Timpul prea scurt petrecut de vizitatori în Anina determină autoritățile publice locale să reia discuțiile cu reprezentanții CFR dorindu-se astfel efectuarea a două curse pe...
Expirarea contractului cu firma din vecinătate care se ocupa de colectarea deșeurilor de pe raza comunei Gârnic a făcut ca responsabilii din cadrul Primăriei să...
În vreme ce responsabilii acțiunii de imunizare a populației anti-COVID, prin vocea lui Cătălin Alexandru, reprezentant DSU, susțin că vaccinul „nu este cumpărătură, ca românii...
La aproape trei luni de când consilierii PSD din orașul de pe Valea Carașului au contestat modul în care a fost ales secundul primarului Dumitru...
Începutul de an a oferit polițiștilor de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara ocazia de a analiza principalii indicatori de activitate,...
Semestrul II al anului școlar 2020-2021 va debuta, așa cum anunțase președintele Klaus Iohannis la începutul acestei săptămâni, cu o bună parte a preșcolarilor și...
În urma unei decizii guvernamentale, începând cu luna februarie, alocațiile copiilor vor fi majorate cu 20%, fapt care va produce, cel mai probabil, un impact...
Aleșii locali din Anina s-au pus de acord, cu ocazia celei mai recente ședințe ordinare a Consiliului Local, în privința achiziționării unui microbuz care să...
Temperaturile neobișnuit de ridicate pentru această perioadă i-au determinat pe copii, bătrâni și tineri deopotrivă să ia cu asalt ieri faleza Dunării din Moldova Nouă,...
În 2021 orașul Anina devine mai bogat în privința oamenilor care, prin activitate și experiență, s-au remarcat în mod deosebit în favoarea comunității. Astfel, cu...
Sincopele în ceea ce privește acțiunea de imunizare anti-COVID apărute la nivel central, sincope cauzate în special de întârzierea dozelor de vaccin, nu s-au răsfrânt...
Desemnarea reprezentanților Consiliului Local Oravița în consiliile de administrație din învățământ și din domeniul medical a stârnit nemulțumire în rândul consilierilor Partidului Mișcarea Populară. Rămași...
Chiar dacă astăzi partidul din care provine nu mai face parte din arcul decizional, fostul deputat al Pro România, Ion Spânu, a ținut să radiografieze...
Începând cu 8 februarie, majoritatea elevilor vor participa fizic la cursuri. Anunțul a fost făcut în urmă cu puțin timp de către președintele Klaus Iohannis,...
Aproape 80 de familii de pe raza orașului Anina care beneficiază de ajutor social vor fi scutite de la plata chiriilor locuințelor sociale în acest...
În urma ploilor abundente din primăvara anului trecut, strada cu sens unic din Oravița (DN 57 B – sensul de urcare) a fost puternic avariată,...
Sătul de pasivitatea autorităților și de indiferența cetățenilor, un tânăr din Moldova Nouă a venit cu o idee insolită și anume încearcă să trezească spiritul...
Chiar dacă nu a mai putut candida pentru un nou mandat la șefia Primăriei Moldova Nouă cu ocazia reluării scrutinului electoral de la finele lunii...
Președintele Partidului Verde din Moldova Nouă, Eugen Băleanu, contracandidatul liberalului Ion Chisăliță în cadrul reluării scrutinului electoral pentru funcția de primar, își dorește să vadă...
Demersurile făcute de reprezentanții administrației publice locale din Anina către prefectul Cristian Gâfu în vederea imunizării populației în faza a doua au dat rezultate. Persoanele...
Începând de săptămâna viitoare, centrul de vaccinare din cadrul Spitalului Orășenesc Oravița va utiliza și doze de vaccin produse de compania americană Moderna Therapeutics pentru...
La mai bine de un an de la creionarea planurilor pentru dezvoltarea segmentului turistic în Clisura Dunării, lucrurile au rămas în continuare la stadiul schițelor...
Deși nu se știe cu exactitate dacă elevii vor reveni sau nu pe băncile școlilor începând cu 8 februarie, reprezentanții administrației publice locale din orașul...
Moldomin S.A., cândva una dintre cele mai importante companii în domeniul exploatării minereului de cupru din România, în prezent aflată în insolvență, riscă să piardă...
Reluarea alegerilor locale în orașul de la Dunăre, o premieră de altfel în România, fără Adrian Torma, candidatul Stângii Unite, și triumful înregistrat de Ion...
Modificările aduse proiectului care vizează modernizarea transportului public în comun și reducerea emisiilor de carbon în orașul de pe Valea Carașului întâmpină pentru a opta...
Absența elevilor de la școală, justificată de contextul pandemic, a oferit posibilitatea autorităților locale să reabiliteze în condiții optime unitățile de învățământ. Astfel, revenirea fizică...
Deși înaintea alegerilor parlamentare liderii formațiunilor politice Pro România și ALDE au văzut în fuziunea celor două partide formula perfectă pentru a lupta împotriva abuzurilor...
De la debutul fazei a doua de vaccinare anti-COVID, numărul persoanelor care au trecut pragul Ambulatoriului Integrat din cadrul Spitalului Orășenesc Moldova Nouă în vederea...
Începutul de an este așteptat cu sufletul la gură de către mai toate primăriile din țară, în funcție de modul în care vor fi repartizate...
Pentru poporul sârb, celebrarea zilei de 27 ianuarie are o dublă semnificație: una religioasă, Sfântul Sava fiind întemeietorul Bisericii Ortodoxe Sârbe, și una socială, acesta...
Peste 400 de doze de vaccin au sosit astăzi la centrul de vaccinare din cadrul Spitalului Orășenesc Oravița, fapt care a permis reluarea procesului de...