Senatorul Marcel Vela, preşedinte la Apărare

1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Grupul parlamentar PNL din Senat a decis înlocuirea a doi preşedinţi liberali de comisii. În fruntea Comisiei de apărare a fost votat senatorul de Caraş-Severin Marcel Vela, iar la președinția Comisiei economice, senatorul Florin Cîțu.

Marcel Vela a fost votat în unaniminate, în şedinţa de miercuri, 31 ianuarie, a Grupului parlamentar PNL din Senat, în funcţia de preşedinte al Comisiei pentru Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională a Senatului, după retragerea din această funcţie a lui Iulian Dumitrescu. Odată cu începerea noii sesiuni parlamentare, Dumitrescu a rămas însă liderul de grup al liberalilor, care numără 29 de senatori.

Deciziile luate miercuri în şedinţa de grup parlamentar liberal au fost confirmate azi, 1 februarie, în comisiile de specialitate ale Parlamentului. „Este o sarcină din partea partidului şi a Senatului care mă onorează, dar mă şi obligă. Alături de toţi colegii din comisie sunt sigur că vom face lucruri bune pentru un domeniu extrem de important“, ne-a declarat senatorul Marcel Vela, preşedintele PNL Caraş-Severin.

Banner Forta Dreptei tm 1000x100 1000x100 (4)

Dacă la Comisia de apărare schimbarea s-a făcut în linişte, la Comisia economică a ieşit cu scântei. Fostul preşedinte al acestei comisii, Daniel Zamfir, a declarat pentru Mediafax: „Am o mare frustrare, fiind în situaţia de a da explicaţii de ce preşedintele partidului îmi doreşte capul. Îmi doreşte capul pentru că probabil i l-a cerut cineva sau dumnealui gândeşte că activitatea mea de la Comisia economică e una care dăunează partidului”.

„S-a mai întâmplat un lucru fără precedent în PNL, este pentru prima dată în istoria PNL când preşedinţiile comisiilor se discută în fiecare sesiune parlamentară. Era o cutumă şi este în continuare ca aceste comisii, care se preiau la începutul mandatului, să fie pe toată durata mandatului, doar cu o condiţie ca acel senator să nu fie exclus din partid sau el să-şi anunţe demisia din acea funcţie. Am încălcat şi această regulă, nu mai contează, s-a vrut capul lui Zamfir, domnul Orban îl are“, a mai spus Daniel Zamfir.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/