Consilierul Florin Bogdea l-a provocat pe primarul Felix Borcean, în ultima ședință a Consiliului Local Caransebeş, pe tema proiectelor cu finanțare europeană pentru reabilitarea spitalelor....
În preajma Zilei Copilului, primarul Caransebeșului a invitat elevi de la fiecare liceu din municipiu să observe cum decurge o zi de activitate în primărie. ...
La Caransebeș au fost aduse și cele două microbuze necesare transportului public în comun, conform proiectului inițiat în administrația Marcel Vela. Microbuzele vor fi necesare...
Consilierii județeni și-au dat miercuri, în ședință ordinară, acordul de principiu pentru a prelua patrimoniul Direcției Județene pentru Sport și Tineret, mai puțin bazele sportive...
Sindicatele polițiștilor din Caraș-Severin se pronunță împotriva variantei propuse de Ministerul Afacerilor Interne pentru Statutul Polițistului, apreciind că independența acestuia ar fi afectată prin această...
Aleșii județeni vor da astăzi în administrare temporară un drum județean unei primării de comună pentru ca aceasta să-l poată reabilita, instituția județeană neavând bani...
Consilierul județean PNL Dumitru Rujan este inițiatorul unui proiect de hotărâre pe care și l-ar dori introdus mâine în regim de urgență în ședința Consiliului...
Ședința de azi a Consiliului Local Caransebeş a adus față în față consilierii locali și crescătorii de animale de pe raza municipiului. Administrația publică locală...
Milionarul Teodor Tuducan, directorul societății care îmbuteliază apa minerală Perenna în asociere cu Consiliul Județean Caraș-Severin, le sugerează aleșilor județeni să repare odată drumul spre...
Săptămâna trecută a avut loc la Caransebeș ședința de constituire a Adunării Eparhiale a Episcopiei Caransebeșului pentru perioada 2018-2022. Au participat nu degeaba, alături de...
Graficul de lucrări de reabilitare, modernizare și asfaltare drumuri și poduri, aflate în administrarea Consiliului Județean Caraș-Severin, finanţate prin Programul Național de Dezvoltare Locală, va...
Garajele din Micro I nu sunt singurele construcții care vor dispărea curând din peisaj! Primarul Reșiței le-a confirmat celor care nu au loc de terasa...
Consiliul Județean Caraș-Severin ar urma să preia în administrare bunurile imobile cu destinația activități de turism din domeniul public al statului și administrarea Ministerului Tineretului...
Preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin; În temeiul prevederilor art. 94 alin. (1) şi (3) şi ale art. 106 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 a administraţiei...
Primarul Reșiței își asumă riscul de a pierde voturi peste doi ani și chiar de a pleca din fotoliul de primar pentru că nu le...
Locatarii din modulele aflate în zona ACH a municipiului Caransebeș au rămas pentru o perioadă scurtă fără apă la robinete. Cauza este fisurarea unei țevi...
Așa cum a promis în vizitele de lucru făcute în cartierele Caransebeşului, primarul Felix Borcean are în agendă amenajarea cartierelor municipiului. În prezent angajații Serviciul...
Nu mai este nici o mirare că opoziția din Caransebeș caută orice detaliu supărător la adresa administrației publice locale și să atace administrația veche, la...
Guvernul va construi în parteneriat public-privat trei autostrăzi, a anunţat azi vicepremierul Viorel Ştefan. Cea mai lungă dintre acestea va trece prin Caraş-Severin şi va...
Prefectura Caraș-Severin a răspuns Sindicatului Județean Profesional al Taximetriștilor – Caransebeș, după ce instituția a fost sesizată cu privire la presupuse nereguli constatate de taximetriștii...
Consiliul Local Reșița a decis să doneze municipiului Oradea ultimele elemente ale sistemului de distribuție a energiei termice, ștergând astfel și ultimele urme ale sistemului...
