Șeful Trezoreriei Oravița e judecat pentru mari nereguli depistate în instituția pe care a condus-o și le cere cu insistență magistraților să-i permită să-și exercite...
Daliborca Brăilă, şefa agenţiei Lunca Bârzavei a Raiffeisen Bank, este pusă sub acuzare de către procurorii DIICOT! Anchetatorii consideră că Daliborca Brăilă, soţia inspectorului fiscal...
Fostul rector este, de astăzi, preşedintele Senatului Universităţii „Eftimie Murgu” din Reşiţa. Practic, acesta este cel mai important for din mediul academic, ceea ce înseamnă...
Localnicii din satele Borlovenii Vechi, Pătaş şi Prigor s-au mobilizat exemplar şi nici măcar nu au vrut să audă prezentarea proiectelor de microhidrocentrale pe Nera!...
La această oră, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din Caraș-Severin efectuează opt percheziţii pe raza judeţului, la administratorul unei firme bănuit de evaziune...
Tribunalul Caraş-Severin i-a respins Cameliei Chivu, directorul juridic al Fiscului din Caraș-Severin, cererea de ridicare a controlului judiciar după ce judecătorul de drepturi şi libertăţi...
Liderul UNPR Caraș-Severin, Ion Tabugan, nu mai mișcă de ceva vreme un deget pentru partidul generalului Oprea. Explicația e simplă: vrea înapoi în PNL! Numai...
Procesul confiscării extinse a averii familiei Telbis a adus în instanţă un fost angajat al MAI, extrem de fin cunoscător al sistemelor de informaţii şi...
Trimis în judecată pentru abuz în serviciu, primarul suspendat din Băile Herculane susține că nu e vinovat cu nimic, că a procedat corect şi că e...
Surse din cadrul anchetatorilor au dezvăluit pentru Express de Banat că descinderile de ieri de la Direcția de Cultură Caraș-Severin ar fi avut legătură cu...
O echipă de la IPJ Caraş-Severin, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Reşiţa, a descins astăzi la sediul Direcţiei pentru...
Procurorii și ofițerii de la Combaterea Crimei Organizate au dat o nouă lovitură traficanților de droguri din Reșița, oraș în care fenomenul a luat o...
Motivarea sentinţei de condamnare a lui Sorin Frunzăverde şi Ionesie Ghiorghioni denotă o subtilitate extrem de bine exprimată a judecătorului care transmite voalat că nu...
Nicolae Miu Ciobanu, fostul prefect de Caraș-Severin, s-a purtat în perioada în care a condus Inspectoratul Teritorial de Muncă precum lupul pus paznic la oi!...
Odată ajuns la vârsta majoratului, Ianăş Iacobici, zis Talancea, a fost mai mult arestat sau în penitenciar decât în libertate! Ultima noapte petrecută în arest...
După nouă ani în care a făcut film – ca scenarist, regizor și producător – cunoscutul regizor a răspuns, totodată, provocării Naționalului și, iată, regizează...
Edilul comunei Lăpuşnicu Mare e din nou subiect de caterincă pe Internet din cauza maşinii care fac bombele sexy să ameţească, iar pe mahării judeţului...
Procurorii DIICOT au decis să impună Cameliei Chivu măsura controlului judiciar după ce au pus-o sub acuzare în dosarul în care se vorbește despre un...
Firma patronată de Viorel Pistol, afaceristul generos care a împărţit limuzine de zeci de mii de euro în stânga şi-n dreapta, a „păzit” la uşile...
Fostul prefect de Caraș-Severin, Nicolae-Miu Ciobanu, a mințit prin omisiune, într-un pur stil miliţienesc, străduindu-se să ţină cât mai ascunsă relaţia sa periculoasă cu firma...
Așa cum Express de Banat a relatat în această dimineață, Ion Mocioalcă, unul dintre greii politicii cărășene, a deschis proces împotriva sentinței ANI, agenție care...
Mai multe persoane care se deplasau de la Reșița spre Oravița și Moldova Nouă au tras o sperietură groaznică în această după-amiază la scurt timp...
Este al patrulea director al Parcului în ultimele 12 luni după ce doi directori au demisionat şi al treilea s-a pensionat anticipat! Şi de această...
Autorităţile din județ au dat „la loc comanda” în căutarea bărbatului dispărut în urmă cu aproape două săptămâni! Plecat de la sălaşul unde muncea la...
Explozia produsă miercuri în garsoniera sa de pe Aleea Tineretului din Reşiţa l-a afectat serios pe fostul fundaş al Metalului și antrenor al juniorilor din...
Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a admis raportul Inspecţiei Judiciare cu privire la sancţionarea lui Adrian Tarnovieţchi! Pe 6 octombrie 2015, după...
Becali, Copos sau Borcea nu sunt singurii oameni de fotbal ajunși în spatele gratiilor care s-au trezit în mod miraculos, peste noapte, mari scriitori sau...
Primăria Municipiului Reșița și Consiliul Local organizează evenimentul „Revelion 2016” în Centrul Civic al oraşului, între orele 22:00 – 01:00. Vor întreţine atmosfera de petrecere...
După două meciuri în care a evoluat doar cu juniorii, încasând nu mai puțin de 17 goluri, Metalul Reșița a abordat întâlnirea cu FC Municipal...
Din nou sânge și cruci pe un drum din Caraș-Severin! Patru oameni au murit pe E 70, la intrarea în Teregova dinspre Herculane! Șoferul...
Un grav accident rutier petrecut nu cu mult timp în urmă a băgat un tânăr de 19 de ani în pământ, iar pe alți patru...
În municipiul Reşiţa au fost amplasate recent containere pentru colectarea selectivă a deşeurilor reciclabile – hârtie şi carton, plastic (folie, PET, ambalaje etc.), sticlă. Amplasarea...