DISPĂRUT. Tânăr de 19 ani, căutat de două zile de polițiști

1000x100 Cuib de vise 1000x100

Un tânăr de 19 ani din județul Timiș este căutat de două zile de polițiștii din Caraș-Severin. Acesta a plecat de la stâna din Delinești unde muncea și nu a mai ajuns acasă.

Polițiștii din Caransebeș au fost anunțați sâmbătă-seara de tatăl copilului din județul Timiș că acesta este de negăsit. A plecat vineri de la stâna la care era muncitor sezonier, aflată în extravilanul localității Delinești, comuna Păltiniș, dar nu a mai ajuns acasă.

Băiatul de 19 ani se numește Ovidiu Iosif Muntean, are 1,65 m-1,70 m înălțime, păr negru, prezintă o cicatrice în zona arcadei și a obrazului drept și o infirmitate la nivelul feței, având lipsă ochiul drept.

Cei care pot furniza informații cu privire la persoana dispărută sunt rugați să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție sau să apeleze gratuit numărul unic de urgență 112.

STPT job 1000x200

UPDATE, ora 11.30

Polițiștii anunță că tânărul a fost găsit în Păltiniș. Nu a fost victima vreunei infracțiuni.

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/