UPDATE. Deputatul PSD Ion Mocioalcă: „Oricând angajatorul poate decide o scădere de salariu. Dar Guvernul nu a crescut cu 1 leu costul angajatorului pentru forța de muncă“!

untitled design set 970x90 px

Legea salarizării unitare aduce echitate în sistem, consideră deputatul Ion Mocioalcă, preşedintele PSD Caraş-Severin. Acesta recunoaşte însă că sunt şi salarii care au scăzut în 2018.

„Da, pentru 3% dintre bugetari, începând cu demnitarii, scad salariile disproporționate de mari, dar cresc semnificativ pentru 97% din angajații din sectorul public care aveau salarii mai mici. Toți bugetarii au o creștere pe brut, de 25%, de la 1 ianuarie 2018, respectiv 4% pe net în urma transferului contribuțiilor“, susţine parlamentarul PSD.

Social-democratul subliniază că „pentru toți cei care aveau peste 7000 de lei s-a impus corecţia dezechilibrelor, eliminarea anomaliilor. Tăierile de salarii au fost între 10 și 40% – cazul președintelui țării, al miniștrilor şi altor demnitari, chiar de la intrarea în vigoare a legii. De altfel, demnitarii au fost primii care au avut salariile tăiate, cu 40%!“.

Mocioalcă mai spune că din luna martie 2018 vor fi creșteri consistente pentru sectorul educației (+20%) și pentru sistemul sanitar – medicii și asistenții vor urca direct pe grila corespunzătoare anului 2022.

În privinţa salariilor din sectorul privat, liderul PSD Caraş-Severin consideră că transferul contribuțiilor nu a crescut costul per salariat al angajatorului. „Dacă sunt salarii care au scăzut în această perioadă, atunci această reducere reprezintă strict voința unilaterală a angajatorului și nu au nicio legătură cu deciziile Guvernului. Angajatorii care se folosesc de acest context fiscal în care se operează transferul contribuțiilor pentru a diminua salariile au o atitudine lipsită de onestitate față de angajații lor. Oricând angajatorul poate decide o scădere de salariu. Însă aceste scăderi nu pot fi puse pe seama Guvernului, atât timp cât Guvernul nu a crescut cu 1 leu costul angajatorului pentru forța de muncă“, mai precizează deputatul Ion Mocioalcă.

UPDATE, ora 16.00

Potrivit Digi 24, deputaţii câştigă de la 1 ianuarie 2018 cu 4.000 de lei brut mai mult, respectiv cu 800 lei net în plus. Câştigul net al deputaţilor fără alte funcţii ar creşte de la circa 9.150 lei la 9.990 lei, sumă aferentă unui brut de peste 17.000 lei.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/