Comuna Turnu Ruieni are în lucru 10 proiecte atât cu finanțare europeană, cât și cu finanțare guvernamentală pe programul PNDL 2. Potrivit primarului Mihai Mărălescu,...
Senatorul Marcel Vela, președintele Comisiei de Apărare din Senat, a dat astăzi o veste cum nu se poate mai proastă reșițenilor. Preluarea fabricii de armament...
Comisia Europeană solicită României să își alinieze taxele de înmatriculare la legislația UE, trimițând o scrisoare de punere în întârziere pentru că nu asigură rambursarea...
Problemele apărute după pierderea câtorva sute bune de locuri de muncă nu sunt singurele cu care se va confrunta administrația publică locală din Moldova Nouă...
„Dezvoltarea durabilă a «încremenit» în Clisura de Sus a Dunării“, a constatat Grupul Ecologic de Colaborare Nera, după ce a realizat, în cooperare cu Asociaţia DELIBLATICA...
ES Marcin Wilczek, ambasadorul Poloniei la București, se dovedește un mare admirator al patrimoniului industrial și spune că a fost cucerit de reședința județului Caraș-Severin,...
Pe lista datornicilor la bugetul local al municipiului Caransebeș figurează și proprietari de mașini care se ocupă cu vânzarea acestora, mașini care sunt expuse chiar...
Primarul municipiului Reşiţa a participat azi la Conferinţa „Oraşe Durabile“, organizată la Bucureşti de Ambasada Franţei şi Camera de Comerţ Româno-Franceză. Nelu Popa fost invitat...
Primăria Caransebeș a lansat astăzi, 15 mai, proiectul „CETATE – Caransebeş, Eficient şi Tânăr prin Administrare Transparentă şi Economică”, în beneficiul cetăţenilor din municipiul Caransebeş....
Printre comunitățile cu cele mai multe proiecte Smart City demarate se numără Alba Iulia (60), Cluj-Napoca (10), Arad (9), Sibiu (8), Oradea (8), București (6)...
„Multe persoane care participă la ședințele Consiliului Local Caransebeș par implicate în viața municipiului, dar de multe ori este doar spoială”. Declarația aparține primarului Felix...
Nu doar succesul merită aplauze. Uneori și eșecul. După șase ani de pauză, „Fuckup Nights” Timișoara revine cu The Comeback Edition, un eveniment care pune în lumina reflectoarelor proiectele...
Leitner, unul dintre cei mai importanți producători de instalații de transport pe cablu din lume, montează pe Semenic una dintre cele 130 de telegondole pe care le are în...
Ai dat-o în bară? Perfect! Eșecul iese din umbră la „Fuckup Nights Timișoara”
Bazinul de înot din Caransebeș ar trebui să fie gata anul viitor
De Paște în Spania: liniște, familie și tradiții duse mai departe
O viață dedicată siderurgiei! Romulus Ioan – cetățean de onoare al Reșiței
Mesajul de Paște al episcopului de Timișoara: Cristos trăiește și este cu noi în fiecare zi
Hanami la Timișoara. Tradiția japoneză a florilor de cireș, în Parcul Rozelor
La Timișoara, pelerinajul de Florii a adunat mii de credincioși ortodocși / FOTOREPORTAJ
Peste 400 de cărășeni și-au găsit un loc de muncă în primele luni din 2026
Premierul a declarat că varianta unui guvern minoritar „este posibilă”, deși nu este bună pentru România! Ilie Bolojan a fost întrebat joi seara la Europa Fm dacă ar accepta...
PNL în 2028: „Cu siguranță vom pregăti pe cineva pentru Primăria Timișoara”
Sorin Grindeanu prezintă scenariile pentru ieșirea PSD de la guvernare
Nelu Popa, uimit de Sorin Grindeanu! Ilie Bolojan nu are nicio treabă cu George Simion!
Ioan Popa întreabă: benzină ieftină și pentru românii cu Porsche și Ferrari?!