FOTO. Familie fără hotare, migrant între România și Spania

Când mama a plecat pentru prima oară la muncă în Spania, Ionela avea 12 ani, iar sora ei, cu 5 ani mai mult. Trebuia găsită o soluție urgentă fiindcă Romtelecomul din oraș disponibiliza masiv, iar vestea închiderii, nesiguranța zilei de mâine, dădea fiori… Acela a fost momentul în care, după mai bine de 17 ani în aceeași instituție, mama rămânea fără niciun sprijin, singură, cu două fete cărora trebuia să le poarte de grijă. Încercări de angajare au mai fost, dar fără succes în orașul mic care nu putea absorbi numărul mare de oameni rămași pe liber. Până la urmă soluția a venit de la un angajator spaniol din Huelva care avea mare nevoie de forță de muncă tânără, puternică, pentru activități sezoniere, la cules de căpșuni. Era la începuturile anilor 2000, când se deschideau larg porțile migrației din România.

Mama știa una și bună, că are nevoie de bani să își crească fetele, astfel că și-a luat inima în dinți, s-a aruncat în necunoscut și a plecat cu un prim contract pe trei luni. Surorile au rămas singure, practic fără niciun sprijin, doar sub supravegherea vecinei cu suflet bun și generos, ce locuia în apartamentul de alături. Cu greu s-au acomodat în lipsa mamei, dar știau că în curând ea va reveni în cuibul unde, în trei, erau tare fericite. Mama s-a întors, e-adevărat, dar anul următor a plecat din nou, iar din al treilea an – definitiv!

Chiar dacă eroinele locuiesc în celălalt capăt al României, ele sunt personajele unei povești în care se poate regăsi orice român plecat, orice copil cu părinți duși „dincolo” pentru un trai mai bun, orice familie care își așteaptă apropiații să revină din depărtări. Aceasta este o poveste de succes a unei familii monoparentale, un exemplu de alegeri potrivite pentru o viață reușită, de film, în trei.

Am abordat subiectul regăsit în statisticile privind situația familiilor transnaționale, cele care trăiesc separate cum e cazul de față, dar „stau” împreună și creează un sentiment de colectivitate și unitate, de familie, chiar și peste granițele naționale, mențin un sentiment de apartenență cu toate că sunt pe teritorii diferite.

Mama s-a stabilit în orașul Huelva, în cel pe care l-a întâlnit prima oară în anul 2003 și unde și-a găsit apoi câteva joburi confortabile care au ajutat-o să-și țină casa din Vaslui și bineînțeles fetele la școală. Ele abia așteptau recompensa din fiecare vară: trei luni de vacanță la mare, cu mama, aproape de Ocean. Se îmbarcau în autocar și se înarmau cu răbdarea necesară unei călătorii de trei zile cu punctul terminus aflat la aproape 4.000 de kilometri distanță de România.

Ionela mărturisește că a făcut față cu brio tuturor provocărilor, nebăgând în seamă niciun pericol la care, copil fiind, s-a expus. Nici măcar atunci când (încă era minoră) un șofer al autocarului a lăsat-o noaptea la capătul călătoriei, în Madrid. Trebuia să aștepte singură în autogară primul transport ce avea să o ducă alți 600 de km distanță, până la mama.

Vacanțele au fost o bună oportunitate de comunicare și de însușire a limbii spaniole, de care surorile erau tare atașate, învățând-o astfel corect (nu doar din telenovele la modă pe vremea aceea). Așa au trecut destui ani dificili, în care mama era doar un nume în telefon sau o imagine vie pe ecranul calculatorului, seara, la sfârșitul zilei de muncă.

