Când mama a plecat pentru prima oară la muncă în Spania, Ionela avea 12 ani, iar sora ei, cu 5 ani mai mult. Trebuia găsită...
Un tânăr de 19 ani din județul Timiș este căutat de două zile de polițiștii din Caraș-Severin. Acesta a plecat de la stâna din Delinești...
Tinerii internaționali care fac practică în sectorul ONG în cadrul Asociației Nevo Parudimos au participat în Budapesta la o activitate de tip „job shadowing”, pregătită...
Este vorba despre proiectul educațional, organizat de Episcopia Caransebeșului, împreună cu mai mulți parteneri locali și județeni, sub forma unor tabere și școli de vară....
Biblioteca Municipală Lugoj și-a răsplătit cititorii și colaboratorii, acordând premiile anuale „Cititorul anului”, eveniment devenit tradiție, aflat la a XV-a ediție. „Am acordat două premii...
Dominic Fritz intenționează să ia la pas cartierele Timișoarei cu scopul de a afla direct de la cetățeni care sunt problemele cu care se confruntă....
400 de voluntari din toate colțurile țării sunt așteptați, de astăzi și până sâmbătă, în localitatea Ilidia, din județul Caraș-Severin, pentru a repara și zugrăvi...
Reprezentanții Primăriei Reșița vor să afle care este principalul mijloc de transport utilizat de cetățeni, în ce scop și cât de des pleacă de acasă,...
Primăria Timișoara anunță că este în căutare de voluntari pentru primele două proiecte de IT. Unul este dedicat relaționării cu cetățenii, iar cel de-al doilea...
Noua organigramă a Primăriei Timișoara ar urma să fie supusă votului în plenul de astăzi al consiliului local, însă sindicaliștii din instituție au solicitat retragerea...
Mașinile de epocă nu sunt simple autoturisme, ci sunt piese de colecție, la fel de valoroase precum o creație de artă. Câteva dintre acestea pot...
De Ziua Mondială a Donatorului, Centrul de Transfuzie din Timișoara a demarat campania „Luna donatorului de sânge”, prin care își dorește să mulțumească celor care...
Ziua Mondială a Donatorului de Sânge a fost marcată destul de modest la Reșița. Doar 24 de cetățeni au întins brațul pentru a salva o...
Mobilizare de forțe în rândul a 60 de voluntari. Aceștia au participat, în acest sfârșit de săptămână, la o acțiune de ecologizare a Begăi, în...
Cel mai grav caz de COVID-19 înregistrat în rândul personalului medical de la Institut fur Physikalische und Rehabilitative Medizin din Ingolstadt, Germania este al reșițencei...
S-a deschis programul Tim Cultura, cel prin care timișenii sunt chemați să depună proiecte culturale spre finanțare din bugetul Consiliului Județean Timiș. Anul acesta sunt...
Vibe-ul de vară își face simțit prezența în Iulius Town, unde activitățile estivale animă parcul și nu numai. Weekend-ul acesta poți să „dai o tură...
Asociația Partida Romilor Pro-Europa, în parteneriat cu Asociația Nevo Parudimos, a organizat astăzi întâlnirea reprezentanților comunităților de romi din județul Caraș Severin în contextul importanței...
Societatea de apă și canal Aquatim îi avertizează pe abonații din județul Timiș să nu utilizeze apa potabilă de la robinete pentru udatul grădinilor, sistemul...
Asociația Nevo Parudimos, alături de alte 14 organizații partenere la nivel european, începe procesul de schimb reciproc de bune practici de incluziune a romilor în...
Romeo Dunca, alături de echipa liberală din Consiliul Județean Caraș-Severin, nici nu vrea să audă de reabilitarea Staționarului 3, o investiție pe care o consideră...
Operațiune specială a pompierilor, în apropiere de Timișoara. Un pui de bufniță care a căzut din cuib a fost salvat, iar după evaluarea făcută de...
El e… „vocea”! Vocea pe care o auziți adesea atunci când vă aflați printre rafturi, indeciși cu privire la produsele pe care urmează să le...
Persoanele care au pe acasă lucruri pe care nu le mai folosesc sunt invitate să le doneze și să le vândă în cadrul unui eveniment...
O acțiune emoționantă va avea loc duminică, 6 iunie, la Timișoara, de Ziua Părinților de Îngeri. Baloane colorate vor fi înălțate la cer, în amintirea...
Pentru recunoașterea dedicației și rezultatelor însemnate obținute în cadrul organizației, premiul pentru Excelență în Rotary – Paul Harris Fellow, i-a fost atribuită ieri, 4 iunie,...
O mulțime de alte vedete ale fotbalului românesc, legenda boxului, Francisc Vaștag, campionul la motociclism viteză, Cătălin Cazacu, Flavius Bia, campion și el, dar în...
Un tânăr certat cu bunul simț, care a aruncat coji de semințe într-un parc din comuna timișeană Ghiroda, a fost amendat, iar apoi plus să...
Ți-am pregătit un weekend plin cu surprize cinematografice, muzicale și care vor stârni zâmbetele pe chipul celor mici, la Iulius Town Timișoara. Un puf confortabil...
Deputații au adoptat, joi, o inițiativă legislativă privind alăptarea în spații publice. Potrivit documentului, evacuarea din spațiul public al unei mame care își hrănește copilul...
A fost mistuită de flăcări în anul 2015. De atunci, elevii din Verendin nu mai au acces la o bibliotecă în localitatea lor. Printr-un proiect...
Centrul de Transfuzii Sanguine din Timișoara are nevoie de sânge pentru a salva viețile unor pacienți din vestul țării. Pot dona inclusiv persoanele vaccinate împotriva...
PSD analizează trei scenarii privind viitorul partidului la guvernare: menținerea actualei formule, reconfigurarea coaliției sau trecerea în opoziție. „Azi am prezentat colegilor din regiunea Moldova cele trei posibile scenarii....
Simion, despre posibila ieșire de la guvernare a PSD: Nu se va întâmpla nimic pe 20 aprilie
USR exclude o majoritate cu PSD dacă „trântește Guvernul cu voturile extremiștilor”
PSD anunță calendarul consultărilor interne. Când se decide viitorul coaliției
România impune reguli mult mai stricte pentru produsele second-hand
PSD nu cedează. Grindeanu merge mai departe cu planul de schimbare a lui Bolojan
Bugetul pe 2026 a fost adoptat. Ilie Bolojan: Este o centură de siguranță pentru finanțele publice
Doamnele și domnișoarele din Moldova Nouă au din nou acces la consultații de specialitate aproape de casă, odată cu reluarea activității cabinetului de obstetrică-ginecologie din Policlinica Spitalului Orășenesc. Cabinetul...