800.000 de lei de la Consiliul Județean pentru un heliport la Aerodromul Cioca

Consiliul Județean Timiș face un heliport la Aerodromul Cioca și alocă noi fonduri pentru aeroportul de pe Torontalului. Cei 800.000 lei provin dintr-o rectificare bugetară, aprobată săptămâna aceasta.

Astfel, 340.000 de lei merg către realizarea unui heliport, iar 500.000 de lei sunt prevăzuți pentru securizarea pistei, prin refacerea gardului de protecție dinspre stradă și a trei porți de acces.

„Heliportul va crea premisele pentru noi activități în cadrul Aerodromului, generatoare de venituri suplimentare pentru bugetul Județului, dar și în sprijinul instituțiilor statului care desfășoară activități de siguranță și protecție civilă. Am gândit dezvoltarea Aerodromului pe mai multe direcții. Vorbim aici de crearea condițiilor necesare pentru organizarea de activități generatoare de profit și a unor activități de divertisment. Evident, cele două nu se exclud. Apoi vorbim de crearea unei infrastructuri specifice care să înlesnească intervenția autorităților statului în situații de urgență, de protecție civilă. Este normal ca un oraș mare ca Timișoara să aibă asemenea facilități, iar noi, cei de la Consiliul Județean, facem acest lucru posibil.”, a transmis printr-un comunicat de presă Călin Dobra, președintele CJ Timiș.

CITEȘTE ȘI: ,,Solicit Primăriei Timișoara clădirile în paragină de pe Aerodromul Cioca

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Cu ceva săptămâni în urmă, subiectul Cioca a devenit obiect de troc între CJT și Primăria Municipiului Timișoara, întrucât clădirile de la aerodrom se află în posesia primăriei, iar terenul pe care sunt amplasate – CJT-ului. Călin Dobra i-a cerut primarului Nicolae Robu clădirile pe motiv că au fost lăsate în paragină, însă primăria a refuzat și în schimb a propus un troc al proprietăților: clădirile pentru o parcare, troc refuzat de Călin Dobra pe considerente generatoare de venituri suplimentare pentru oraș.

„Vă reamintim, Consiliul Județean merge mai departe cu dezvoltarea Aerodromului, deși întâmpină blocaje prin refuzul Primăriei Municipiului Timișoara de a ceda clădirile Aeroportului Cioca. Terenurile de pe Calea Torontalului km 3, cunoscute ca Aeroportul Utilitar Cioca, se află în proprietatea CJ Timiș, însă nu și clădirile care deservesc aerodromul. Pentru modernizarea aeroportului utilitar și utilizarea acestuia la capacitate maximă este necesară transferarea construcțiilor în proprietatea Județului. Consiliul Județean Timiș are în lucru transformarea Aeroportului Cioca într-un punct de interes național în organizarea de evenimente specifice. În acest sens, instituția este pe punctul de finaliza licitația pentru contractarea serviciilor de proiectare necesare certificării Aerodromului. În plus, cele 800.000 lei alocate astăzi se adaugă altor trei milioane lei bugetate în acest an pentru investiții în dezvoltarea locației.”, a completat Călin Dobra.


1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/