După lupte, vine rândul atletismului să-și dovedească valoarea. Yasmina Tămășilă este campioana României la atletism, în proba de 3.000 m. Competiția adresată juniorilor 3 s-a...
Administrația orăvițeană pregătește o nouă ediție a Zilelor Orașului care se anunță a fi de neuitat. Vedete pe care cei mai mulți dintre noi le-au...
Șeful administrației publice județene e băgat în ședință de șeful PSD Caraș-Severin, Ion Mocioalcă, pentru a-i fi analizată activitatea de președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin!...
Tramvaie noi la Reşiţa? „Vestea a făcut înconjurul Europei“ şi „polonezi entuziasmaţi de proporţiile proiectului“, ne asigură Primăria municipiului. Presa locală a fost invitată vineri,...
România are în prezent mai puțin de 750 de kilometri de autostrăzi, dar dacă s-ar fi împlinit promisiunile politicienilor din ultimii 25 de ani, infrastructura...
A intrat în tradiția municipiului Caransebeș ca, la Sinagoga orașului, pe lângă slujbele religioase să fie organizate și concerte de muzică clasică. Manifestări la care...
Serbările Verii la Oțelu Roșu o vor aduce în prim-plan pe Ada Alexandra Moldovan, cunoscută ca ADDA, solista care a avut milioane de vizualizări la...
România ar putea fi amendată dacă nu adoptă în două luni măsuri pentru a se conforma regulilor Comisiei Europene (CE) în ceea ce privește deșeurile...
Fotbaliștii care odinioară umpleau la fiecare sfârșit de săptămână stadioanele din Valea Domanului și Govândari, chiar și la meciuri de Divizia B, revin în această...
Săptămâna asta, gugulanii mei s-au cam luat de păr. Silviu şi Marcel, ordinea nu prea contează, s-au cam dat unul la altul,cum apare aşa, un...
Gruparea despre care procurorii DIICOT susțin că ar fi fost condusă de Pauru, adică de Ovidiu Seghedi, a fost plasată în arest la domiciliu după...
Terenul de la ieșirea din municipiul Caransebeș spre Reșița, pe care Primăria Caransebeș a amenajat un parc de sculptură, a fost adus în discuție în...
Primăria Reșița a pregătit un adevărat asalt de promovare a municipiului pentru oamenii de afaceri germani aduși la Reșița de către Asociața „Clubul Economic German...
Antrenor emerit de lupte, viceprimarul municipiului a anunțat astăzi în mod oficial că, din toamnă, CSM Școlar Reșița va alinia o echipă în Divizia A...
Orice parior incepator viseaza la biletul „minune” care ii va aduce cel mai mare castig. De foarte multe ori pariorii incepatori incearca sa prinda cote...
Senatorul PSD Ionuţ Chisăliţă și-a prezentat într-o conferință de presă activitatea după şase luni de mandat. Este singurul dintre parlamentarii cărășeni care a ieșit la raport! În...
Un tânăr din Oțelu Roșu a ajuns în atenția autorităților după ce a primit din Spania un colet mai… special. Și asta pentru că pachetul...
Primarul orașului Oțelu Roșu este prezent astăzi la summit-ul internațional „The China – CEE Countries Political Parties Dialogue 2017” ce se desfășură la Palatul Parlamentului din București....
Comisia de recepție a lucrărilor de la noua stație de epurare a municipiului Caransebeș s-a întrunit pentru a compara, pe baza documentelor, situaţia din teren....
Noroc chior sau știință!? Caransebeșul, inima ortodoxiei Banatului Montan, se laudă cu un nou record de câștig la pariuri sportive! De această dată, aproape 5...
Moldova Nouă pune bazele unei înfrățiri cu un oraș din Cehia care a demonstrat că orice localitate se poate dezvolta din punct de vedere turistic,...
Aparent, schimbarea echipei manageriale de la Spitalul Județean de Urgență din Reșița a fost de bun augur pentru combaterea infecțiilor nozocomiale, acestea scăzând simțitor față...
Senatorul PSD de Caraș-Severin, Ionuț Chisăliță, a dezvăluit astăzi ce anume a discutat cu președintele Liviu Dragnea în timpul votului moțiunii de cenzură care a...
Căsuțele de lemn, cumpărate de Primăria Băile Herculane în iarnă, pentru târgul de Crăciun, sunt date de administrație spre închiriere. Sau cel puțin asta este...
Consiliul Superior al Magistraturii a decis să facă schimbări majore în conducerea instanțelor și parchetelor din Caraș-Severin, fie pentru că unele posturi au fost ocupate...
S-a dat startul ediției 2017 a conferințelor „Peripatetica”, manifestare devenită tradițională pentru orașul Oravița. După o călătorie interesantă pe ruta de cale ferată Oravița-Anina și...
Sublim, dar greu! Așa a descris directorul Casei de Cultură „George Suru”, Ioan Cojocariu, Simpozionul Internațional de Sculptură Monumentală, vernisat în tabăra de sculptură, în...
Senatorul liberal Marcel Vela a declarat în mai multe rânduri că tablourile cu foștii președinți și cu cel în funcție ar fi cea mai mare...
Trei persoane au ajuns la spital, în această dimineață, în urma unui accident rutier produs pe cel mai circulat drum din Caraș-Severin. Șoferul unui autoturism...
Spitalul Județean de Urgență din Reșița are în momenul de față datorii de 10,4 milioane de lei. Situația în care a ajuns instituția spitalicească s-ar...
Primarul Adrian Torma apelează din nou la cetățeni pentru a rezolva o problemă stringentă a orașului. Cei care vor refuza să colaboreze, riscă amenzi de...
500 de tineri din judeţ şi din ţară vor fi oaspeţii celor două municipii din Caraş-Severin, săptămâna viitoare, la un eveniment organizat de Episcopia Caransebeşului....