Mijlocul săptămânii aduce ultima etapă intermediară din liga secundă, una al cărei sezon se apropie cu pași repezi de final. ASU Politehnica și Ripensia sunt...
Într-o perioadă foarte agitată din punct de vedere politic, Ministrul Comunicațiilor și Societăților Informaționale, Alexandru Petrescu, se află zilele acestea în vizită la Timișoara. Tema...
Tradițiile Banatului de Munte, dar și ale Ardealului au fost prezentate în Banatul de Pustă de către Ansamblul „Semenicul” al Centrului Judeţean pentru Conservarea și...
Următoarele două săptămâni vor aduce un adevărat regal baschetbalistic în Banat. Pe lângă meciurile rămase pentru „leii” alb-violeți de la SCM Timișoara, la sfârșitul săptămânii...
Alexandru Tomescu, vioara Stradivarius Elder-Voicu, alături de harpista de origine franceză Delphine Benhamou și actorul TNB Lari Giorgescu – dans contemporan, aduc în atenția publicului,...
Universitatea de Vest din Timișoara marchează 75 de ani de la înființare, iar cu această ocazie, la instituția de învățământ superior din capitala Banatului se...
Ultima lună de primăvară a adus rezultate importante pentru doi piloți de raliuri din Timișoara. Mai întâi, Marius Giurisici a câștigat o competiție internațională de...
Europarlamentarul Maria Grapini a sărbătorit duminică Ziua Națională a Costumului Popular Românesc, alături de bătrânii de la Centrul de Îngrijire pentru Vârstnici „Casa Noastră” din...
„Leii” de la SCM Timișoara au avut un meci ușor cu Dinamo pe teren propriu, câștigat la scorul de 115-87, în prima partidă din seria...
15 percheziții au avut loc, în această dimineață, în Timișoara și Arad, la membrii unei rețele specializată în traficul de migranți. Oamenii legii au descoperit...
Rugbyștii de la Timișoara Saracens au terminat sezonul regulat din Superligă pe locul 2, ceea ce înseamnă că vor juca semifinala campionatului pe teren propriu,...
Alina Gorghiu crede că în România vârsta legală pentru a vota ar trebui să devină cea de 16 ani, față de 18, cât este legiferat...
Festivalul Embargo Fest aduce, pe lângă cultură și diversitate, tensiuni între parteneri și artiști! Radio România refuză să se asocieze cu festivalul, din cauza trupei...
Capitala Banatului se transformă din nou pentru două zile într-un podium de defilare, cu ocazia ediției a III-a a Timișoara Fashion Week. Festivalul de modă...
În cadrul acordului de colaborare încheiat de Camera de Comerț Industrie și Agricultură Timiș cu Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timșoara, cei mai importanți...
În urma adoptării bugetului Timișoarei, primarul Nicolae Robu promite investiții majore pentru orașul de pe Bega. În cadrul prezentării proiectului de buget, în ceea ce...
ASU Politehnica încurcă echipele din fruntea ligii secunde acasă. După ce pe „Dan Păltinișanu” le-a bătut pe U Cluj și Petrolul, acum, pe Știința, alb-violeții...
ACS Poli va mai juca și sezonul viitor în liga secundă doar dacă se retrag mai multe echipe. Elevii lui Valeriu Răchită au pierdut cu...
Deputata PNL Alina Gorghiu consideră că opoziția trebuie să facă front comun pentru desemnarea viitorului Avocat al Poporului care să își facă treaba la modul...
Consumatorii de alimente bio, precum și pasionații de obiecte realizate manual se pot bucura de o nouă ediție a Târgului „Produs de Cluj” la Timișoara!...
Fortuna Becicherecu Mic va disputa partide foarte importante în perioada următoare. Echipa s-a calificat în play-off-ul Ligii I de fotbal feminin de pe locul 2...
Membrii USR-PLUS din Caraș-Severin iau județul la pas în această perioadă pentru a se întâlni cu simpatizanții, dar totodată vor fi prezenți și la marele...
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș continuă procesul de înființare a celor 25 de start-up-uri ale căror planuri de afaceri au fost selectate spre...
Timișoreanul Horia Colibășanu, alpinistul român care a urcat pe opt dintre cele mai înalte 14 vârfuri din Himalaya cu o altitudine de peste 8.000 de...
Premierul Viorica Dăncilă a vizitat azi Mitropolia Banatului din Timișoara și o localitate din județul Timiș. Este vorba de comuna Giarmata, unde prima oprire a...
Clădirea Garnizoanei din Timișoara a trecut de la MApN la Ministerul Culturii, a anunțat azi la Timișoara ministrul Valer Daniel Breaz, fapt făcut public de...
Au loc restricții temporare ale circulației rutiere în weekend, la Timișoara. Traficul rutier va fi oprit pe mai multe străzi ale orașului, din cauza unor...
Mamele sunt sărbătorite anual tot de 8 Martie, în cadrul Zilei Internaționale a Femeii, dar în ultimii ani, nici tații și bărbații nu se lasă...
Ripensia Timișoara a cedat cu 2-1 în deplasare la FC Argeș Pitești, după un gol primit în urma unei faze la care portarul Horațiu Moldovan...
Peste 1.500 de absolvenți sunt așteptați să participe la ceremonia de absolvire a studenților Universității de Vest din Timișoara! Pentru prima dată în România, acest...
În Liga a II-a mai sunt de jucat cinci etape. Atât Ripensia, cât și ASU Poli sunt deja salvate de la retrogradare, iar săptămâna aceasta...
Astăzi s-a dat startul celui mai important eveniment din domeniul automobilelor organizat în Timișoara. Cea de-a doua ediție a Salonului Auto se desfășoară la Centrul...
Locatarii blocurilor 11, 12 și 15 de pe strada Balta Sărată din Caransebeș vor beneficia de locuințe mai bine izolate și de un consum redus de energie, după implementarea...
Taxele și impozitele în Timișoara rămân neschimbate anul viitor
Dominic Fritz ar putea pierde salariul de la USR. Proiectul de lege depus la Senat
400 de copii, dar bani aproape ca pentru o comună cu 200 de locuitori!
TUR pune transportul local și cel metropolitan pe același bilet

Primăria începe să refacă PUG-ul Timișoarei. Noul plan ar trebui să fie gata în doi ani
O stație de epurare nouă, pentru Berzovia, Fizeș și Gherteniș
Zona Izvor din Bocșa, luată în calcul pentru un cartier cu 80 de case
O nouă unitate de învățământ din Moldova Nouă se renovează pe bani europeni
Asociația Acasă în Banat începe salvarea clădirii istorice, Moara din Valeapai
Ioan Dragomir revine, oficial, la conducerea Prefecturii Caraș-Severin
Nelu Popa a fardat orașul frumos, dar omul de rând nu trăiește bine în Reșița!
Organizat de Asociația Culturală Pordampi în colaborare cu Primăria Reșița, evenimentul din perioada 4 decembrie 2026 – 7 ianuarie 2027 își propune să aducă în centrul orașului o atmosferă...
Cu ironia la purtător, Victor Nafiru ne plimbă prin „balamucul politic” în noua sa carte
Patru zile dedicate cărții și scriitorilor, la prima ediție a Târgului Gaudeamus de la Reșița
Iosif Todea se retrage de la conducerea Corului „Ion Românu”, după aproape 30 de ani
Black Friday vine cu premii în magazinele Casa Alex. 10 iPhone 17 Pro își așteaptă câștigătorii
„Vrăjitorul din Oz” ajunge la Teatrul de Vest din Reșița, la final de săptămână