Comisarii ANPC vin cu o serie de recomandări pentru consumatori în pragul sărbătorilor pascale. În privința cărnii de miel, ei atenționează că aceasta nu ar...
O statistică națională bazată pe raportarea din teritoriu privind vaccinarea personalului din căminele pentru copii și cele pentru adulți cu dizabilități este îngrijorătoare, cu atât...
Meseria de medic este una onorabilă. Să practici un sport este benefic pentru sănătatea ta atât fizic, cât și mental. Însă câți medici practică sporturi...
Ședințele de consiliu local de la Oravița devin deja celebre din cauza haosului care caracterizează fiecare întâlnire. După certuri, strigăte și reproșuri, s-a bifat și...
Proiectele trenează de mai mulți ani, iar până acum niciun primar nu a reușit să treacă de acest stadiu. Noul edil-șef speră ca, în mandatul...
Deputatul PSD de Caraș-Severin, Marius Damian, l-a luat din nou la întrebări pe premierul Florin Cîțu, căruia îi cere imperativ să renunțe la reducerea programului...
România a bifat astăzi cel mai mare număr de decese în 24 de ore în rândul persoanelor infectate cu coronavirus: 237. Conform DSP Caraș-Severin, în...
Este cea mai mare incidență înregistrată până acum în Caraș-Severin. Mai precis, din cei 770 de locuitori ai comunei Goruia, 16 s-au infectat cu coronavirus...
Demiterea ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu, de către premierul Florin Cîțu, nu e deloc o surpriză pentru parlamentarul social-democrat Marius Damian. Acesta știe mai multe! Deputatul...
Reșița, Caransebeș, Bocșa sau Carașova sunt doar câteva dintre localitățile cu focare active de coronavirus. Cele mai multe sunt focare familiale, însă pe listă apar...
Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin și-a motivat decizia de a oficializa sprijinul pe care îl primește de la fosta șefă PSD, Luminița Jivan, în ciuda opțiunilor...
De când a ajuns primar la Forotic, Alexandru Sporea are un singur gând, acela de a crește veniturile la bugetul local și de a crea...
Liderul Grupului PSD din Consiliul Județean Caraș-Severin, Gabriela Stuparu, îi atrage atenția președintelui Romeo Dunca să nu mai confunde cea mai importantă instituție din județ...
Șeful administrației publice județene nu găsește nici el prea multe soluții pentru Centrul de Management Integrat al Deșeurilor de la Lupac, deși îl făcuse praf...
Din această săptămână, persoanele care doresc să se imunizeze împotriva noului coronavirus au la dispoziție un centru nou de vaccinare, deschis pe Valea Carașului. Cel...
Tinerii studenți, și nu numai, au posibilitatea de a dobândi experiență profesională și de a se familiariza cu elaborarea politicilor UE, în cadrul celor mai...
Ministrul Cîmpeanu a declarat marți că părinții fac presiuni tot mai mari și solicită ca angajații din sistemul de învățământ să fie vaccinați anti-COVID-19 în...
Muntele Mic s-a făcut mare, atrage astăzi ca un magnet și generează încasări uriașe pentru băieții deștepți, care au lucrat când a fost nevoie și...
În această dimineață, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale ai Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria...
Parlamentarul PSD Ion Mocioalcă s-a convins că Vlad Voiculescu trebuie extirpat din Guvernul Cîțu și asta imediat, înainte ca sistemul medical românesc să ucidă din...
În spatele celor mai frumoase pârtii și al celui mai modern telescaun de pe Muntele Mic, care generează astăzi încasări fabuloase, n-a existat nicio licitație,...
Programul „Susține un ONG” al Fundației Orange a selectat anul acesta șapte proiecte sociale pentru finanțare, dintre care unul este în județul Caraș-Severin, mai exact...
Și nu orice fel de vehicule, ci unele electrice, care respectă standardul de poluare Euro 6 și pe care orice unitate administrativ-teritorială și le-ar dori,...
Două comune din Caraș-Severin au ajuns la o incidență de peste 9, respectiv peste 11, așa că măsurile devin mult mai aspre pentru locuitori. În...
Social-democrata a primit voalat un nou avertisment de la liderul filialei județene și nu e exclus să fie propusă pentru excluderea din PSD! Suspendată timp...
Una a promis, alta a făcut, astfel că locuitorii mai multor comune din Caraș-Severin au fost pedepsiți de președintele Consiliului Județean pentru că, în 27...
Zi cu noroc pentru cei care așteptau sosirea unor noi doze de vaccin anticoronavirus produs de Pfizer în Caraș-Severin. Aproape 3.000 de doze au ajuns...
Aroganța și disprețul manifestate de președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca, la adresa mai multor primari cărășeni au deslușit misterul dispariției unui edil-șef de la...
Prima ediție a campaniei „PuneMâna”, derulată astăzi în comuna Forotic și în satele aparținătoare acesteia, a adunat peste 120 de participați. O comună îngrijită și...
Deputatul Silviu Hurduzeu, președintele PSD Caraș-Severin, a dat explicații procurorilor anticorupție în vremea cât a fost președinte al Consiliului Județean! Și-a demonstrat nevinovăția! Hurduzeu a...
O analiză a numărului de proiecte scrise de primăriile din Caraș-Severin și finanțate, raportat la numărul angajaților care au lucrat pentru implementarea lor, evidențiază o...
În vederea facilitării accesului la educație pentru elevii din comună, primarul Ciprian Sebastian Măceșanu a depus un proiect pentru atragerea fondurilor necesare achiziționării de echipamente...
Compania RETIM informează clienții şi colaboratorii săi din județul Timiș, asupra programului de lucru valabil pentru data de 01 iunie 2026. COLECTAREA DE DEŞEURI Activitatea de colectare a deșeurilor...
Rujan îl ia la bani mărunți pe primarul Caransebeșului! Borcean vrea 3 milioane de lei din pariuri!
RBL Banat a conectat elitele de business pentru viitorul Caraș-Severinului!
AUR’A Natural Mineral Water recrutează operator linie de îmbuteliere
14 milioane de euro investite de DS Smith în fabricile de ambalaje din România