Toate probele recoltate până acum de la angajații Smithfield au fost prelucrate. Dacă în urmă cu două zile numărul persoanelor depistate pozitiv a ajuns la...
Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului în Timiș organizează la sfârșitul săptămânii o acțiune de ecologizare a Văii Timișului. Voluntarii sunt așteptați sâmbătă, 25 iulie,...
Călin Dobra anunță că se vor împrăștia substanțe pentru combaterea țânțarilor în județul Timiș. Dezinsecția va fi făcută atât pe drumurile județene, cât și în...
Startul Campionatului Women Rally 2020 se dă la Timișoara în acest weekend și se va desfășura de vineri până duminică. Până acum s-au înscris 37...
Consiliul Județean Timiș face un heliport la Aerodromul Cioca și alocă noi fonduri pentru aeroportul de pe Torontalului. Cei 800.000 lei provin dintr-o rectificare bugetară,...
Concurență mare în timp de pandemie la Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara. Perioada înscrierilor s-a încheiat, iar pe listă apar 2.219...
Printr-o postare pe pagina sa de Facebook, Cătălin Iapă, secretar de stat al Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, a anunțat că Guvernul a aprobat...
Candidatul Alianței USR-PLUS la Primăria Timișoara explică într-un clip electoral strategia de finanțare pentru campanie și de unde a strâns peste 100.000 de lei. Fondurile...
În seria proiectelor finanțate european, Universitatea de Vest din Timișoara a ajuns partener în procesul de planificare strategică și de programare a fondurilor europene în...
Stocurile de produse, puse la dispoziție de stat prin programul „Laptele și cornul”, care ocupă acum depozitele școlilor și ale producătorilor, pot fi redistribuite. Executivul...
Cei care călătoresc cu mijloacele de transport în comun în Timișoara au la dispoziție din 22 iulie două noi puncte de vânzare. Acestea au fost...
Președintele Consiliului Județean Timiș este nemulțumit că, în timpul discursului său, în care a pus problema programului „Laptele și cornul”, ministrul Agriculturii a butonat telefonul...
Aleșii locali au votat în cadrul ședinței de plen, care a avut loc miercuri, proiectul de hotărâre care prevede înființarea Centrului de Proiecte Culturale și...
Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, s-a oprit astăzi și la Primăria Timișoara unde a vorbit despre sprijinul pe care autoritățile îl vor acorda celor care au...
Descoperire șocantă noaptea trecută în Gara de Nord din Timișoara. Un tânăr a fost găsit decedat. La prima vedere se pare că a fost înjunghiat....
În perioada 24-26 iulie sunteți invitați înapoi în timp la Festivalul Medieval al Castelului Huniade, care va reînvia timp de câteva zile atmosfera Evului Mediu....
Concursul de admitere la Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara va avea loc în condiții speciale din cauza pandemiei COVID-19. Candidații trebuie...
Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, s-a întâlnit cu fermierii din vestul țării, în cadrul unui eveniment organizat în curtea Universității de Agronomie din Timișoara. S-a discutat...
Instalat în aprilie pe Stadionul CFR din Timișoara, sistemul modular medical de izolare și tratament, ridicat de MApN și inclus ca secție de Boli Infecțioase...
Un nou obiectiv se anunță în ceea ce privește eficientizarea sistemului centralizat de termoficare al Timișoarei. De această dată, biomasa colectată din toaletarea arborilor din...
Tentativă de tergiversare a inițiativei „Fără Penali”?! Nicu Fălcoi este dezamăgit de colegii săi din Senat care nu au participat la lucrările din comisii. Senatorii...
Banii europeni ajung la Școala Generală 25 din Timișoara. Contractul de finanțare pentru sala de sport a fost semnat. Școala Generală 25 de pe strada...
Trădări, traseism și compromisuri sunt cuvintele de ordine ale campaniei electorale din Timiș! Social-democrații își acuză foștii colegi de trădarea principiilor și spun că liberalii...
136 de cazuri de coronavirus au fost confirmate în rândul angajaților Smithfield, iar situația nu este roz nici în țară. Un alt focar a fost...
Surpriză de la Ministerul Afacerilor Externe! Linkul care trebuia să facă trimitere către Summitul NATO din 2008 deschide un site de escorte! Internauții care navigau...
Curățenia orașului este pe agenda electorală a lui Dominic Fritz. Candidatul USR-PLUS pentru Primăria Timișoara propune un „contract” cu cetățenii pentru a readuce rânduiala bănățeană...
Polițiștii din Timiș au depistat 22 de bărbați străini care au intrat ilegal în țară. Suspecții erau cazați în Timișoara și au fost conduși către...
Atenționarea vizează partea de nord-vest a țării, incluzând județele Timiș și Caraș-Severin. Conform meteorologilor, astăzi vom avea vijelii, grindină și descărcări electrice. Chiar dacă primele...
Peste 6.700 de candidați la nivel național sunt așteptați miercuri, 22 iulie, la proba scrisă a examenului național de definitivare în învățământ, sesiunea 2020. Din...
„Redefinire a luxului modern, identitate puternică și contagioasă, culme a măiestriei italiene de înaltă calitate, design inovator, îndrăzneț, electric, contemporan și romantic”, așa s-ar descrie...
Două parcele de teren din perimetrul Bulevardului Sudului au fost cuprinse într-o viziune de reamenajare a spațiului verde de către Direcția de Urbanism din cadrul...
Se apelează la toate variantele pentru ca spitalele să fie dotate corespunzător mai ales în timp de pandemie. Reprezentanții Primăriei Timișoara anunță că vor să...
Cristian Anton a fost arestat preventiv miercuri printr-o decizie a Tribunalului Cluj. El este cercetat într-un dosar de corupție, în care procurorii DNA au făcut marți 23 de percheziții,...
„ACDC – Cetățeni Activi Conducând Schimbarea”, un nou proiect, Nevo Parudimos
Verificări interne la ANAF privind suspiciuni de integritate în rândul angajaților
După ani de așteptare, Caransebeșul are o creșă nouă! Una modernă, de 3 milioane de euro
Consiliul Județean Caraș-Severin taie aproape 100 de posturi
Peste 100.000 de bilete de tratament balnear pentru pensionari, pregătite în 2026
Căldură neobișnuită până de Paște. Temperaturi peste normal în toată țara
Sorin Grindeanu prezintă scenariile pentru ieșirea PSD de la guvernare
Sediul pompierilor din Caransebeș, reabilitat cu fonduri europene
Campania „Dar din Dar” revine de sărbători pentru familiile încercate de soartă
Fundația Comunitară Banatul Montan anunță lansarea Fondului Tematic ECO Banatul Montan, o inițiativă care își propune să aducă oamenii mai aproape de pădurile și dealurile din jurul Reșiței, prin...
Când Grecia și Mikis Theodorakis îți ating sufletul, se naște o carte
Ovidiu Belceanu expune „Simulacru”, la Reșița, expoziție de artă digitală generativă
Horticultura Timișoara inaugurează un colț de speranță la Spitalul de Copii Louis Țurcanu
Târgul de Paște se deschide la Timișoara. Programul evenimentelor
Turkish Airlines deschide ruta Timișoara-Istanbul, din 1 aprilie 2026!
Din Reșița spre fiordurile Norvegiei: drumul unei campioane la înot – Carla Troner Negrea