor importante sume de bani de care s-ar face vinovaţi managerul Felician Fara şi...
Prefectul de Caraș-Severin a decis în această săptămână să îl suspende din funcție pe edilul-șef al comunei Lăpușnicel, astfel că locul său va fi...
Diva muzicii româneşti a revenit după 20 de ani la Oraviţa, cu un show absolut fantastic, care va rămâne multă vreme în amintirea miilor de...
Pe parcursul întregii zile, Loredana Groza, care va cânta în această seară pentru orăvițeni, a postat imagini și poze frumoase cu orașul, arătându-se extrem de...
Zilele Oraviței au în acest an o puternică latură culturală. Pe lângă faptul că cei mai în vogă artiști ai momentului vor urca pe scenă,...
Numele lui Cristinel Mihăilă a apărut în dosarul DNA privind mita care se lua în Vama Naidăș, acolo unde soția acestuia, Camelia Mihăilă, era șef...
După ce fabrica Delphi a absorbit toată forța de muncă din zona de sud a județului, acum axându-se pe angajați din Serbia, și la Oravița...
Peste 20.000 de locuitori ar beneficia de unul dintre cele mai valoroase proiecte de infrastructură implementate în zonă. Cinci administrații sunt interesate să stopeze tăierile...
Zone turistice precum Văliug-Semenic, Secu sau Băile Herculane sunt la pământ atât în sezonul de iarnă, cât și în cel estival. Deși punctual locurile de...
În doar două zile, rutieriștii au dat amenzi pe bandă rulantă. Nu mai puțin de 359 de șoferi indisciplinați au fost amendați pentru că au...
În weekend s-a încheiat cea de-a șasea ediție a Festivalului Rocker’s Challenge, care a avut loc la Sasca Montantă. Peste 2.000 de turiști s-au adunat...
Ampla acțiune a procurorilor se încheie astăzi, cel mai probabil, cu multe zile de arest preventiv pentru membrii clanului care alimenta cu țigări piața neagră...
Absolvenții claselor a XII-a susțin astăzi ultima probă a examenului maturității. Până acum, metodologia a fost respectată ad-literam, potrivit oficialilor ISJ, iar numărul celor eliminate,...
Filiala Județeană a USR avertizează și amenință cu plângeri penale dacă procedura legală de predare a voturilor către BEJ nu va fi respectată. Prefectul de Caraș-Severin, Ioan Dragomir, a...
Mai multe stații de încărcare pentru mașini electrice în Banat
Oameni de afaceri din Timiș, în vizită la cel mai mare târg internațional din China
Reșița are un preț foarte bun! Dar când Germania strănută, răcește toată Europa!
Parteneriatul UPT și Continental România, premiat la gala industriei auto
Noi orizonturi pe Aeroportul Internațional „Traian Vuia” din Timișoara!
La Timișoara, cu dr. ing. Sergio Goma „Dincolo de arhitectura von Neumann”
Președinta CCIA Timiș, pe scena Topului Național al Firmelor
EVRYO – informare aviz gospodărire apă, izvor Rau, localitatea Văliug, Caraș-Severin
Pe aeroportul din Timișoara au aterizat milioane de euro și trofee de excelență
Help Trans angajează inginer construcții civile – 3000 euro net!