Decorațiuni și bijuterii handmade, produse de trei eleve din Timișoara. Banii ajung la copii aflați în dificultate

1000x100 Cuib de vise 1000x100

Trei eleve din Timișoara realizează manual mai multe produse de Crăciun pe care vor să le vândă, iar cu banii obținuți să ajute copiii de la Complexul de Servicii Sociale pentru Intervenții în Regim de Urgență în Domeniul Copilului Timișoara. Liceenele sunt parte în proiectul caritabil Junior DAH. 

Bianca Margău, Georgiana Răsădean și Ioana Rotaru formează echipa „Cocos Flakes”, participantă în proiectul de antreprenoriat Junior DAH.

CITEȘTE ȘI: Antreprenori și creatori de fapte bune. 45 de liceeni participă la cea de-a treia ediție a proiectului Junior DAH

Fetele realizează manual mai multe produse specifice Crăciunului, iar banii pe care îi vor obține vor fi donați. Echipa „Cocos Flakes” produce seturi de bijuterii, coronițe de Crăciun, aranjamente de masă cu lumânări, ghirlande cu fructe uscate, cutiuțe pictate și scrumiere personalizate din lut. La comandă, acestea pot avea un scurt text scris pe ele, iar clienții pot alege singuri combinația de culori preferată.

STPT job 1000x200

Produsele echipei pot fi vizualizate pe Facebook sau pe Instagram.

„Ne dorim foarte mult să facem multe vânzări ca acești copii să poată avea un Crăciun cât mai normal, chiar dacă vremurile acestea lasă de dorit.”, transmit fetele din „Cocos Flakes”.

Anul acesta, în cadrul Junior Design Antreprenor Handmade participă 45 de elevi de liceu care învață cum să fie antreprenori creativi. Elevii sunt împărțiți în 11 echipe. După ce au învățat să scrie un plan de afaceri, acum îl implementează. Concep produse handmade pentru Crăciun pe care le promovează și apoi le vând. Jumătate din banii pe care îi câștigă vor fi folosiți în achiziționarea unor cadouri pentru copii de la orfelinat. Astfel, elevii învață ce înseamnă un business, dar și responsabilitatea socială. Patru echipe vor fi declarate câștigătoare în finalul proiectului și vor fi premiate.

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/