„O școală recent reabilitată înseamnă responsabilitate. Altfel, vor fi buni de plată”

Absența elevilor de la școală, justificată de contextul pandemic, a oferit posibilitatea autorităților locale să reabiliteze în condiții optime unitățile de învățământ. Astfel, revenirea fizică la școală a elevilor va presupune și o serie de responsabilități în sensul de a păstra ceea ce s-a clădit cu trudă și cu foarte mulți bani.

Chiar dacă nu se știe cu exactitate data la care școlarii vor putea reveni la varianta tradițională de predare, acest aspect depinzând în mare măsură de gradul de imunizare a cadrelor didactice, totuși edilul comunei Berzasca, cel care a manifestat un interes deosebit pentru reabilitarea școlii gimnaziale din cadrul UAT-ului (PNDL 2, 700.000 de euro), a ținut să facă următoarele precizări, precizări care îi vizează atât pe elevi, cât și pe părinții acestora, cu privire la desfășurarea actului educațional în condiții moderne:

„Am considerat că reabilitarea școlii reprezintă o oportunitate și de aceea am accesat un proiect prin PNDL, în valoare de 700.000 de euro. Ne-am dorit ca elevii din comună să beneficieze de o școală modernă, dotată cu aparatură de ultimă generație. De aceea, în momentul în care se va reveni la parcurgerea materiei față în față, aspect care ar trebui să se întâmple cât mai curând, vom duce o campanie de informare, conștientizare și responsabilizare în ideea ca tot ceea ce s-a construit să se și păstreze. O școală recent reabilitată înseamnă responsabilitate. Altfel, vor fi buni de plată, adică vor fi nevoiți să suporte contravaloarea lucrurilor distruse”.

Referitor la dotarea unității de învățământ cu materialele necesare prevenirii răspândirii COVID-19, în eventualitatea reluării cursurilor începând cu 8 februarie, șeful administrației publice locale din Clisura Dunării a mai adăugat:

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

„Dispunem de cantități suficiente de dezinfectanți, întrucât acestea au fost comandate încă de anul trecut deoarece nu am făcut achiziții doar pentru o zi. Avem inclusiv acele lămpi cu UV pentru sterilizarea spațiilor. Ca atare, așteptăm cu interes redeschiderea școlilor în beneficiul elevilor”.

Sursa foto principal: ziarulromanesc.es.

 

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/