Printr-o ordonanță de urgență adoptată joi de Guvern, angajatorii din mediul privat, dar și din cel de stat trebuie să adopte sistemul de telemuncă începând...
Toate piețele din Timișoara sunt deschise sâmbătă, însă de luni Piața Iosefin și alte șase hale în care se comercializează produse din carne ar trebui...
Alte două localități din județul Timiș ar putea intra în carantină. Este vorba despre orașele Ciacova și Sânnicolau Mare, zone în care numărul persoanelor depistate...
Instalarea noului coronavirus pe teritoriul României nu doar că și-a pus amprenta asupra sistemului de sănătate și asupra sistemului economic, ci a reușit să lase...
”Spuneți STOP abuzurilor și violenței împotriva copiilor!”, este mesajul care răsună de astăzi, timp de 20 de zile în toate școlile din România, cu ajutorul...
Din cauza numărului mare de îmbolnăviri, nouă localități din județul Timiș sunt propuse pentru carantinare. Decizia va fi luată astăzi, în cadrul unei ședințe la...
Grija Părintelui Mitropolit Ioan se îndreaptă din nou spre spitalele din Timișoara. Peste 2.500 de prosoape de unică folosință au fost donate la Spitalul Județean...
Părintele stareț Varlaam de la Mănăstirea Partoș a murit luni seară, după ce în ultimele două săptămâni s-a luptat cu virusul SARS-COV2. Avea 42 de...
Marilen Pirtea propune o măsură pentru sprijinul salariaților și a celor din industria Horeca: convertirea automată a tichetelor de vacanță în tichete de masă. Propunerea vine...
Creșterea alarmantă a cazurilor de infectare cu noul coronavirus se reflectă și în buzunarele cetățenilor. De la un weekend la altul, amenzile aplicate de polițiști,...
De câțiva ani încoace, pentru românii care recunosc Halloweenul ca sărbătoare, seara de 31 octombrie reprezintă o adevărată provocare. Dacă cei mici abia așteaptă să...
Contextul pandemic a determinat mulți oameni să fie mai altruiști. Este și cazul elevilor brănișteni, care au confecționat măști de protecție textile pentru colegii din...
Salvator de vieți omenești în viața de zi cu zi, Alin Georgescu, în vârstă de 44 de ani, pasionat de poezie și glume de bun-gust,...
Pandemia de coronavirus a redus mare parte din activitățile obișnuite. Cu toate acestea, există încă o mulțime de modalități prin care oamenii, în special copiii,...
Peisajele de poveste și tot felul de bunătăți preparate în casă sunt gata să-i încânte pe toți cei care, în acest weekend, vor spune „stop”...
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a decis suspendarea activității în centrele expoziționale din Timiș, atât în interiorul, cât și în exteriorul acestora, cu excepția...
Asociația Nevo Parudimos își planifică să crească gradul de angajare a romilor din Reșița prin inițiativa DREAM ROAD – Regiunea Dunării pentru un acces mai...
În ultima ședință a Consiliului Local Timișoara din administrația Nicolae Robu, aleșii au votat suspendarea procedurilor prin care tinerilor ar fi trebuit să li se...
Germania a extins accesul la pensii pentru supraviețuitorii Holocaustului, iar pe lista „orașelor-ghetou” recunoscute se află și Lugojul. Văduvele supraviețuitorilor sau supraviețuitorii Holocaustului care au...
Pandemia obligă organizatorii evenimentului internațional Noaptea Muzeelor să se reinventeze, astfel că acțiunile se vor muta online. Caransebeșul participă datorită grupului de elevi de la...
Casa județeană de Pensii Timiș a înregistrat de la începutul anului 7.000 de cereri pentru pensionare. Totodată, peste 6.500 de pensionari timișeni cer o nouă...
Purtarea măștii de protecție va fi obligatorie pe întreg teritoriul județului Timiș, în toate spațiile deschise, pentru toate persoanele care au împlinit 5 ani. Măsura...
Studenții, profesorii și angajații Universității de Vest se vor putea testa în baza unei sume de 200 de lei. Decizia a fost luată deoarece instituția...
Proiectul Regional Employment Center, implementat de Primăria Deta în parteneriat cu municipalitatea din Coka, Serbia, a fost încheiat cu succes. În urma proiectului, locuitorii din...
Statisticile arată că în România doar 2% din populație donează. Spitalele se confruntă constant cu deficitul de sânge, iar în contextul epidemiologic actual numărul donatorilor...
Deși nu se știe în baza căror criterii au fost distribuite sumele către UAT-uri din partea actualei puteri, cu ocazia celei mai recente rectificări bugetare,...
Weekendul trecut, 164 de societăți comerciale, precum şi 376 de mijloace de transport, dintre care peste 120 de mijloace de transport public în comun din...
Un proiect de voluntariat axat pe mediul social defavorizat are drept scop principal acordarea de șanse la un viitor mai bun pentru copiii și tinerii...
Este cunoscut faptul că mediul rural este vitregit atunci când vine vorba despre promovare turistică, dar și despre calitatea actului educațional din cauza scăderii numărului...
Universitatea de Vest din Timișoara a lansat „Practică de calitate pentru o carieră de succes”, proiect care vizează pregătirea viitorilor absolvenți pentru integrarea pe piața...
Antena 1 dă startul unei noi ediții X Factor România #deneoprit. Vineri seara, de la 20.30, Gabriel Ștefan Luca (Kashy) este gata să impresioneze juriul...
Rata de infectare, la mia de locuitori și cumulată pe 14 zile, a ajuns la 3.39 în Timișoara. Numai astăzi au fost raportate 173 de...
Sorin Grindeanu a anunțat oficial că social-democrații nu vor mai înainta nicio propunere pentru formarea noului executiv, după eșecul ultimelor consultări! „PSD a fost mereu constructiv în ceea ce...
Siegfried Mureșan, varianta de premier susținută de PNL, USR și UDMR
L-a mințit Ilie Bolojan pe Nicușor Dan?! „Niște lideri și-au schimbat opinia!”
Verdict de la Bruxelles: România nu este pregătită pentru euro
Sorin Grindeanu, propus premier pentru viitorul Guvern. PNL, USR, UDMR, dispuse la guvern minoritar
Casa Austria din Timișoara va fi modernizată complet, într-un proiect de aproximativ 50 de milioane de lei, finanțat din fonduri europene și bani din bugetul județului. Proiectul prevede refacerea...