Primăria Berzasca, la limita supravieţuirii, în aşteptarea bugetului pe 2021

Începutul de an este așteptat cu sufletul la gură de către mai toate primăriile din țară, în funcție de modul în care vor fi repartizate sumele de la nivel național pentru anul în curs putând fi demarate sau continuate anumite proiecte al căror scop se referă la îmbunătățirea condițiilor de trai. Este și cazul primăriilor din Clisura Dunării, o bună parte dintre acestea nebeneficiind de niciun ban cu ocazia ultimei rectificări bugetare din 2020.

Chiar dacă aproape întreaga atenție a guvernanților este orientată spre campania de vaccinare anti-COVID, edilii din țară se gândesc totuşi la faptul că, fără sprijin financiar de la București, nu vor reuși să funcționeze pentru mult timp în condiții optime, mai ales după ce, odată cu apariția temutului virus pe teritoriul țării, au fost nevoiți să bage mâna adânc în bugetul local pentru a asigura toate cele necesare prevenirii răspândirii SARS-CoV-2 în rândul populației.

Despre cum funcționează lucrurile în cadrul Primăriei Berzasca, spre exemplu, și care sunt așteptările șefului administrației publice locale din Clisura Dunării vizavi de strategia bugetului pentru 2021, Petru Nicolae Furdui a explicat pentru expressdebanat.ro:

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

„Momentan funcționăm doar cu 1/12 din bugetul anterior. Cu acești bani ne permitem să asigurăm doar salariile și utilitățile. Așteptăm cu interes sumele alocate pentru fiecare UAT, asta pentru a vedea cum ne vom planifica prioritățile. Mă gândesc că acea rectificare bugetară de la finele lui 2020 a fost doar o abordare de moment, o răsplată a celor care s-au implicat în actul electoral, iar acum nu se va mai face aceeași greșeală atunci când intră în discuție atât alocarea bugetului inițial, cât și eventualele rectificări ulterioare”.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/