Primăria Anina a găsit soluţia tehnică pentru vaccinarea populaţiei pe raza oraşului

Demersurile făcute de reprezentanții administrației publice locale din Anina către prefectul Cristian Gâfu în vederea imunizării populației în faza a doua au dat rezultate. Persoanele de peste 65 de ani și cele din categoriile de risc nu vor mai fi nevoite să se deplaseze la Oravița în vederea imunizării, un centru mobil de vaccinare urmând să fie pus la punct în incinta Centrului de Afaceri de pe raza orașului.

Întrucât UAT-ul condus de Gheorghe Românu este populat în mare parte de vârstnici, deplasarea până la centrul de vaccinare din cadrul Spitalului Orășenesc Oravița ar fi însemnat un efort mult prea mare atât pentru cei care și-ar manifesta intenția în vederea imunizării anti-COVID, cât și pentru reprezentanții orașului. Astfel, ținând cont de unul dintre principalele criterii pentru desemnarea unui centru de vaccinare, mai exact existența a minimum 1.600 de persoane, problema Aninei a fost dezbătută în cadrul unei ședințe a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, soluția identificată fiind înființarea unui centru mobil pe raza urbei dat fiind numărul mare al solicitanților (peste 2.200 de persoane).

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

„Am făcut o situație cu cei care doresc să se vaccineze în faza a doua și avem peste 2.200 de persoane. În acest sens, am înaintat o solicitare către Prefectură și ni s-a spus că, până la mijlocul lunii februarie, avem timp să creăm infrastructura necesară în vederea unui centru mobil de vaccinare pe raza orașului. Ne-am gândit că locația ideală pentru imunizarea populației ar fi Centrul de Afaceri din Anina, la parterul clădirii. Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică au efectuat o vizită în teren și au fost de acord cu propunerea noastră urmând ca în perioada următoare să ne ocupăm de dotările necesare. De asemenea, am purtat o discuție cu medicii de la Centrul de permanență pentru a găsi echipa de medici și asistente care să facă față procesului de vaccinare. Așadar, până la mijlocul lunii februarie, avem timp să ne organizăm și, numai bine, se reglementează și situația dozelor de vaccin necesare.”, a ținut să precizeze primarul orașului Anina, Gheorghe Românu, în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Local de la finele lunii ianuarie.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/