Afaceri ilegale cu pășuni, la Caransebeș? Fermieri revoltaţi, primarul şi vicele promit anchete!

Ședința de azi a Consiliului Local Caransebeş a adus față în față consilierii locali și crescătorii de animale de pe raza municipiului. Administrația publică locală este acuzată de fermieri că nu și-a respectat clauzele contractuale.

Ba mai mult, crescătorii de animale spun că un angajat de la compartimentul de Cadastru din cadrul Primăriei a semnat un contract pe 60 de hectare de pășune, din domeniul public al Caransebeșului, doar pentru un crescător de animale, deși le promisese celorlalți crescători, cu o zi înainte, că pășunea va fi împărțită conform contractelor tuturor crescătorilor de animale din Caransebeș.

Primarul Felix Borcean a promis o anchetă internă care se va lăsa cu sancțiuni asupra celui care a încălcat legea. De asemenea, viceprimarul Marius Isac a promis că în luna iunie o comisie a Primăriei Caransebeș va începe o anchetă în rândul celor peste 15 crescători de animale care au contract cu administrația locală, unde se va verifica cu precădere efectivul de animale pentru care s-a solicitat pășunea.

Oamenii au acuzat indirect vechea administrație publică de vânzarea unei suprafețe de pășune de peste 400 ha pe munte, astfel că acum pășunea aparținătoare Caransebeșului nu mai este suficientă. Mai mult, crescătorii au precizat că în contract se stipulează o anumită suprafață, însă faptic la fața locului această suprafață nu le-a parvenit. Cea mai mare problemă a survenit atunci când a apărut subvenția de la APIA la care toți mustesc, spune Nicolae Lupșa.

Primarul Felix Borcean a sărit în apărarea administrației publice locale trecute și, implicit, a ex-primarului Marcel Vela, spunând că orice propunere trebuie trecută prin Consiliul Local, astfel că la vremea respectivă inclusiv membrii PSD au lăudat decizia executivului.

„Nu comentez dacă decizia de a vinde a fost bună sau rea, eu spun doar că propunerea a trecut printr-un Consiliu Local. Nu e treaba mea să presupun în ce condiții s-a vândut acest munte, dar a fost acordul tuturor consilierilor locali, există documente în acest sens, există procese verbale ale ședințelor de la acea vreme și 4 dintre liderii PSD de acum erau consilieri și au votat vânzarea acestui teren”, spune primarul Felix Borcean.

Este vorba despre 426 ha aflate în apropierea comunei Zăvoi, vândute în 2009 de Primăria Municipiului Caransebeș, pentru suma de 230.000 de euro, lui Luigi Giampetruzzi.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Întorcându-ne la problema inițială, oamenii au intrat în detalii specifice.

„Noi avem contracte pentru teren pe munte de lângă Zăvoi și când ne-am dus acolo să vedem exact parcelele, am aflat că a fost cu o zi înainte alocat terenul la o persoană de la Valea Timișului (Cârpa). Eu am peste 600 de capete de animale plus cai, am dreptul la 33 de ha de teren și nu am nici 5 ha. Ce fac eu în situația asta? Noi, cei care avem dreptul să-l luăm, nu am apucat pentru că au venit alții cu viză de flotant în 15 mai și au luat totul la mustață”, spune dl Harasim, care specifică că în 30 mai este ultima zi de depunere a dosarelor la APIA Caraș-Severin pentru acordarea subvenției.

„Ce efectiv de animale ar trebui să aibă crescătorul de la Jupa, care e din Caransebeș și a primit legal 70 de ha la Jupa și 24 de ha la munte, în comparație cu mine?! Eu rămân tot în Caransebeș cu 10 ha pentru un efectiv de 600 de capete. S-a ajuns la o nedreptate pe care nu o putem îndura”, spune Nicolae Lupșa, care a mai adăugat că sunt aceste probleme pentru că s-a vândut muntele și nu mai este teren de pășunat suficient.

„Eu, Lupșa, am spus tot timpul, am avut probleme cu dl Vela, ne-o dus cu zăhărelul că muntele se va da înapoi, că s-a concesionat și nu mai știu ce! Acolo moșii și strămoșii noștri au pășunat. Eu am dus animalele pe munte!”, spune Nicolae Lupșa.

Cu privire la acordarea de teren doar unui crescător de animale, viceprimarul Marius Isac a declarat: „S-a comis o eroare! Am încercat chiar eu să îndrept eroarea, nu am reușit! Dar v-am promis că acel cetățean care a luat acele 60 de ha de teren nu va lua nici un leu, cine este aici în sală poate să zică mai departe, deci nu va lua nici un leu de la APIA pe acel teren! Singura șansă prin care Primăria poate intra din nou în posesia terenului este doar dacă cetățeanul reziliază contractul! Dacă nu, doar pe cale juridică, în instanță!”. Viceprimarul Marius Isac a mai menționat că după 1 iunie va merge în control la crescătorii de animale și, dacă nu se respectă numărul din Cartea Funciară, se reziliază contractul.

publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/