Unde vor fi corectate lucrările de la BAC? Vezi ce a spus inspectorul general despre examen!

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Absolvenții claselor a XII-a susțin astăzi ultima probă a examenului maturității. Până acum, metodologia a fost respectată ad-literam, potrivit oficialilor ISJ, iar numărul celor eliminate, mai mic decât în anii trecuți, semn că aceștia au înțeles că nu e loc de glumă la susținerea probelor.

Inspectorul școlar general, Nicolae Grindeanu, a declarat pentru Express de Banat că până acum nu are de făcut niciun reproș și că examenele au decurs în mod corespunzător. „Lucrările din Caraș-Severin se evaluează în alt județ, la Mehedinți, în județul nostru ajungând la evaluare lucrările absolvenților din Sibiu. O astfel de măsură era potrivită din start pentru că în acest fel s-a eliminat orice urmă de suspiciune. Sunt în așteptarea rezultatelor cu emoție. Anul trecut, 50,60 la sută au reușit să îl promoveze, sperăm ca anul acesta rezultatele să fie superioare”, a spus inspectorul școlar general.

CITEȘTE ȘI: FOTO. Absolvenții sunt conștienți. Subiectele de la bac sunt ușoare că sunt goale facultățile!

Rezultatele examenului de BACALAUREAT 2015 urmează să fie publicate în data de 7 iulie, până la ora 12.00, iar cei care doresc să depună contestaţii o pot face în aceeaşi zi, între orele 12.00 şi 16.00. În zilele de 8 şi 9 iulie urmează să fie soluţionate contestaţiile, iar REZULTATELE FINALE BACALAUREAT 2015 vor fi afişate pe data de 10 iulie.

Rezultate bune la Evaluarea Națională

promovare banner maxagro Muzeul TM

Referitor la Evaluarea Națională, Nicolae Grindeanu a declarat că procentul de promovare este superior celui de anul trecut, 73,53 la sută dintre absolvenții claselor a VIII-a reușind să treacă cu brio de toate probele susținute în 2015.

„Eu spun că rezultatul este un efect al măsurilor luate de Inspectoratul Școlar Județean, care a monitorizat mai atent ceea ce se petrece la clasă, dar a monitorizat și managementul instituțiilor de învățământ. Pe lângă acestea, profesorii catedrelor de specialitate au înțeles corect mesajul nostru care s-a răsfrânt, iată, într-un procent de 75 la sută”, a concluzionat inspectorul general.

 

 

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/