Rectorul Universității de Vest din Timișoara, deputatul și liderul PNL Timiș Marilen Pirtea, spune că va respecta orice decizie legislativă care ar reintroduce incompatibilitatea dintre funcția de rector și o demnitate publică sau o funcție de conducere politică. Declarația vine în contextul discuțiilor despre cât de potrivit este ca rectorii să activeze simultan și în politică.
Întrebat ce ar face dacă o astfel de regulă ar fi introdusă în lege, Marilen Pirtea a evitat un răspuns tranșant. „Categoric voi respecta legea. În momentul în care va fi introdusă ca incompatibilitate, atunci o să iau o decizie. Nu știu dacă a existat vreodată, poate să fie introdusă dacă asta se dorește, nu e nicio problemă. În momentul când va fi introdusă voi lua o decizie.”, a declarat Pirtea.
El a adus însă în discuție faptul că, în trecut, rectorii aveau un rol direct în Parlament.
„Dacă țara consideră că în Parlament este foarte important să nu avem atâția oameni cu o carieră profesională și cu experiență în spate și să avem oameni care au primul job sau primul stat de plată semnat la Parlament, așa să avem, nu e nicio problemă. În perioada interbelică, rectorii erau membri de drept în Parlamentul României. Precedentul există.”, a spus acesta.
Tema privind posibila reintroducere a incompatibilității dintre funcția de rector și cea politică a fost readusă în discuție de Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România, care cere revenirea la prevederile din legea educației din 2011, ce interzicea cumulul dintre funcția de rector și cea de parlamentar.
Solicitarea vine după cazul de la Iași, unde rectorul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi”, Dan Cașcaval (senator PSD), a vorbit public despre înscrierea a 220 de studenți în PSD. ANOSR susține că este nevoie de o separare mai clară între mediul universitar și politică și cere reintroducerea acestor reguli în legislația actuală.
În acest context, Pirtea a criticat situația de la Iași.
„Mi se pare total nepotrivit gestul domnului Cașcaval. Eu, ca rector, am fost foarte atent în toți acești ani să nu amestec cele două responsabilități, politica cu cea universitară și academică.”, a declarat acesta.
Marilen Pirtea este la al patrulea mandat de rector la UVT și la al treilea mandat de deputat PNL. El este și vicepreședinte al Consiliului Național al Rectorilor. În decembrie 2024 a fost numit președinte interimar PNL Timiș, iar în 2025 – consilier onorific al premierului Ilie Bolojan pe educație și cercetare.