Cel mai greu i-a fost Ionelei când sora mai mare a plecat la Iași la facultate, iar ea a rămas singură doar cu vecina, care o mai întreba de sănătate din când în când. Cu toate acestea, nimic nu a împiedicat-o să învețe și încă foarte bine astfel că reușita ei mai departe a fost previzibilă. A intrat din prima pe locuri fără taxă la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Geologie și Geografie. A ales specializarea cu inima deschisă și cu gândul la mama pe care o așteptau alți ani de eforturi financiare…

Studioasă și dornică de cunoaștere, cu un apetit aparte pentru nou și inovație, Ionela a aflat la facultate despre Programul Uniunii Europene „Erasmus” ce oferă burse studenților care doresc să învețe sau să lucreze în oricare țară europeană participantă la program. Cunoscând deja limba din vacanțele spaniole, obținerea atestatului Cervantes necesar a fost floare la ureche. Și astfel, în anul trei, tânăra a plecat cu o bursă de studiu pentru un semestru la Universitatea din Huelva. Cam cât de mare să fi fost bucuria mamei care s-a văzut deodată nu cu una, ci cu ambele fete în bătătură? Pentru că și fiica cea mare obținuse în aceeași perioadă o bursă doctorală la Universitatea din Sevilla, tot în Spania!

Îndrăgostită de mare, cunoscând turismul litoral, după licență Ionela Corogeanu a schimbat macazul și a ales Facultatea de Economie si Administrarea Afacerilor din Iași unde a urmat masterul cu specializarea Management hotelier și al întreprinderilor turistice. O altă Bursă Erasmus a trimis-o din nou la Huelva, de această dată pentru un stagiu de practică la un hotel aflat într-una dintre stațiunile litorale ale provinciei. Și pentru ca lucrurile să se încheie rotund, la final de master o a treia bursă din noul program Erasmus Plus, la Universitatea Politehnică din Cartagena, Facultatea de Administrarea Afacerilor, a determinat-o să aleagă Spania. Definitiv! A rămas în orașul cosmopolit unde a întâlnit studenți din toată lumea, păstrând prietenia cu tineri din Mexic, Franța, Italia, Lituania, Insulele Reunion.

„Experiența Erasmus este o carte de vizită mai bună decât diploma de absolvire. Atestă faptul că pe lângă rezultate bune, deții și capacități de adaptare, curaj și inițiativă. Este categoric un plus pentru toți cei ce participă, ți se deschid ochii, iți dai seama cu ce concurezi pe piața muncii la o scară mai largă, plus multe alte experiențe ce țin mai puțin de domeniile specifice studiate și mai mult de interacțiune umană, care e cea mai importantă. Erasmus Plus creează o familie, o familie adunată din toate colţurile Europei, studenți care, deşi vin din lumi diferite, visează aceeaşi realitate, un viitor plin de succes, fără prejudecăţi despre alte naţiuni şi fără rasism. Erasmus Plus este curajul de a vedea dincolo de graniţe”, spune Ionela Corogeanu.

După absolvire a fost acceptată în echipa de management a unui hotel de patru stele aflat pe malul mării Mediterane în zona turistică a orașului Cartagena acolo unde o găsim și astăzi, după cinci ani. Din păcate, pandemia de coronavirus i-a dat viața peste cap, trimițând-o acasă, departe de viața activă câteva luni bune. Trăind în nesiguranța turismului aproape falimentar s-a văzut nevoită să dea un restart opțiunilor profesionale. Fiindcă e o luptătoare, s-a adaptat din mers, iar în prezent urmează alte cursuri și calificări ce o vor ajuta să se reprofileze. A ales logistica, domeniul transporturilor de marfă considerând că aceasta este o activitate mult mai sigură, dovadă faptul că și în pandemie a funcționat fără restricții.

Revine întrebarea, acum la final: cam cât de fericită poate fi mama care și-a crescut fetele de la distanță? A fost în viața lor, deși mare parte din timp n-a fost, dar cu toate acestea e de netăgăduit prezența ei în familia fără hotare pentru că și-a investit în creșterea și educația fetelor toate resursele. Atât de fericită de reușită cât lumea întreagă n-o poate cuprinde cu brațele deschise!

• Tweet
• Pin It