FOTO. După 25 de ani, cinema la Oravița! De data asta, 3D!

Administrația locală orăvițeană continuă să-i răsfețe pe tinerii din oraș, readucând în atenția acestora magia filmelor hollywoodiene, după 25 de ani în care nu a mai rulat nimic pe pânza albă din Casa de Cultură.

 

După superconcertele Holograf, Direcția 5, Loredana, Puya sau BUG Mafia, primarul Dumitru Ursu a pregătit alte surprize uriașe, în special tinerilor din Oravița, dar nu numai. Asta, pentru că toți locuitorii așteptau de multă vreme un cinema. „Să știți că nu ne-a fost deloc ușor, din cauza faptului că suntem percepuți ca locuind într-un oraș mic, cu o putere de cumpărare nu foarte mare. Dar am insistat și am convins firma care a reactivat cinematograful din Reșița să vină și la Oravița. Știți că țin mult și că pun mare preț pe adolescenții și tinerii noștri, pe generația de mâine, ca să spun așa, și tocmai de aceea am făcut tot posibilul pentru a redeschide cinematograful în oraș. E adevărat, așa cum bine ați remarcat, în Oravița nu a mai rulat un film de 25 de ani”, a dezvăluit primarul Ursu.

Sala din incinta Casei de Cultură a fost pusă la punct, de acest aspect ocupându-se directorul acesteia, Sorin Chișărău. Cele mai recente producții de la Hollywood vor putea fi urmărite în condiții decente. Sunetul, spun reprezentanții firmei care a acceptat să redeschidă cinematograful din Oravița, va fi unul demențial. Biletele sunt și ele accesibile, mult sub ceea ce oferă Timișoara: 15 lei pentru un film 3 D și 10 lei pentru unul obișnuit. „Mai e un aspect pe care orăvițenii ar trebui să-l cunoască: 30 la sută din profitul firmei respective va ajunge la bugetul local”, a adăugat primarul Dumitru Ursu.

Edilul-șef explică faptul că momentan filmele sunt rulate în Casa de Cultură, însă la Compania Națională de Investiții Primăria Oravița are un proiect extrem de valoros, de 400.000 de euro, care vizează reabilitarea cinematografului vechi. Deocamdată, administrația nu a primit un răspuns dacă obține sau nu fondurile respective, dar șansele ca banii să ajungă în comunitate sunt extrem de mari.

Până atunci, joi, are loc deschiderea cinematografului în această formulă.

Comments

  1. x din primarie says:

    Cateii platiti de primarul ursu pentru reclama in presa sunt la post . in lipsa unor proiecte adevarate din orice rahat facem bici. Nici o poza fara persoana iubitului primar.am lucrat sub multi primari, niciunul nu a fost perfect dar niciodata nu a fost atata incompetenta nesimtire si vraiste in primaria oravita ca acu de cand este ursu primar incepand cu miliardele sifonate prin casa de cultura pentru nigeii de prost gust cu cazari si mese la restaurant caras (bani de care va da socoteala) pana la imposibilitatea de a repara actualul cinematograf care cade pe noi. Au plecat multi oameni buni din primarie a pus niste incompetenti , veniti cu orice problema la primarie si veti fi socati regret enorm faptul ca la-m votat si bine a spus unul dintre apropiatii lui consilier ,fiecare primar a mai facut cate ceva dar tu costele chiar nimic

  2. scaune goale, tragedia ultimului si celui mai lung an says:

    Iar s-a trezit saitul lu peste sa ne explice noua despre ce e in oravita. Daca nu erau astia cred ca habar n-aveam nici pe ce planeta traim. Articolul trebuia sa cante cam asa (daca nu era comandat ca o ciorba). In lipsa de idei, cultura, competenta, gramatica si alte scoli, primarul deschide cinematograf, orasul se prabuseste si lumea se uita la film. Ia dati-i lu costel o dictare sa vedeti cum intra limba romana in coma si asta va are pe voi la mana, poate va si inghesuiti sa-i dedicati vreun articol, io o prefer pe blonda, tot pe o ciorba scrie si ea dar scrie din suflet, nene ! Pana la urma, jurnalisti iese din voi, o sa gasiti de lins ciorbe indiferent de domnie ! P.S. e adevarat oare ca omul care stia tot ce era de stiut despre Oravita, nu mai e directorul teatrului ? Daca da, atunci asteptam istoria teatrului in pas de dans, bravo costele, esti mare, bre !

  3. La gunoi mai frustrat ce postezi says:

    Normal ca se mai gaseste cate un coate goale care a lins farfuria lui Goga si vinul lui Milos,iar azi nu are dupa ce bea apa si comenteaza numai sa mai primeasca un banut.
    Rand pe rand o sa intrati toti la bulau pentru cat ati furat opt ani de zile

  4. dupa 25 de ani in urma says:

    Asta n-a facut nimic pentru oravita, totul e un turism fantastic si presa spagara. La puscarie cu voi !

  5. Nelu says:

    25 de ani au trecut primari prin oras si n-au facut nimic,primarul asta a facut in 3 ani cat n-au facut toti la un loc.Bravo Ursule

  6. prostilor says:

    Asta o credeti voi cu primarul vostru cu tot. Ultimele filme au fost proiectate pana prin anii 2000, asa ca stati prost cu matematica. Cum va numarati spaga daca nu stiti sa socotiti ? Sau scrieti pe o guma cu tatuaj ? Suflete de sluga !

  7. ZORO says:

    VA MANINCA SARPII LA ORAVITA DAR VA MANINCA IN 3 D AHAHA VAI SI AMAR ORASUL SE SURUPA VOUA VA ARDE DE FILE HUOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOO

  8. ZORO says:

    SI APROPO IERI NU A FOST NICI DREAQ INCA UN PROIECT 0