EXCLUSIV. Oamenii președintelui Romeo Dunca, încătușați pentru corupție!

dunca diicot (2)

Luminița Jivan, consilierul personal al lui Romeo Dunca, și Maria Paulescu, directorul Direcției de Drumuri Județene, apar astăzi în fața Tribunalului Caraș-Severin cu propunere de arestare preventivă!

Procurorii DIICOT le-au reținut pe cele două la miezul nopții trecute, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, punând în sarcina lor o pleiadă de infracțiuni. În arestul IPJ Caraș-Severin a ajuns și concubinul directoarei de la Drumuri, cea care primise o notă rușinoasă la concurs, dar pentru care Romeo Dunca a girat că e o profesionistă și o persoană de încredere. La fel cum a garantat și pentru Luminița Jivan, mâna sa dreaptă în Consiliul Județean.

Romeo Dunca declarase ieri, în exclusivitate pentru Express de Banat, că nici nu se gândește să renunțe la serviciile Luminiței Jivan și la cele ale Mariei Paulescu, în ciuda celor expuse de procurorii DIICOT. Președintele CJ a plasat undeva în derizoriu parte din acuzațiile aduse de organele de cercetare penală, iar unele fapte le-a luat asupra sa. Inevitabil, Romeo Dunca va da chiar el explicații în fața procurorului de caz. Pentru că iată ce a reținut, printre multe altele, DIICOT Caraș-Severin:

„Începând cu luna noiembrie – decembrie 2020, membrii grupării au obținut, prin intermediul directorului executiv, documente confidențiale, nedestinate publicității, privitoare la dosarele de lucrări publice efectuate de către diferiți prestatori, pentru a evalua situația lucrărilor ce urmau a fi plătite și posibilitatea stopării plăților, în vederea asigurării unor fonduri suficiente atribuirii lucrărilor vizate de către liderul grupului. Din probele administrate în cauză, a fost identificată stoparea plăților către patru societăţi comerciale care, la nivelul lunii noiembrie 2020, aveau finalizate lucrările atribuite anterior, deţinând întreaga documentație necesară efectuării plății, întocmită și semnată (factură fiscală, proces verbal de recepție la terminarea lucrărilor, situații de plată etc.). În urma acestor activităţi, la finalul anului 2020, membrilor grupării le-au fost atribuite, din fondurile Direcției de Drumuri Județene Caraș-Severin, sumele de bani necesare începerii și efectuării lucrărilor vizate. De asemenea, s-a reţinut faptul că, în perioada aprilie – octombrie 2021, o altă membră a grupului infracţional, consilier al președintelui Consiliului Județean Caraș-Severin, și-a depășit atribuțiile și a desfășurat acte materiale la nivel decizional, în sensul identificării unor proiecte strategice ale județului. În acest sens, în cursul lunii octombrie 2020, suspecta împreună cu o altă suspectă, au inițiat un astfel de proiect în cadrul căruia erau depuse cereri de finanţare, prin programul «Anghel Saligny», solicitări care nu au avut la bază studii de prefezabilitate, ci doar scopul de a favoriza exclusiv primăriile agreate.”

Toate aceste fapte se adaugă celor reținute într-un dosar deschis pe numele Luminiței Jivan și al altor persoane în 2020, pentru săvârșirea infracțiunilor de șantaj, trafic de influență, abuz în serviciu, folosirea influenței ori autorității de către o persoană care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, delapidare, fals material în înscrisuri oficiale și luare de mită!

CITEȘTE ȘI: 

EXPLOZIV. DIICOT a tăiat brațele caracatiței din Consiliul Județean care a fraudat milioanele din PNDL și „Anghel Saligny”

NEWS ALERT. Procurorii DIICOT au descins iar în Consiliul Județean! Romeo Dunca: „Dumneavoastră îi trimiteți?!”

Romeo Dunca: „Tot ce spune DIICOT e de pe altă lume! Este total neadevărat!”

Romeo Dunca: „Nu e adevărat că Luminița Jivan a ales drumurile pe Anghel Saligny. Este total neadevărat!”

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/