Deși Primăria Reșița a dorit ca cetățenii să poată petrece în Centrul Civic trecerea dintre ani, gerul a fost cel mai mare impediment al organizării,...
Primăriile din Caraș-Severin au pregătit programe speciale pentru cei care aleg să petreacă trecerea dintre ani în aer liber și să se bucure de focul de artificii. REȘIȚA...
Bănățeanca Laura Elena Lațcu a reprezentat România la Târgul de Crăciun organizat în Aeroportul International Beijing. Plecată de numai o jumătate de an din Oțelu...
Iniţiativa şi-a propus să aducă un pic de culoare şi bucurie în viaţa copiilor de pe Clisura Dunării şi a plecat de la grupul de...
Berzasca a fost gazda celei de-a treia ediții a festivalului ce-și propune păstrarea obiceiurilor și tradițiilor celor opt etnii din Clisura Dunării, eveniment denumit „Hora...
Expresiile cele mai vii ale tradiţiei poporului român, prin care acesta prezintă poetic taina iubirii lui Dumnezeu pentru Iisus Hristos, sunt colindele. La români, colindele...
Comuna Marga a intrat deja în atmosfera de sărbătoare, iar în această seară va fi gazda unui spectacol deosebit, susținut de artiști de excepție. Primarul...
Premieră la Teatrul de Vest din Reșița! Spectatorii vor face cunoștință, duminica aceasta, cu „Presidentele sau Doamnele președinte”! În acest sfârșit de săptămână, iubitorii de...
Lista cu dorințele copiilor pentru Crăciun a ajuns la magazinul Diverta! Sute de cărți și jucării din tolba Moșului se regăsesc, în luna decembrie, pe...
Un colind emoționant face furori pe internet după publicarea lui pe canalul de Youtube al artistei ce-l interpretează. Olguța Berbec a lansat colindul „Moș Crăciune”,...
În preajma sărbătorilor de Crăciun, sinagoga din municipiul Caransebeș invită melomanii să pătrundă în atmosfera secolului al XIX-lea, printr-un excepțional concert cantorial, care va fi...
Celebrul desen animat „Frozen” a devenit un etalon în lumea copiilor. Personajele din poveste se regăsesc pe articole de îmbrăcăminte, rechizite, alimente, dar și în...
O inedită expoziție de promovare a portului popular românesc, a bucătăriei tradiționale și turismului din țara noastră a avut loc, timp de două zile, la...
Librăria Diverta din Reșița a fost mesagerul lui Moș Nicolae! Peste 20 de copiii și tineri cuminți și talentați au primit daruri, după ce au...
Porumbelul Jucător Siberian, apreciat cu 97 de puncte din 100, ca și campion la expoziția națională de păsări și animale mici de rasă de la...
Cel mai mare campionat național de păsări și animale mici de rasă se organizează, în acest sfârșit de săptămână, în municipiul Caransebeș. Expoziția Națională a României...
Peste 40 de speologi din cele cinci organizații bănățene s-au reunit la cel mai vechi teatru din țară, Teatrul „Mihai Eminescu” din Oravița, în cadrul...
Pictorul Mihai Vintilă se reîntoarce în orașul natal cu un cadou deosebit de important pentru tezaurul cultural al comunității din Caransebeș, pe care l-a lăsat...
De 40 de ani, una dintre cele mai bune școli din Reșița își aduce contribuția la clădirea unei societăți cu baze solide. Generații întregi se...
Yaya Club pregătește încă o noapte de nota 10 și îl aduce în clubul din Reșița pe nimeni altul decât Adrian Eftimie, unul dintre DJ-ii...
Se anunță un sfârșit de săptămână cultural pentru reșițeni. Pictura, poezia și muzica folk a Mariei Gheorghiu vor sensibiliza publicul iubitor de artă din municipiul...
Reșițeanul Dorian Lupu, cunoscut sub pseudonimul „Poștașul” odată cu apariția la X Factor, a evoluat, în această seară, în categoria „Grupuri” a lui Ștefan Bănică...
La inițiativa Asociației Altitudine Filiala Banat, la Teregova a avut loc un atelier despre tradiția oieritului și prelucrării lânii în comunitățile învecinate Sitului Natura 2000,...
După 13 festivaluri naţionale organizate în Caraş-Severin de Mircea Cavadia, săptămâna aceasta va avea loc ediţia a II-a a festivalului ce-i poartă numele, organizat în...
Comunitatea evreiască din Caransebeș are un nou lider. Tânărul Ery Daniel Pervulescu cedează locul doctorului Florin Damian Schwartz, căruia îi revine onorabila îndatorire de a...
Cu exact cinci ani în urmă, știrile au început să circule mai repede în Caraș-Severin! A făcut posibil acest lucru o echipă mică, dar foarte...
Muzica house va face legea vineri seară în Reșița. DJ-ul care a făcut senzație cu un remix după hit-ul „Read all about it” vine să...
În întreaga Europă se vor comemora 100 de ani de la începerea Primului Război Mondial. În acest context, Caransebeșul este prezent printr-o acțiune dedicată generalului...
Ediția cu numărul 40 a Festivalului de creaţie şi interpretare a poeziei în grai „Tata Oancea”, ediție aniversară, se va desfășura în perioada 25 –...
Incendiul violent care a pus la pământ locul în care se desfășoară anual o serie de festivaluri internaționale nu a reușit să pună lacătul pe...
Cel mai cunoscut poștaș de la X Factor le îndeplinește dorința celor care îl susțin. Piesa cu care a făcut senzație la concursul național a...
Adi Nica, polițistul care a trimis atâția și-atâția hoți în spatele gratiilor, a dezbrăcat de curând uniforma de om al legii, ieșirea la pensie marcând-o...
Iubitorii de natură și pasionații de escapade de weekend au un motiv real de bucurie în 2026. Estul județului Timiș, o zonă de o frumusețe aparte, devine mult mai...
Februarie e luna în care anul încă își caută direcția, iar noi îl testăm cu pași mici. Nu știm dacă va fi un an blând sau unul care cere cască...
Peștera din Valea Călugărului este situată pe Muntele Rol, deasupra Mănăstirii Călugăra din Ciclova Montană, pe versantul opus al Pietrei Rolului. Dintre toate peșterile de pe munte ea are...