Rețeta evaziunii de milioane de euro din Valea Almăjului: cioban în realitate, patron în acte!

Angajaţii zilieri ai familiei primarului din Lăpuşnicel, Ilie Canea, habar nu au ce sume fabuloase de bani le-au trecut scriptic prin mână! Asta nu i-a scăpat însă de arest!

Inspectorii de la Antifraudă şi procurorii DIICOT Caraş-Severin au descoperit reţeta prin care Iliuţă Canea, fiul edilului-şef din Lăpuşnicel, a făcut averi impresionante. Potrivit celor arătate de organele de cercetare penală, familia Canea a înfiinţat firmă după firmă pe numele ciobanilor şi al oamenilor pe care îi angajau cu ziua în gospodărie, una impresionantă. Este şi cazul lui Marius Băndean, care în realitate păştea animale, dar în acte era mare patron în industria lemnului. Dus în faţa instanţei şi arestat preventiv pentru 30 de zile, omul a recunoscut că el e un simplu cioban, că nu a fost niciodată la bancă, că nu a scos vreun leu, că habar nu are de vreo afacere. A recunoscut însă că a semnat nişte acte, dar fără să ştie ce iscăleşte. În aceeaşi situaţie mai sunt şi alţii, Paul Lăzărescu, spre exemplu, arestat şi el alături de Băndean şi Iliuţă Canea.

„Membrii grupului infracţional ar fi desfăşurat, prin intermediul mai multor societăţi comerciale, activităţi economice ilegale, pe diferite perioade de timp, după care firmele ar fi fost introduse în insolvenţă şi radiate. Firmele au avut durată relativ scurtă de funcţionare, urmată de radierea acestora şi înfiinţarea unei alte societăţi, care prelua activitatea şi clienţii societăţii anterioare, radiate în scopul ascunderii activităţii infracţionale. Cinci societăţi comerciale au avut ca sediu social aceeaşi adresă, respectiv o casă nelocuită din localitatea Pârvova. O parte a acestor societăţi comerciale ar fi fost înfiinţate pe numele unor persoane de condiţie financiară modestă, care nu ar fi avut în fapt nicio implicare în activitatea comercială. Prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului este de peste 6.000.000 de lei”, precizează DIICOT.

Chiar şi în aceste condiţii, Cosmin Bolosin, avocatul lui Iliuţă Canea, susţine că nu se impunea arestarea preventivă a clientului său. „Consider încheierea Tribunalului Caraş-Severin ca fiind total nelegală şi netemeinică. Nu poţi să arestezi un om pentru evaziune fiscală atâta timp cât nu ai proba esenţială, şi anume expertiza care să stabilească dacă s-a produs sau nu vreun prejudiciu. La evaziune fiscală în toată ţara se arestează foarte rar, am dat nenumărate exemple, cazul Sorin Blejnar, cazul directorului de la Lukoil şi multe altele. Pericolul social în astfel de cazuri este unul mult scăzut faţă de a unuia care omoară un om şi este lăsat în libertate. Cred că ar trebui, referitor la măsurile preventive, să se aibă în vedere o practică judiciară unitară”, a afirmat avocatul.

Mai mult decât atât, Bolosin pretinde că, în momentul de faţă, procurorul de caz nu a demonstrat că ar exista o legătură directă între inculpaţi: „Deocamdată nu sunt dovedite aceste acuzaţii în opinia mea. Multe firme sunt în lichidare pentru că procedura prevede acest lucru, iar dumnealui în acest dosar e acționar la o singură firmă. Nu s-a dovedit deocamdată vreo legătură de cauzalitate între inculpaţi”.

gif card de energie dacus 1000x100

Cei trei inculpaţi arestaţi preventiv în urma descinderilor de săptămâna trecută vor ajunge astăzi în faţa magistraţilor Curţii de Apel Timişoara, unde se va analiza contestaţia depusă de ei împotriva măsurii preventive luate de Tribunalul Caraş-Severin.

CITEŞTE ŞI: Percheziții de amploare pentru evaziune fiscală de aproape 2 milioane de euro pentru afaceri cu lemn!

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/