PLÂNGERI PENALE. În loc să le bage apă în case, i-a lăsat „pe sec” 14 zile, în plină caniculă!

Amenințările Primăriei Oravița la adresa constructorului care modernizează rețelele în oraș se concretizează astăzi în două plângeri penale. Una pentru distrugere și alta pentru furt. Nemulțumirile vor ajunge și pe masa Uniunii Europene, care este finanțatorul proiectului.

Pe lângă faptul că investiția se derulează greu, firma SC Ludwig Pheipher SRL este acuzată de faptul că și-a bătut joc de locuitori, distrugând conducta, care exista deja, în cel puțin 20 de locuri pe Strada Valea Aurului. Astfel, a afectat alimentarea cu apă a locuitorilor străzii, lăsându-i „în aer” nici mai mult, nici mai puțin de două săptămâni.

lucrari oravita

 

Bătaia de joc merge mai departe pentru că firma a distrus, potrivit plângerii Primăriei Oravița, și racordurile de la coloana principală, ce provine de la Mina de Aur. Niciuna dintre aceste probleme n-a fost remediată în timp util, iar tupeul constructorului a mers mai departe. Deși pare incredibil, le-a cerut oamenilor să plătească pentru greșeala făcută. Pe lângă toate acestea, evident că drumul n-a fost readus la starea inițială.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Cea de a doua plângere este pentru furt, întrucât neglijența constructorului a făcut posibilă dispariția unei vechi conducte, scoase din pământ pe Strada Mihai Eminescu.

lucrari oravita lucrari oravita

Plângerile penale sunt înaintate astăzi Poliției Oravița. „Pe lângă toate acestea, am și amendat firma cu 15.000 de lei. Nu mai putem! Urmează să trimitem adrese privind nemulțumirile noastre la Instituția Prefectului și la Comunitatea Europeană, care este finanțatorul lucrărilor, să vadă cum se cheltuie banii. Aceste fonduri sunt destinate să îmbunătățească serviciile și calitatea vieții, nu să o îngreuneze. Toată lumea trebuie să înțeleagă faptul că eu sunt alături de locuitori. În privința constructorilor, aceștia se fac vinovați de haosul de pe domeniul public. Pot spune că este bătaie de joc! Autorizațiile de construire le-a eliberat primăria, dar recepția nu o vom semna până când nu aduc carosabilul la starea inițială. Am discutat și cu ceilalți primari și toți sunt la fel de nemulțumiți!”, a declarat primarul Oraviței, Dumitru Ursu.

Plângeri vor ajunge și la Consiliul Județean Caraș-Severin, dar și la Inspectoratul de Stat în Construcții.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200

Comments

  1. Doru says:

    PRAF IN OCHI PENTRU PROSTI. PRIMARIA TREBUIA SA SE IMPLICE IN FAZA DE PROIECT , SA-SI SPUNA CUVANTUL , SA AJUSTEZE UNDE SI DACA ERA CAZUL ,NU SA LASE O FIRMA STRAINA SA DISTRUGA ORASUL DUPA CE A FACUT MASURATORI DIN AVION IN LOC SA VINA LA FATA LOCULUI. STRADA UNDE LOCUIESTE MAMA ESTE PRAF. SA VA FIE RUSINEEEE DOMNULE PRIMAR

  2. ILIE DIN PRIMARIE says:

    FELICITARI,ORAVICENILOR!! L-ATI ALES…BULES PE DON’PRIMAR,SA VA FIE DE CAP!INAINTE A-TI DAT IN URNE,ACUM DA-TI IN GROPI!ATAT PUTETI….

  3. Leginoarul says:

    Era si cazul
    Asa le trebuie,dati-le amenzi la nesimtitii astia de la AquaCaras si contructorii care prapadesc orasul nostru.
    Plangeri penale la fiecare greseala ,asta merita!

