UPDATE. Explozie într-un bloc din Caransebeș. O persoană a fost rănită grav!

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

În această dimineață, locuitorii de pe Strada Tudor Vladimirescu s-au trezit bulversați de agitația și gălăgia produse de o explozie într-unul dintre apartamentele imobilului.

Scenariul sună cunoscut pentru reșițenii care locuiesc pe Aleea Vlădeasa sau Gugu din Reșița, însă, spre norocul locatarilor, explozia de la Caransebeș nu a fost urmată de incendiu.

UPDATE 1 – Un bătrân din municipiul Caransebeș a fost transportat de urgență cu răni grave pe jumătate din corp, la Casa Austria din cadrul Spitalului Județean Timișoara. Bărbatul de 71 de ani, care locuia pe strada Tudor Vladimirescu, se încălzea cu un convector pe gaz, care a explodat în noaptea de 13 spre 14 noiembrie, din cauza acumulărilor de gaz. Deflagrația a distrus ușa apartamentului de la etajul al II-lea din blocul G3 și parte din pereții interiori. Rudele bătrânului au venit într-un suflet la aflarea veștii. Vecinii spun că au auzit în jurul orei 4 un zgomot puternic și l-au văzut pe bărbat întins pe jos cu hainele arse lipite de corp, astfel că au sunat la 112. ,,Victima a suferit arsuri de gradele 2 și 3 pe 50 la sută din suprafața corpului și a fost transferat la Clinica de Arși din Timișoara”, a spus directorul medical al Spitalului Municipal de Urgență din Caransebeș, doctorul Nicolae Miculescu.

promovare banner maxagro Muzeul TM

Rămâi cu Express de Banat, revenim cu amănunte!

FOTO: arhivă

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/