Asociația Scriitorilor în Grai Bănățean are un nou președinte, în persoana lui Dan Liuț, directorul Casei Orășenești de Cultură din Bocșa. Alegerile au avut loc...
„Am fost conștient că foarte multă lume va percepe această succesiune la Primăria Caransebeș ca pe un act de manipulare din partea lui Marcel Vela“....
Paginile web ale Instituțiilor Prefectului au adoptat un model unitar, care va facilita un acces rapid la informațiile privind principalele servicii de interes pentru cetățeni,...
O rețea de maramureșeni care se specializaseră în trafic cu minore a fost destructurată în această dimineață de către procurorii DIICOT din Timișoara. Din primele...
Legea salarizării unitare aduce echitate în sistem, consideră deputatul Ion Mocioalcă, preşedintele PSD Caraş-Severin. Acesta recunoaşte însă că sunt şi salarii care au scăzut în...
Un program variat îi așteaptă la cinema în această săptămână pe spectatorii din Caraș-Severin. Pe lângă avanpremiera pasională a celei de-a treia părți din „Cincizeci...
Şeful pesediştilor din Consiliul Local Caransebeș consideră că Primăria este lipsită de interes când vine vorba despre Spitalul Municipal de Urgență din localitate. Dar primarul...
Cea de-a treia parte a celebrei serii „Cincizeci de umbre/Fifty Shades” va rula în cinematografele cărășene cu 3 zile înainte de premiera națională! Așadar, nu...
La Caransebeș s-a consumat a V-a ediție a turneului pentru old boys „Stelele Banatului”, la fotbal în sală, gazdă fiind Polivalenta Victoria, aparținând societății Caromet...
Primarul Caransebeșului, Felix Borcean, a explicat pentru expressdebanat.ro de ce gugulanii își aleg mereu primar de dreapta. Pentru că de la PSD nu are cine! ...
Atracţiile naturale, culturale şi istorice ale Banatului Montan ar fi putut deveni motorul relansării judeţului Caraş-Severin. O relansare bazată pe potenţialul turistic, după prăbuşirea industriei....
2018 va fi un an complicat pentru sectorul imobiliar, în municipiul Caransebeș. Am intrat într-un an nou cu modificări făcute sau promise, care creează o...
Aeroclubul României va deschide azi oficial sesiunea cursurilor teoretice şi practice pentru piloți și parașutiști, în cadrul unor evenimente ce vor avea loc toate cele...
De ce nu a fost ales la Caransebeș niciodată în istoria postdecembristă a orașului un primar social-democrat? Este o întrebare pe care și-au pus-o, şi...
Prefectul Matei Lupu și subprefectul Sebastian Purec fac o echipă cât se poate de nimerită și reușesc să aducă Instituția Prefectului Caraș-Severin la standardele de...
Primarul Caransebeșului, Felix Borcean, dezminte afirmațiile șefului grupului PSD din Consiliul Local, Florin Bogdea, cu privire la bugetul Caransebeșului. Nu cred că doar salariile angajaților...
Deșeurile rezultate din materiale textile nu sunt importante pentru consilierii locali din rândul PSD. Pentru a doua oară este respins în ședința de Consiliu Local...
Grupul parlamentar PNL din Senat a decis înlocuirea a doi preşedinţi liberali de comisii. În fruntea Comisiei de apărare a fost votat senatorul de Caraş-Severin Marcel...
Grefierii de la Tribunalul Caraș-Severin și de la judecătoriile din subordine au protestat astăzi, lor alăturându-li-se și colegii lor de la parchete, fiind nemulțumiți față...
Inspectorii Fiscului bănăţean şi-au făcut bilanţul, anunţă Ioan Dragomir, directorul general al Finanţelor Regionale. Inspecţia Fiscală Caraş-Severin a aplicat, în cursul anului trecut, 106 amenzi însumând...
Parlamentarii PSD de Caraş-Severin, deputaţii Ion Mocioalcă, Ion Spânu, Luminiţa Jivan şi senatorul Ionuţ Chisăliţă, au fost înştiinţaţi ieri, de către liderul partidului Liviu Dragnea,...
Tribunalul Caraș-Severin a dat câștig de cauză în 26 ianuarie 2018, dar încă nu şi pe fond, consilierilor social-democrați din Caransebeș, care au atacat în...
Serviciul de Ambulanță Caraș-Severin are un nou manager în persoana doctorului Adrian Truică. Membru PSD în Consiliul Local al Municipiului Caransebeș, acesta a câștigat concursul...
Consilierii locali din Caransebeș încep să doboare record după record la timpul de disputare al unui proiect de hotărâre. În cadrul primei ședințe ordinare din...
După apariţia articolului „PNL Caraş-Severin, afaceri cu medicamente din Franţa, Italia şi Marea Britanie? Plata în euro şi Bitcoini!”, Filiala judeţeană a PNL aduce lămuriri....
După ce s-a declanșat isteria cu modificările aduse de Facebook în privința postărilor din fluxul de știri, lucrurile par să se schimbe din nou. Potrivit...
Din cauza unor probleme financiare? Datorită spiritului antreprenorial specific liberalilor? Din pură prostie sau ca efect al unui sabotaj? Filiala Caraş-Severin a PNL a devenit...
Organizaţia Caraş-Severin a PSD nu s-a dezis de fostul lider al partidului, Victor Ponta. Din contră. Pe site-ul filialei judeţene nu se află nicio poză...
Banii lăsați în Primăria Caransebeș de fostul primar Marcel Vela prind bine acum administrației gugulane. Din cele 4 milioane de lei alocate pentru reînființarea transportului...
Timp de o lună, la Galeria de Artă „Corneliu Baba” din municipiul Caransebeș va fi deschisă o expoziție documentară care aduce în atenția gugulanilor istoria...
Două filme pline de acțiune vor fi difuzate în avanpremieră în această săptămână. Ambele vin să dovedească întâietatea iubirii în fața oricăror interese. Una dintre...
S-a definitivat cel de al treilea cabinet pro Dragnea în decursul unui singur an. Oricât de îndoctrinat ai fi, nu poţi să nu îţi pui...
Continental Timișoara a implementat o componentă cheie a arhitecturilor bazate pe server, pe lângă computerele cu o performanță ridicată. Compania a primit mai multe comenzi pentru această tehnologie de...