Consilierii locali din Caransebeș au răspuns prezent nevoilor operatorilor de servicii în regim de taxi și au majorat, prin Hotărâre de Consiliu Local, tarifele pe...
Ministrul de Finanțe, Eugen Teodorovici, l-a obligat pe primarul Popa să verifice lista persoanelor cu handicap! Se impune o reevaluare, a descoperit o mulțime de...
Catedrala romano-catolică din Piața Unirii, binecunoscută timișorenilor cu numele de „Domul”, a intrat într-un amplu proces de renovare și recondiționare. În biserică s-au sistat slujbele...
Reprezentanții Companiei Naționale de Drumuri și Autostrăzi România și cei ai administrației locale lugojene continuă să rămână fără soluții de rezolvare a problemelor de trafic...
Primarul municipiului Caransebeș a fost interpelat ieri, în ședința de Consiliu Local, de pensionarul Dumitru Matei cu privire la confirmarea unui zvon care circulă în...
În data de 29 ianuarie 2019, cei de la Agenţia Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Caraş-Severin s-au gândit că e cazul să ne comunice rata...
Campania „Donează sânge, salvează vieți”, organizată de Clubul Rotary, Cluburile Rotaract și Interact Lugoj, împreună cu Spitalul Municipal „Dr. Teodor Andrei” și Centrul Regional de...
Victimele Holocaustului nu au fost uitate nici în acest an. Ele vor fi comemorate printr-un eveniment organizat la Timișoara în aceste zile, având în vedere...
În cursul anului 2018, prin intermediul AJOFM Caraş-Severin au fost încadrate în muncă 4078 persoane. Dar numărul celor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în...
Ambiție, dăruire și credință în Centrul de Tineret Moniom, locul unde proiectele au prins contur și au întregit o comunitate. De mai bine de 6...
Stigmatizarea și excluderea socială a persoanelor cu nevoi speciale a fost timp de secole, pata neagră a societății ce a marcat mii de destine. Integrarea...
Cea mai arzătoare problemă pe care o are Moldova Nouă, lipsa unui mare investitor după plecarea americanilor de la Delphi Packard, și-ar putea găsi rezolvare,...
Vremea deloc prietenoasă, cu o ploaie rece, umezeală și frig, nu i-a speriat pe lugojeni care s-au adunat în piața din fața Primăriei orașului pentru...
Timișoara nu a avut noroc de vreme frumoasă la sărbătorirea Unirii Principatelor Române, ci, din contră, parada s-a desfășurat pe o ploaie puternică, rece, un...
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a pus în dezbatere publică, astăzi, un proiect de act normativ prin care abrogă un alt act normativ propriu...
Zicala cu „orice minune ține trei zile” este perfect valabilă la Lugoj, unde după nici o săptămână de la anunțul că Meridian 22 va emite...
Primăria Municipiului Lugoj a anunțat că anul acesta va relua programul de acordare a terenurilor gratuite pentru tinerii între 18 și 35 de ani, care...
Tradiția ecumenică a Lugojului va fi celebrată și în acest an, prin organizarea Octavei de Rugăciune Ecumenică. Octava de Rugăciune Ecumenică implică toate cultele din...
A fost odată ca niciodată o vreme în care copiii aveau în mână o carte… Așa poate începe povestea despre inițiativa de a înființa un...
Primarul Timișoarei vrea să rezolve o parte dintre marile probleme ale cartierului Kuncz, una dintre cele mai urâte zone ale orașului. Robu și-a adus aminte...
Societatea deținută de Consiliul Local Lugoj, Meridian 22, a anunțat că, de la 1 ianuarie 2019, facturile pe care le va emite pentru serviciile de...
Curentul despre mândra origine dacică a poporului român nu prea prinde, cel puțin pentru moment, la Timișoara. Duminică s-a organizat un eveniment de acest gen...
Primarul liberal al Timișoarei, Nicolae Robu, a făcut și primul sondaj politic din acest an pe deja binecunoscuta sa pagină de Facebook. Dacă altădată cerea...
Bătrânețea: afacere de succes și în 2019. Sute de cereri de locuri de muncă la îngrijire vârstnici la domiciliu în străinătate își așteaptă acceptul și...
Primarul Timișoarei continuă „cruciada” împotriva gunoiului stradal care a stricat aspectul capitalei Banatului. Dacă până acum, edilul ținea să repete că asociația ADID din subordinea...
Centrul de zi pentru persoanele vârstnice, care se vrea a fi construit de Primăria Caransebeș, a trecut de prima avizare la ADR Vest. Este vorba...
Conducerea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Caraș-Severin a aplicat toate măsurile recomandate de Avocatul Poporului în cazul Complexului de Servicii Sociale Casa...
Aleșii locali din municipiul Caransebeș au aprobat posturile asistenților personali ai persoanelor cu handicap pentru anul în curs, în baza Legii 488 din 2016 privind...
Copiii proveniți din familiile defavorizate, din zonele rurale ale județului Caraș Severin, vor merge și în acest an în tabere. „Este un proiect de suflet...
Patinoarul din Caransebeș a fost din nou gazdă primitoare pentru câteva zeci de persoane care au dorit să participe la proiectul „Patinăm împotriva indiferenței”, în...
Gerul din ultimele zile i-a făcut pe oamenii străzii să se îndrepte către Centrul Rezidențial de Asistență și Reintegrare Socială pentru Persoanele fără Adăpost din...
Pe fațada Colegiului Național „C.D. Loga”, unul dintre cele mai prestigioase licee din Banat, au apărut în urmă cu câteva zile câteva mesaje graffiti, de...
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, susține că România are nevoie de o nouă lege a salarizării unitare, precizând însă că majorarea salariilor demnitarilor trebuie să fie ultima prioritate. Președintele PSD,...
Ministrul Dezvoltării: 429 de localități ar putea fi comasate până în 2028

Grindeanu cere asumarea răspunderii Guvernului pentru reforma administrativ-teritorială
Dominic Fritz, atac la PSD: „Dezuserizați cât vreți. Și noi avem treabă”
Traian Băsescu: Stăpânul Guvernului va fi Grindeanu, dar nu direct!
Sorin Grindeanu acuză că Guvernul Bolojan a lăsat datorii de peste 30 de miliarde de lei
Controalele făcute de specialiștii Casei de Asigurări de Sănătate în spitalele orășenești din Oravița și Moldova Nouă au evidențiat însănătoșirea semnificativă a acestora. „Am văzut evoluția pozitivă a celor...