Cetățenii al căror buletin a fost expirat s-au putut prezenta la Serviciul de Evidență a Persoanelor să își ridice actul de identitate astfel încât să...
Poliţia Oraşului Oţelu Roşu a fost sesizată, prin apelul unic de urgenţă 112, de către o femeie cu privire la faptul că un tânăr a...
Mașinile abandonate pe domeniul public al municipiului Caransebeș vor dispărea în scurt timp, dar totodată vor atrage sancţiuni pentru proprietarii lor. După mai multe...
Ieri, publicaţia online Express de Banat a împlinit trei ani de când apare pe piaţa electronică. Timp în care şi-a câştigat faima printre cititori şi...
ACL Caraș-Severin a sesizat organele de poliție cu privire la încălcarea legii electorale de către membrii și simpatizanţii PSD. Parlamentarul Valeria Schelean a transmis un...
Secțiile deschise în primul tur de scrutin își așteaptă și acum alegătorii, care decid astăzi cine îi va reprezenta în următorii 5 ani. Pe teritoriul...
Scor rușinos pentru Volei Club Banatul Caransebeș, care a fost învinsă la Piatra Neamț cu 3-0, pe seturi 25-19, 25-15, 25-22 pentru moldoveni. Experiența internaționalilor...
Echipa de fotbal american Reşiţa Locomotives a dat astăzi prima reprezentaţie în faţa reşiţenilor iubitori ai sportului-rege din SUA sau pur şi simplu curioşi să...
FC Caransebeş a ajuns la a şaptea înfrângere consecutivă după 1-2, pe teren propriu, cu FC Olt Slatina, şi rămâne pe ultimul loc în clasament....
Şcoala Gimnazială Nr. 7 Reşiţa sărbătoreşte de cinci ani Ziua Naţională într-un mod aparte, prin proiectul educaţional ,,România, ţara mea”, inclus în Calendarul Activităţilor Educative...
Gâștele Toulouse, iepurii din rasa Uriaș German sau găinile din rasele Brahma și Cochinchina au făcut deliciul publicului la prima expoziție regională organizată de către...
Cei mai valoroşi porumbei voiajori din Caraş-Severin pot fi admiraţi astăzi, între orele 10-16, în Sala 2 a Restaurantului Capitol din Reşiţa. Ca în fiecare...
Multe dintre obiectivele de patrimoniu din stațiune au început să fie renovate, după ce au intrat în atenția autorităților locale sau a dezvoltatorilor imobiliari, preocupați...
Astăzi se împlinesc exact trei ani de când Ştirile circulă mai repede în Caraş-Severin cu Express de Banat. Devenit în mai puţin de un an...
Primul meci de fotbal american la Reşiţa are loc astăzi, de la ora 13, pe stadionul Gloria, între echipele Reşiţa Locomotives şi Timişoara 89ers. Înfiinţată...
FC Caransebeş întâlneşte astăzi, de la ora 11, pe Stadionul Municipal Teiuş, FC Olt Slatina, într-un meci în care gugulanii sunt obligaţi să câştige după...
Metalul Reşiţa joacă astăzi la Pâncota, cu Şoimii, pentru a recupera punctele cedate runda trecută acasă, cu Fortuna Poiana Câmpina. Trupa pregătită de Daniel Opriţa...
Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin. Sorin Frunzăverde, a dispus convocarea unei ședințe ordinare pentru data de 21 noiembrie 2014, ora 12.00, cu următoarele puncte înscrise pe...
Polițiștii au încercat să prindă azi noapte un grup de hoți care ar fi spart mai multe magazine din cartierul Govândari. Cetățenii au declarat azi...
Fântânile din municipiul Caransebeș își dovedesc utilitatea deși au existat în ultimii ani voci precum că banii investiți în realizarea acestora ar fi fost mult...
În această dimineață, locuitorii de pe Strada Tudor Vladimirescu s-au trezit bulversați de agitația și gălăgia produse de o explozie într-unul dintre apartamentele imobilului. Scenariul...
Miercuri seara, a avut loc a doua dezbatere electorală între Klaus Iohannis şi Victor Ponta, ultima întâlnire între cei doi pentru alegerile prezidenţiale de anul...
Campania electorală se încheie mâine dimineață, la ora 7.00! Prin urmare, cei doi candidați, dar și reprezentanții celor două alianțe politice mai au la dispoziție...
Situația devine tot mai complicată pentru Colegiul Național ,,Mircea Eliade“, acolo unde la finele lunii octombrie ofițerii Serviciului Județean Anticorupție au descins sub coordonarea procurorului...
Parlamentarii Alianței Creștin-Liberale solicită conducerilor Camerei Deputaților și Senatului convocarea unei sedințe de urgență a celor două camere pentru mâine, începând cu ora 12.00. Pe...
Echipa lui Daniel Opriţa e a doua în clasament şi are şanse reale la promovare. În tot acest timp, ceea ce fac oficialii cu imaginea...
GEC Nera a reacţionat după ce, ieri, directorul Parcului Naţional Semenic – Cheile Caraşului a acuzat că rapoartele ONG-ului cu privire la tăierile ilegale din...
Preşedinţii organizaţiilor judeţene ale PSD şi PP-DD, Ion Mocioalcă şi Valentin Blănariu, au bătut palma pentru susţinerea lui Victor Ponta în turul doi al prezidenţialelor....
Proiectul derulat de Consiliul Județean Caraș-Severin începe să prindă contur la ieșirea din oraș spre Lupac. Proiectul Sistem integrat de management al deșeurilor este în...
Direcţia de Sănătate Publică a judeţului Caraş-Severin a primit astăzi dozele de vaccin destinate copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 8 ani. Un număr...
Ziua Mondială de luptă împotriva diabetului zaharat este marcată și în acest an. Organizatorii evenimentului vor să tragă un semnal de alarmă cu privire la...