Iată câteva întâmplări din preajma puşcăriilor. Din judeţul Bistriţa, un judeţ frumos, în care am fost la câteva festivaluri, mai aflăm nişte lucruri. Pe lângă...
Din aceste zile vizitatorii și, de ce nu, localnicii din Caransebeș nu se vor mai pierde pe străzile din municipiul de pe Timiș și Sebeș....
HC Adrian Petrea joacă astăzi, de la ora 17.00, în Sala Constantin Jude din Timişoara, cu Poli, în optimile de finală ale Cupei României la...
După ce a activat mai mulți ani în cadrul Tribunalului Caraș-Severin, aceasta s-a pensionat, dar nu s-a putut îndepărta prea mult de domeniu, astfel că...
Cazul bărbatului care și-a omorât soția în Portugalia, după care a transportat-o 3.700 de kilometri până la Caransebeș fără ca cineva să îl tragă la...
Întreg orașul este un șantier datorită proiectului POS Mediu, în cadrul căruia se reabilitează rețelele de apă și canalizare din oraș. În urma lucrărilor însă,...
Curtea de Apel Timișoara s-a pronunțat definitiv în dosarul de corupție al primarului PSD Ion Moșoarcă, edilul-șef al comunei Grădinari, pentru deturnarea fondurilor APIA. Deși...
Procurorii şi ofiţerii de la Direcţia Naţională Anticorupţie efectuează percheziţii în acest moment la sediul Direcţiei Sanitar Veterinare şi Pentru Siguranţa Alimentelor Caraş-Severin! Din primele...
Aleşii locali din Oraviţa nu dau doi lei pe ceea ce au obţinut românii în Decembrie ’89! Libertatea presei şi liberul acces la informaţiile de...
După ceasul din zona parcului Dragalina, care atrage atenţia trecătorilor, administraţia din Caransebeş a montat în aceste zile al doilea ceas electronic în zona centrului...
DIICOT şi Poliţia de Frontieră Timişoara au “închis” o afacere ilegală foarte profitabilă în care erau implicaţi un urmărit international şi fratele lui, un fost...
Drumul morţii şi-a luat din nou tribut în această dimineaţă după ce un tir înmatriculat în Bulgaria şi un autoturism s-au izbit frontal între Plugova...
În aceste zile e bine să stai la galerie şi să te porţi ca la meci. Adică poţi înjura, fluiera, tropăi până nu mai poţi,...
Liderul de la Palatul Administrativ caută variante de finanțare pentru reabilitarea și păstrarea în funcțiune a liniei de cale ferată Oravița-Anina. În acest sens, președintele...
Deși înainte de turul 2 al alegerilor prezidențiale liderii PSD și PP-DD anunțaseră că bat palma pentru o strânsă colaborare atât pe plan local, cât...
Edilul-şef al Reşiţei şi-a trimis subalternii să verifice cele publicate de Express de Banat cu privire la SC Clubul Sportiv Metalul Reşiţa SA şi s-a...
Medicul reşiţean care a accidentat mortal o fetiţă de şapte ani pe o trecere de pietoni din centrul oraşului Oţelu Roşu îşi găseşte cu greu...
Angajaţii zilieri ai familiei primarului din Lăpuşnicel, Ilie Canea, habar nu au ce sume fabuloase de bani le-au trecut scriptic prin mână! Asta nu i-a...
Alina, fetiţa de şapte ani care a sfârşit spulberată de maşina condusă de urologul reşiţean Gheorghe Beg, va fi condusă astăzi pe ultimul drum. La...
Într-o singură zi vin pe capul nostru câteva veşti, de ne fac piele de găină şi ne zbârlesc părul pe ceafă. Una, petrecută prin Portugalia,...
Medicul reşiţean Gheorghe Beg a trimis 4.000 de lei familiei fetiţei pe care a ucis-o pe o trecere de pietoni din Oţelu Roşu, pentru a...
Mama militarului este foarte afectată de accidentul aviatic în urma căruia fiul său a fost la un pas de a-și pierde viața. Valentin Bora, militarul...
Instituția de învățământ a câștigat un proiect care vizează specializarea elevilor reșițeni în diverse domenii de activitate. Colegiul Tehnic Cărăşan Reşiţa a câştigat în...
Descinderile record ale inspectorilor Antifraudă și ofițerilor DIICOT nu au încă un răspuns în ce privește urmărirea penală față de persoane în cazul omului de...
Schimbările șefilor de instituții sunt pe val în Caraș-Severin, acestea continuând să aibă loc la nivelul deconcentratelor din județ. La finele lunii septembrie, fostul director...
Lăsarea în libertate a urologului reşiţean Gheorghe Beg după ce a accidentat mortal o fetiţă de şapte ani pe trecerea de pietoni şi a părăsit...
FC Caransebeş a ajuns la a opta înfrângere consecutivă în Liga a II-a după 1-2 pe terenul Unirii Tărlungeni şi abia aşteaptă intrarea în vacanţă,...
Invitat în studioul TVR Timişoara, la emisiunea sportivă „În prelungiri”, edilul-şef al Reşiţei a încercat să păcălească opinia publică făcând afirmaţii neadevărate şi defăimătoare la...
O să trecem direct la stop şi de la capăt. Nu mai ştiu ce învăţat a spus chestia asta, dar dacă e stop, e stop.La...