  4. maria says:

    ne bucuram ca avem in sfirsit apa si in oras
    bravo primariei

  5. Vasy says:

    Va bagati si voi in seama doru si ilie,basiti imputiti,luati pe hotii de goga si nemul lui si duceti-va dreaq de ticalosi si inselatori ce santeti

  6. Vasy says:

    Va ascundeti dupa nume neautenice si santeti valori,in realitate cred ca va e frica si de-o muiere,carnatilor

  7. cobe says:

    Goga pe care il aduceau la bloc de maini si de picioare, orb de beat…si fara papuci….si care a luat imprumut pe primarie pe 20 de ani,,,daaaa,daaa, ala primar

  8. no name says:

    Postacii, ati votat, acu aveti de toate, piscina,(din banii vostri s-a cumparat ferma de animale, doar pentru a folosi izvorul de apa termala), aveti piateta la Teatrul vechi, (din banii vostri s-a cumparat cladirea IF-ului de la Barba Lata, cu comision), apa in Cartierul Forviz,(magistrala facuta pe banii Banci mondiale), nu se fac racordurile, pentru ca a fost investitie facuta pe vreamea lui Goga ‘ala de-l duceau cum spune Cobe”. Aveti o multime de studii de fezabilitate pentru proiecte fara viitor, (platite bineinteles tot din banii vostri). Dar aveti nedei, si activitati sportive si culturale, care prin cazari si mese aduc beneficii cui?
    Penibili, fac plangeri penale. Sunt acolo pentru a administra nevoile oamenilor din acest oras, pentru a verifica proiectele, pentru a le aproba sau nu, pentru a supraveghea cum se fac lucrarile. Nu sa transfere responsabilitatea pe comisii cetatenesti, si sa caute tot felul de tapi ispasitori. Nu se prea scriu astea. A fost pe facebook o Vocea strazii din Oravita, dar se pare ca a fost “cumparata”, poate ca gresesc eu si sunt toate bune, o fi!

  9. Nervosul says:

    Am auzit ca DNA-ul verifica primaria Oravita,i-a luat urma lui Goga,cica are o gaura in prime cautari de vre’o cateva .zeci de miliarde. Bafta si la mai mult

  10. cica says:

    Da, are gauri in mintea voastra de postaci prosti, are reclamatii de la Ursu, pana la Cabinetul primului ministru, (inca prim ministru), pe motivul sa scape de contracandidati la alegeri. A.ti tot dat-o cu niste banci din parcuri, timp de trei ani, mare gaura… Da, o sa vina DNA-ul…oare pentru ce???????

  11. vraja marii says:

    Primarul a uitat ca a aprobat demararea lucrarilor, ce face el acum e fum in ochii expresului, numa astia mai pun botu (dar nu gratis). Pe scurt, noi oravitenii suntem satui de creaturile care se joaca de-a primarul (cica nu da prin primarie cu saptamanile, se trezeste mai greu) si de-a ziarul care stie ce-i la noi in batatura. Stati la voi acasa, vorba aia, daca esti prost, stai acasa !

  12. vasy esti cretin says:

    vasy, vezi ca e primul si ultimul mandat a lu ursu, poti s-o freci cat vrei ca va fi uitat cat mai repede. Vorba aia, daca o sa ne intrebe careva despre ce s-a intamplat in oravita intre 2012-2016, vom spune ca nu mai tinem minte ca sa nu ne facem de rahat

  13. oano, esti cea mai tare says:

    Oana, esti cea mai tare, esti un vis, esti fantastica, iti citesc zgarieturile de o mie de ori pe zi, le-as putea recita la cenaclul “rateuri de toate felurile”. sper din tot sufletul sa ajungi jurnalista intr-o buna zi, nu-i baga in seama pe aia care spun ca scrii la comanda, ca scrii pe o mamaliga. Ai fi avut succes pe vremea comunistilor, ai fi fost ideala. Scrie-ne, oano, despre orice vrei tu, lac de unghii, fond de ten, numai nu te lasa, scrie ! Vezi ca primarul din oravita promite ca aduce gazul, sa crezi pe bune ca asa o sa faca. Mai vezi ca mai e si pe duca primarul asta, orienteaza-te repede. Daca n-ai cui dedica (vinde) o compunere, noi ce o sa mai citim ?

  14. Nelu says:

    25 de ani au trecut primari prin oras si n-au facut nimi,primarul asta a facut in 3 ani,cat n-au facut toti la un loc.Bravo Ursule

  15. Nelu alter ego says:

    Nelule, bati campii, distractie placuta !

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/